luni, 14 aprilie 2014

Inapoi la bicicleta




Back in business.

        Am revenit in natura, cu ocazia unei noi ture pe bicicleta.
      De aceasta data am ramas doar doi, eu si Joby_tos. Se pare ca nu sunt prea multi iubitori de iesiri la iarba verde pe MTB, desi prin oras  vad o multime de "mountain-bike-eri". Iar restul, se pare ca prefera cursierele. Cu toate astea, pana sa plecam de la locul de intalnire, am fost salutati de un iubitor al cursierei, dar acesta a preferat sa se intoarca in oras.
     Ne-am reintalnit dupa o pauza de trei saptamani, timp in care eu am mai iesit doar de doua ori cu bicicleta, si asta numai la serviciu, deci antrenament zero. Am stabilit sa mergem spre Carlogani, cu posibilitatea de a iesi de pe asfalt daca terenul o va permite. Din pacate, am ramas pana la sfarsit pe asfalt, mai putin o portiune de 3 trei kilometri - dus si alti trei - intors. Drumurile care paraseau asfaltul erau pline de noroi, ceva gen Ziua B sau chiar mai rau.
     Debutul a fost destul de dur: eram pe european si trafic cat cuprinde. Din fericire, TIR-ul care venea din spate a avut bunul simt sa nu inceapa sa claxoneze, a stat si a asteptat cuminte in spatele nostru pana cand am iesit de pe podul ce traverseaza Oltul. Dar, in scurt timp, aveam sa iesim de pe european si sa intram pe un judetean asfaltat destul de recent, asa ca, si pe aici, am avut parte de un trafic infernal. Daca pe european aveam semibanda de urgenta, aici nu mai aveam nimic. La un moment dat, un idiot (scuze, dar merita chiar mai mult) cu un harb de Dacie antica, a trecut la O PALMA de noi. Credea ca ne impresioneaza, sau ne demonstreaza ca drumul e doar al masinilor, nu am inteles, dar, din pacate, de prea multe ori constatam ca inca mai avem astfel de personaje printre noi. Odata cu intrarea in Plesoiu, am avut parte de un drum mult mai lat, chiar daca la fel de aglomerat. Cu aceasta ocazie am putut sa apreciez la adevarata valoare ultima achizitie: o retrovizoare. Dupa cateva minute am reusit sa scapam de traficul infernal de pe drumul national (duminica, oamenii se intorceau de la tara in oras) odata cu intrarea pe drumul catre Carlogani. Din acest moment s-a schimbat totul: trafic fiind foarte redus, atentia s-a indreptat catre peisaje, liniste totala cat sa ne putem bucura de ciripitul pasarilor. 
      La plecarea din Slatina stateam ca pe ghimpi: ne ploua sau nu (mai ales ca vazusem pe net ca sunt ceva sanse)? Desi era innorat, era destul de placut. Insa, norii au facut posibil sa fac si cateva fotografii peisajului partial luminat de soare, partial umbrit de nori.





       Am avut parte de un drum foarte bun, iar pe marginea lui am gasit mai multe parcari foarte spatioase dotate si cu mese si banci. Asa ca am inceput sa facem pauze. Din pacate, langa aceste locuri de popas se formasera si inevitabilele gropi de gunoi. Pacat. Nu as vrea sa scriu despre astfel de lucruri, dar ma gandesc ca poate cativa dintre cei care fac atata mizerie vor citi aceste randuri si vor deveni mai atenti pe viitor.
      Drumul incepe sa devina tot mai placut pe masura ce soarele iese tot mai des din nori. Am mai facut o pauza dupa ce am iesit din Arcesti, pentru a ne reumple bidoanele de la o cismea de pe marginea drumului.




       De aici am avut parte aproape permanent de sate. Deja incepea sa isi spuna cuvantul si foamea, iar noi nu reuseam sa gasim un loc mai linistit unde sa ne oprim (ultimele parcari amenajate erau folosite ca teren de fotbal). Pana la urma am reusit sa gasim un loc mai retras in Carlogani si am facut o pauza mai lunga pentru a ne reface rezervele de energie. Asta s-a intamplat sa fie langa un pod plin de X+Y=LOVE.

      Tot aici am constatat ca nu am nici semnal la telefon. Acelasi lucru avea sa se intample si mai departe. Desi stabilisem initial ca punct final Carlogani, dupa o scurta "sedinta tehnica" am hotarat ca putem sa mergem si mai departe. Dupa putin timp am ajuns si la limita judetului dar si a asfaltului. 
       La limita dintre cele doua judete am mers pe marginea unei paduri, iar de cealalta parte a drumului era o pajiste imensa unde pasteau "mustangii" localnicilor, iar si mai departe se afla o alta padure in care se vedea fumul celor iesiti la picnic.


      Din fericire drumul era in stare destul de buna, fiind pietruit. Asa ca nu am avut parte decat de balti, dar pe care le puteam ocoli destul de usor. A fost un element pozitiv ca veneam dupa ploaie intrucat nu se mai ridica praful de cate ori treceau domnii Prost, Sena, Hamilton si altii. Unii dintre ei, dorind sa ne impresioneze, au pornit si aerul conditionat la supermasina din dotare pentru a ne saluta (Google tranlsate: au deschis geamul batranei Dacii care ii suporta, si au inceput sa scoata diverse sunete neinteligibile).

      Am intrat in Ramesti unde am remarcat si o biserica diferita de stilul obisnuit.

       Dupa circa 3 kilometri de la intrarea in judetul Valcea am hotarat sa ne intoarcem, intrucat eu trebuia sa ajung sa rezolv anumite probleme.
     Pe drumul de intoarcere am vrut la un moment dat sa ne abatem pe un drum paralel insa am fost descurajati de o haita de caini, asa ca am revenit pe drumul pe care am venit. Am facut o pauza de hidratare (fara alcool) si mancare la un magazin unde am dat peste un domn de treaba care a stat la taclale cu noi si care ne-a ajutat sa ne clarificam anumite idei de trasee viitoare. De aici am bagat viteza spre casa. Se simtea ca altitudinea este tot mai mica, pedalam tot mai usor. Pe drumul de intoarcere ne-am intalnit cu inca doi bicilisti care veneau din sens opus, dar per total cam slaba activitate ciclista.
      Din fericire nu am avut parte decat de cateva reprize scurte de vant mai puternic, in rest simtind doar o usoarea adiere. Nu am avut parte nici de intalniri neplacute cu cainii, doar cateva latraturi mai puternice si un catelus care incerca sa ne sperie. La intrarea in Slatioara ne-am despartit, urmand sa ne reintalnim dupa Paste. De aici incepeau emotiile pentru mine: erau cateva zone destul de bine populate cu caini scandalagii. S-a dovedit ca ori isi faceau siesta in alta parte, ori cei 3-4 cu care m-am intalnit erau tinuti la distanta de jucaria cu ultrasunete pe care o am in dotare.
      Din nefericire, inca de la plecare am constatat ca am uitat acasa camera, asa ca nu am facut nici de aceasta data filmulete. Asta e, data viitoare voi fi mai atent.
       A fost o tura reusita, un bun antrenament pentru vara ce urmeaza. Desi pe drumul de intoarcere am avut parte de ceva dureri provocate de sa, am constatat ca au trecut foarte repede, asa ca se pare ca incep sa ma obisnuiesc si cu drumurile lungi.
Intr-un final, ajuns acasa am aflat ca am parcurs exact 60 de kilometri, pe care ii puteti vedea in link-urile urmatoare:
www.bikemap.net/ro/route/2554502-slatina-ramesti/#gsc.tab=0
www.mapmyride.com/workout/535798488
      Pe data viitoare!
      Sa aveti parte de un Paste linistit alaturi de cei dragi!