Salutare!
La inceput de iunie am avut parte de o iesire mult asteptata. De la
ultima plimbare, cea de pe Valsan, trecusera 4 saptamani. Vremea se
tot jucase cu nervii nostrii. In timpul saptamanii era frumos, apoi
vinerea se strica si asa ne tinea pana luni, cand se insenina din
nou.
La apel am raspuns cinci bucati biciclari.In ziua hotarata ne-am
vorbit sa ne strangem pe la 8:30, dar, din cauza unora mai somnorosi,
pana la urma, am plecat dupa 9:00. Déjà incepusera sa cada si
cativa stropi de ploaie, insa nu a fost decat o simpla sperietura.
Am apucat directia Campina, pentru prima data, si probabil ultima, pe
autostrada. Am ajuns in parcare la Kaufland in jur de 11:30. Avand de
facut cateva cumparaturi pentru traseu, am intarziat, asa ca am
plecat pe traseu abia in jur de ora 13:00. Chiar la iesirea din oras,
catre valea Doftanei, ne astepta o coborare faina, fara asfalt, chiar
daca era scurta. Ocazie cu care era cat pe ce sa raman fara telefonul
cu care inregistrm traseul. Nefiind bine fixat pe cadru, a sarit si
am “reusit” sa trec cu roata peste el. Din fericire, husa in care
era bagat l-a protejat.
Am continuat pentru aproximativ 2 kilometri pe un drum de pamant pe
malul Doftanei, dupa care am revenit pe asfalt.
Am trecut raul si am luat in piept prima urcare a zilei, pana in
Doftana. Greu…unii incepatori, altii nepregatiti, dar am ajuns la
capatul urcarii.
Iar de aici ne astepta o coborare faina pana in
Telega. In continuare am avut parte de urcare continua peste 8 kilometri. Am
luat directia Melicesti si, in sfarsit, am avut parte de mult
asteptatul drum forestier. Intr-o pauza chiar spuneam ca au asfaltat
toate drumurile. Din fericire nu s-a adeverit.
Odata cu asfaltul a disparut si civilizatia, asadar am avut parte de
salbaticie. Si de o pana pe care am suferit-o.
La Crucea Domnitorului am facut o pauza mai lunga, moment numai bun
pentru o sesiune foto. Linistea a fost stricata de o gasca de
motociclisti care se bucurau nespus de cum distrug drumul si
pajistea.
Mai departe casele au inceput sa fie tot mai rare, am avut si o
intalnire mai delicate cu cativa caini pe care stapanii ii struneau
cu greu, dar am scapat. Face parte in farmecul turelor.
Reintrati in padure, am dat piept cu baltile. Chiar cand se terminase
urcarea, atunci nu stiam ca urma sa coboram, la o rascruce, am ales
drumul mai uscat, mai ales ca pe harta parea sa fie o scurtatura de
catva kilometri. Mare eroare. Drumul se infunda in padure, iar noi am
fost nevoiti sa trecem un deal aproape vertical. Asta e. Cu biticlele
in spate am reusit.
Odata ajunsi in varful dealului am constatat ca
nu e nici macar o singura poteca.
Am testat terenul si am botarat sa
ne lasam ghidati de latratul cainilor din Bosilcesti. Dupa o coborare
aabrupta, pe care, in anumite moment, am incercat sa ne urcam pe
biciclete, am reintrat in traseul desenat de acasa. Am facut o pauza
mai lunga, am mancat, ne-am odihnit si apoi am avut parte de o
coborare geniala prin padure pe un forestier foarte bun.
Am revenit pe asfalt si in scurt timp am intrat in Bustenari. Drumul
fiind tot in coborare, faina rau, am ratat drumul pe care trebuia sa
apucam. Mirosind ceva in neregula, ne-am oprit sa stam de vorba cu
localnicii, iar acestia au confirmat ce spunea si telefonul: trebuia
sa ne intoarcem cateva sute de metri. In urcare. Am gasit drumul si
am iesit de pe asfalt, intrand pe un drum ingust, care pe anumite
portiuni era acoperit cu piatra marunta, probabil cu intentia de a
stabiliza alunecarile ce se vedeau pe alocuri.
Dupa vreo 2 kilometri am intrat pe un drum betonat care ne-a dus,
prin padure pana in Mislea. Asta a fost si revenirea pe asfalt. Am
mers o portiune de drum, pe marginea padurii, apoi am virat dreapta
si am apucat pe un drum de pamamnt printr-o livada. In marginea
livezii am avut bucuria sa constatam ca intram intr-o padure deasa.
Nu am stat prea mult in padure fiindca traseul marcat ne scotea pe
liziera ei, care era vecina cu o alta livada.
Am ajuns destul de repede si la Aerodromul de la langa Urleta. Cat
timp am poposit sa urmarim acrobatile unui avion, ne-am intretinut cu
un apicultor care era cu stupii pe marginea drumului. Acesta ne-a
asigurat si o degustare din toate tipurile de miere din dotare, asa
ca a fost un mic pas pana la cumparaturi.
Mai departe am mers pe un drum de pamamnt pana in Urleta, ocazie cu
care, iarasi, am gresit drumul, dar am revenit destul de repede. Tot
restul drumului a fost numai asfalt, prin Banesti si apoi in Campina.
Singurul moment care mai merita mentionat ar fi podul care este
partial surpat, ce ne-a oferit o imagine interesanta a Doftanei.
Am revenit n parcarea unde am lasat masinile, iar dupa inca o noua
runda de cumparaturi am facut si fotografiile de final, apoi
imbarcarea si la drum catre casa.
Am ajuns acasa in jur de miezul
noptii. Avea sa fie prima ocazie in care intarziam, dar nu si ultima.
Dar despre asta mai povestim in episoadele viitoare.
