Se afișează postările cu eticheta travel. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta travel. Afișați toate postările

duminică, 9 septembrie 2012

Europa - episodul 8

Ziua 14

Toulon (Franța) - Marone (Brescia - Italia) 590 km

         O nouă dimineață, o nouă provocare. Dacă în ultimele zile am parcurs drumuri despre care știam deja destul de multe, de la dus, de această dată urma să intrăm în Italia. Întrucât nu a fost în planul inițial, nu  știam mai nimic despre ce avea să urmeze. Nu mă interesasem despre trasee, nici despre cazări sau stații GPL. Era ca o plimbare într-o noapte fără lună.
       Despre drumul prin Franța mai vreau să menționez un singur lucru: înainte de granița cu Italia, este o benzinărie cu un refugiu de unde aveti o panoramă foarte frumoasă asupra Mediteranei, în timp ce în spate aveți un munte care urca vertical, merită un popas de câteva minute.
         Haideți să tragem câteva concluzii despre Franța:
- în primul rând, eu consider că au cel mai bine întreținute autostrăzi, atât cele cu plată, cât și cele fără plată. Cele cu plată sunt dotate cu tot ce ai nevoie, asfaltul foarte bun, cam tot timpul am avut minim 3 benzi, deci nu poate fi vorba de aglomerație. Un lucru important: prețurile în benzinării, din păcate, sunt muuult mai mari decât în orașe, cu până la 30 de cenți pe litru.
- autostrăzile fără plată sunt foarte bune calitativ, sunt foarte libere chiar dacă au doar două benzi. De obicei se cam opresc brusc în orașe mai mici, lipsesc benzinăriile și restaurantele, iar uneori  pantele și curbele sunt mai mari decât de obicei, dar aceeași situație am întâlnit-o și în Germania.
- În Franța găsiți la orice pas lanțurile de magazine pe care le întâlniți și în țară, cu prețuri rezonabile.
- În zilele de sărbătoare precum și la sfârșit de săptămână, majoritatea benzinăriilor trec pe sistem automat cu card la pompă, cu exceptia pompelor de GPL care se pot folosi doar atât timp cât e prezent casierul .
- Același program și pentru magazine, deci dacă vă faceți planuri de cumpărături, stabiliți-vă foarte atent programul;
- Cei care intenționează să folosească drumurile naționale trebuie să țină cont că deși sunt bune calitativ, pot să aibe parte de un trafic infernal, foarte multe localități, iar limita de viteza este de doar 90 km/h.
       Am intrat în tunelul care ține loc de hotar între cele două țări, și iată-ne deja în Italia. O Italie care la prima vedere a lăsat niște impresii foarte puternice. Dacă până acum am mers pe o autostradă adevărată, de această dată oficial se numește tot autostradă, dar diferența este imensă față de Franța. De ce? Păi, în primul rând, cat ești pe coastă se circulă numai pe doua benzi care sunt destul de înguste, de multe ori cu o banda de urgență minusculă, practic este un drumv expres. La un moment dat se lățește puțin, la trei benzi dar foarte înguste,  așa că senzatiile sunt nu tari, foarte tari, mai ales că ești undeva la peste 100 de metri deasupra mării. Un alt aspect care le coboară foarte mult, cam tot timpul sunt limitări de viteză de genul maxim 100km/h, dar majoritatea sunt pe la 80 și chiar 60 km/h. Iarăși o bilă neagră: sunt foarte multe lucrări, deci se trece la o bandă și doar 60km/h. Ideea pentru care am ales drumul prin Italia a fost să câștigăm cam 300 kilometri, dar datorită vitezei foarte reduse cu care am circulat foarte mult timp, cred că ar fi fost mai rapid prin Germania.
       În schimb pentru cunoscători sunt și lucruri frumoase. Unul ar fi modul de construcție: foarte multe tunele, viaducte foarte lungi cu priveliste foarte frumoasă la Mediterana. Apoi tot drumul am fost la câteva sute de metri deasupra mării, deci superb.
       Pe toată lungimea coastei (foarte abrupte) am putut să vedem cum profită oamenii de orice petec de pământ. Am remarcat foarte multe sere construite pe verticală, podgorii de dimensiuni măricele erau așezate pe toți versanții, nu conta că erau foarte abrupți. Impresionant.
       Din mersul mașinii am remarcat că benzinăriile nu afișau prețurile pe marginea străzii așa cum face toată Europa. La un moment dat am intrat într-una dintre ele, mai mult de curiozitate, decât de nevoie, rezervorul de GPL era umplut la ieșirea din Franta. Surpriză: benzina și motorina erau la prețuri prohibitive: 1,8 - 2 euro. Deja ne-am cam speriat. Dar din fericire pentru noi, ceva mai târziu când am găsit o stație cu GPL am avut o alta surpriză, de această dată plăcută: era mai ieftin decât în Franța, Ungaria sau Germania. Așa că ne-a venit inima la loc.
       În sfârșit am ieșit de pe coastă și în fața noastră se întindea o câmpie imensă. O altă surpriză neplăcută: toată autostrada a fost numai pe două benzi, și mai mult, foarte aglomerată. Peste toate aceste neajunsuri s-au mai adăugat și o serie de camionagii nesimțiți care se băgau în depășire tocmai când erai lângă ei. Dădeai puternic în frâne, strângeai din  dinți și mergeai mai departe. A fost un drum infernal de la intrarea în Italia până aproape de destinație. Odată ieșiți de pe autostradă, la Brescia, am intrat pe un drum expres cred, avea doua benzi, dar de o calitate jalnică și, în plus, se mergea bară la bară. Din fericire nu aveam de mers mai mult de 30 de kilometri.
Încet-încet au început să apară în zare și munții. Am ieșit într-un drum secundar și am început sa urcăm tot mai mult. După așteptări destul de lungi, au apărut și peisajele încântătoare, exact ca în reclamele cu văcuțele și marmota: munți semeți cu zăpadă alba pe creste, iar în mijlocul lor, un lac. Dar drumul nu s-a încheiat, am urcat în continuare până la niște altitudini foarte ridicate. Când am ajuns la hotel, eram la o înălțime amețitoare deasupra lacului amintit anterior, cu un peisaj incredibil în jurul nostru. De aceasta dată nu mai aveam unde să ne plimbăm, eram într-un sătuc în vârf de munte, cu străzi înguste, pante abrupte, de la fereastră vedeam zăpada de pe piscuri, la numai câteva sute de metri.
       Având în vedere că nu eram nici în sezonul de iarnă dar nici în cel de vară, nu aveam prea multe opțiuni în ceea ce privește masa, dar nici chef de căutat nu mai aveam, așa că am ramas la restaurantul hotelului pentru masă și apoi somn de voie.

Ziua 15

Marone - Salzburg 515 km

      Odată cu dimineața, am luat-o de la capăt pe drumul către casă. Din nou am avut parte de autostradă cu două benzi, destul de aglomerată, am avut parte de aceeași camionagii care iți tăiau calea chiar când erai lângă ei, dar, deja aveam antrenament din ziua anterioară. La impresia foarte proastă despre Italia au mai contribuit și angajații de prin popasuri, care stăteau de pază la ușa toaletelor GRATUITE, parcă cerșind. Deși peste tot era afișat clar că nu se plătește, aceștia stăteau cu mâna întinsă, chiar aveau tupeul să comenteze dacă nu băgai mâna în buzunar, asta în condițiile în care deja plătești, și nu puțin, ca să circuli pe această autostradă.
       Singurul aspect care a spălat cât de cât imaginea stricată a Italiei, au fost peisajele care ne-au delectat cât timp am traversat munții.
        Trăgând linie, despre Italia pot spune destul de puține:
- Autostrăzile sunt cam forțate, de multe ori sunt înguste până aproape de dispariția benzii de urgență.
- Atenție mare la intrările pe autostrăzi: trebuie să acorzi prioritate la fel ca pe o stradă obișnuită, nu ai suficient loc pentru accelerare, de obicei pornești de pe loc;
- Benzina și motorina, cel puțin pe autostrăzile pe care am fost, te rup rău la buzunare.
- Referitor la restaurantele de pe autostrăzi, nu pot să vă spun nimic, întrucât nu le-am folosit, deci nu știu. Pe drum, am oprit o singura dată, și asta a fost la un popas unde am găsit două mese, dar de această dată nu mai aveam parte de comfortul popasurilor de prin alte părți.
       Nu pot să spun foarte multe despre această țară, întrucât nu am stat prea mult în zonă, dar din păcate, atât cât am stat, am avut parte numai de lucruri care o pun într-o lumină mai puțin plăcută. Auzisem și de la alții că italienii sunt răi cu străinii, de această dată am simțit-o pe pielea noastră. Ca o excepție, cei de la hotelul/pensiunea unde am stat peste noapte, au fost foarte drăguți, primitori. Dar poate că ne vom schimba părerea anul viitor, când plănuim să ajungem pentru mai multe zile pe acolo, vom vedea.
      A urmat intrarea în Austria: spectaculos, fără putință de a descrie cu adevărat ce am simțit. Dar să încerc.
Imediat după intrare, am avut parte de o coborâre amețitoare: o diferență de nivel de peste 1000 (da, o mie) metri parcursă în 15 minute.
      Deja se vede schimbarea în bine fata de Italia. Aici e vorba de autostradă. Nu o să insist, deoarece am mai povestit despre drumurile din Austria.
     La un moment dat, drumul ne-a dus prin Germania, unde din nou am avut parte de autostrăzile lor cu foarte mult beton, foarte aglomerate, dar și pline de, ați ghicit, restricții pentru lucrări. Cred că media orară pe bucata pe care am traversat-o prin Germania, este undeva pe la 70, hai maxim 80 km/h.
În sfârșit, am ajuns la hotel în Salzburg. Aici ne așteptau niște austrieci cu aspect și nume de asiatici (pakistanezi, indieni, ceva de prin aceste părți), dar nu asta contează. Important a fost că au fost în regulă, mai puțin cel care supraveghea micul dejun. Individul stătea cu căștile în urechi, dar nu îl interesa că platourile cu mâncare sunt goale, a trebuit să apară niște turiști mai înfometați care i-au atras atenția. Oricum tipul părea ca și cum ar fi avut o noapte albă, sau ceva de genul.
      Prin Salzburg nu am putut să vizitam mare lucru, întrucât am ajuns târziu (dar nicio problemă, nici nu a fost programat decât ca pauză de somn), deci cam totul era închis. Austria însă, este programată, împreună cu Italia, anul viitor. Totuși ne-am plimbat ceva timp prin oraș, pot spune că este un oras drăguț, curat, însă de dimensiuni destul de mici, mă așteptam la ceva mult mai mare și mai grandios, având în vedere istoria lui. Dar, ne vom edifica anul viitor, cel târziu peste doi ani (e posibil ca anul viitor să alegem țara noastră sau Grecia/Turcia, încă nu am stabilit nimic). Și cam așa a trecut încă o zi, de această dată parcă mai puțin obositoare, poate din cauză că ne apropiam de casă, sau poate datorită peisajelor din munți, cine știe.

Ziua 16

Salzburg - Timișoara 825 km

      Această zi trebuia să fie ceva mai scurtă, numai până la Szeged, dar, din păcate, datorită unui eveniment neplăcut, a trebuit să fie prelungită.
     Așadar, iată-ne ajunși în penultima zi a călătoriei. Am plecat la drum de dimineață destul de devreme, deja se simțea că suntem nerăbdători să ajungem acasă. Am reușit să găsim o stație unde să facem plinul la rezervorul de GPL, adică la un service, unde, de obicei, se încarcă butelii de aragaz. Trebuie să vă spun că în Austria, probabil, datorită salariilor mari, GPL-ul nu prea este popular, stațiile  sunt foarte rare. Am plecat mai departe știind că ne așteaptă o zi foarte lungă, cred că de fapt cea mai lungă - peste 700 km. În realitate s-a dovedit a fi chiar mai lungă decât programasem, veți afla.
     Drumul prin Austria a decurs fără probleme, singurul lucru pe care l-am remarcat fiind coada de mașini de la Pandorf, cel puțin 5 km, atunci am fost curioși să urmărim indicatoarele, deși coada începuse deja.
     La intrarea în Ungaria ne aștepta prima surpriză neplăcută: în stilul pur balcanic/ex-comunist sau cum mai vreți să îi spuneți, ne așteptau băieții deștepți cu vigneta pentru Ungaria. Care este problema: oficial, cea mai ieftină vignetă pentru autoturisme, este de în jur de 4-5 euro pentru 4 zile. În practică, lucrurile stau altfel: "nu avem pe 4 zile, doar pe 10 zile", ăsta era răspunsul, invariabil. Asta oficial este cam 9 euro, dar se vinde cu 12-13 euro. Am plecat fără să o cumpăr, în speranța unei benzinării de unde să o iau la preț corect. Am găsit o benzinărie chiar înainte să intrăm în zona de control, de unde am cumpărat-o tot pe cea de 10 zile, dar cel puțin la prețul corect. Acum îmi aduc aminte că și la plecare, când am cumpărat-o din România (din benzinărie Mol) prețul a fost de circa 10 euro, deci dacă vreți să o găsiți pe cea de 4 zile, intrați pe site-ul oficial și plătiți cu cardul. Pentru Ungaria este suficient că ați plătit, au control video pe baza plăcutelor de  înmatriculare. În schimb în Austria, aveti mare grijă, imediat cum a-ți luat-o va trebui să o lipiți pe parbriz, altfel degeaba ați dat banii, am înțeles că se lasă cu amendă pe loc, fără alte comentarii.
      Odată cu intrarea în Ungaria, ceva s-a schimbat, nu știu ce dar se simțea că am ieșit din Europa vestică și am intrat în spațiul ex-comunist. Drumul era destul de bun, chiar dacă doar două benzi pe sens, dar asta o știam de la plecare. Din păcate, de această dată era mult mai aglomerat, iar la un moment dat am întâlnit si un accident, lucru care ne-a mai mâncat vreo 15 minute. Am ajuns până la urmă pe centura Budapestei, cu vestitele lucrări, despre care am mentionat și în primele postări, din nou indicatoare care se contraziceau sau chiar lipseau, așa că din nou am fost scoși pe un drum secundar care după vreo 2 kilometri se mai și termina destul de brusc într-un giratoriu. Am reintrat pe centură după care am scăpat destul de repede de lucrări și am intrat pe autostrada către Szeged. De această dată, drumul era mult mai liber, așa că am putut să mergem omenește.
     Totul a decurs bine până la ieșirea de pe autostradă. Chiar la intrarea pe breteaua de ieșire am redus viteza la 60km/h, conform cu indicatoarele, nu aveam chef de amenzi prin țări străine. Dar din nefericire am avut parte de un idiot de șofer de camion care se grăbea și nu a vrut să reducă, așa că din cauza fizicii pe care probabil nu o prea înțelegea, a urmat o traiectorie care îl arunca spre câmp. Din păcate, pe această traiectorie ne aflam noi. Vă imaginați continuarea. Am scăpat însă fără nici măcar o zgârietura, doar cu o sperietura groaznică. 
       A urmat traseul obișnuit, am primit actele de constatare a accidentului, mi s-a chemat o platformă pentru transport în Szeged și apoi direcția vulcanizare. Din fericire aveam bani lichizi, fiindca altfel, nu mă lua de acolo. Șoferul platformei a dat câteva telefoane și până la urmă a găsit o vulcanizare, la fel ca și pe la noi, în curtea unui particular. Din păcate a trebuit să accept ca în locul cauciucurilor tăiate de pe spate să plec cu niște reșapate de iarnă, dar cel puțin am plecat către țară pe roți.
     Am hotărât să plec și eu către țară, chiar dacă aveam rezervare chiar în Szeged, așa că două ore mai târziu am ajuns în Timișoara. Din fericire eram cu toții sănătoși.
      Câteva concluzii despre Ungaria:
- deși au autostrăzi care traversează țara în lung și în lat, toate au doar două benzi, iar după ce treceti de Budapesta către Europa vestică, devin foarte aglomerate;
- Foarte mare grijă pe centura Budapestei, se lucrează foarte mult, restricțiile sunt de multe ori la 60km/h, iar semnalizarea devierilor este deficitară.
- Dacă sunteți doar în tranzit, vă recomand să vă luati vigneta de pe net, se pare că doar acolo se poate achiziționa cea de 4 zile cu circa 5 euro, altfel, o să aveți surpriza să o găsiți pe cea de 9 euro, dar la suprapreț, între 10 și 13 euro. Un alt avantaj este că scutiți timp prețios, evitați cozile destul de mari de prin benzinării.
- La fel ca și în Franța, benzinăriile de pe autostrăzi sunt mult mai scumpe decât cele de prin orașe.
- Dacă vreți să faceți cumpărături, dar nu aveți forinți, se pare că sunt destul de multe locuri în care se poate plăti cu euro. Eu am primit inclusiv facturi emise în euro, pentru platforma care m-a dus până la vulcanizare, și la fel pentru înlocuirea cauciucurilor.

Ziua 17

Timișoara - Slatina 390 km

      După o noapte destul de scurtă, am plecat din nou la drum. Urmare a evenimentului din seara anterioară, nu am mai avut chef de nimic. Totuși mi-a fost imposibil să nu remarc mizeria de trafic din Românica noastră cea iubită. Sunt atâția nebuni la volan, că uneori iți vine să te dai jos și să pleci mai departe pe picioare, asta întrucât la câte accidente cu autobuze și microbuze vedem la știri, nu mai ai încredere să te urci în așa ceva. Dar, asta e tărișoara noastră.
     Totuși, deși este așa cum este ea în privința infrastructurii, are multe părți frumoase, pitorești, pe care nu le-am găsit nicăieri pe unde am fost pe afară. Îmi aduc aminte cum un prieten francez, în vârsta de peste 50 de ani, acum vreo 7 ani, în momentul în care l-am dus la țară, mai sus de Curtea de Argeș, spre munți, în momentul în care a coborât din mașină, s-a oprit în loc și a exclamat: "Incredibil, așa ceva nu am mai văzut de când eram copil". Așadar se pare că străinii știu să aprecieze natura adevărată. Așa că, în următoarele episoade vă voi povesti unul din cele două concedii pe care le-am petrecut anul trecut.
    Ca niște concluzii finale, pot să amintesc că pentru aceste 17 zile și peste 7000 kilometri, pentru 3 persoane, costurile au fost undeva până în 3000 de euro, în condițiile în care cazările au fost destul de ieftine, combustibilul a fost GPL, iar obiectivele vizitate nu au fost chiar atât de multe. A fost un drum obositor, așa  că recomand ca un astfel de traseu să fie efectuat pe o perioadă mai lungă, optim cred că ar fi 4 săptămâni, și cu doi șoferi, altfel este foarte obositor.
     Acum, când mă uit în urmă, îmi dau seama câtă nebunie a fost în capul meu când am plecat la acest drum, dar, cum spun poveștile, dacă n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit.
Dacă cineva are nevoie de ajutor în planificarea unei călătorii de acest fel, îi stau la dispoziție.
Ne reîntâlnim în scurt timp, până atunci, călătorii/concedii cât mai plăcute, vremea încă ține cu plimbăreții.


miercuri, 22 august 2012

Europa - episodul 7



Ziua 12

Valencia - Tossa de Mar 450 km

      Înapoi spre casă, pe plictisitoarele autostrăzi din Spania. Nu am ce să spun despre drum. Am mers întins, doar o scurtă pauză în Barcelona pentru alimentare cu GPL, ocazie cu care am suspinat după multele obiective pe care nu am avut timp să le vedem. Dar, în felul acesta, avem un alt vis den îndeplinit. Visăm, visăm...
    Acum vine partea draguță a zilei. Am introdus în GPS adresa hotelului, cea luată de pe net. În apropierea destinației am început sa fim mai atenți la indicatoare. Am văzut un indicator,dar cum GPS-ul spunea altceva, l-am ignorat. A fost atât o decizie bună cât și proastă. Proastă, pentru că nu am fi trăit niște sentimente foarte intense, bună, întrucât nu am fi văzut orașul în întregime, probabil că am fi ratat multe părți frumoase (hotelul era chiar la intrarea dinspre autostradă, cea pe care o ignorasem mai devreme, și nu știu dacă am fi plecat prea repede din hotel). Ok, dar să revin, am ieșit de pe autostradă, am intrat pe un drum secundar care foarte repede a intrat în pădure, iar apoi a început să urce destul de abrupt. Surpriză, nu mergem la mare, ci la munte: apare și criblura. Din fericire tocmai se asfaltase, deci drumul era foarte bun, cu exceptia locurilor în care nu se fixase piatra. După o urcare destul de abruptă, am ajuns și pe versantul ce stă cu fața la mare - într-adevăr, eram la munte. M-am uitat la altitudinea de pe GPS - aproape 500 metri. Dar odată cu priveliștea mării a apărut și problema: parcă ar trebui să coborâm vertical, atât de abrupt era versantul, ne simțeam ca pe Transfăgărășan, cu diferența că drumul era și mai îngust, deci o mulțime de senzații foarte tari. Cu toate aceste inconveniente, am avut totuși o priveliște superbă, nu pot să descriu în cuvinte. Adrenalină  cât cuprinde, plus frumusețea care defila prin fața ochilor: a fost de neuitat. Pe drum am întâlnit și o stațiune aparent exclusivistă, cu hoteluri parcă rezervate cu mult înainte, interdicții de a intra (barieră), ceva de genul circuit închis. Oamenii ăștia nu aveau nimic de a face cu marea, era clar că veniseră la munte, căutau foșnetul pădurii de conifere, aerul curat și tare. Odată coborâți, ne-am trezit brusc în oraș, într-o zonă comercială. Încercând să găsim hotelul, am descoperit un orășel foarte cochet și liniștit. În sfârșit, am reușit să găsim pe cineva care să ne îndrume: hotelul era mai bine cunoscut drept Castelul, decât pe numele său real, și anume San Eloy. Asta deoarece pe exterior avea înfățișarea unui castel. Hotelul s-a dovedit a fi un complex pentru cei cu familii, camerele de fapt erau apartamente cu 2 camere și bucătărie utilată cu tot ce trebuie. Hotelul era conceput pentru relaxare totală: izolat la marginea pădurii, piscine, terenuri de sport, chiar și un minimarket.
       Odată rezolvată cazarea, am plecat să ne plimbam, dar din păcate, fiind trecut de 6 dupa amiaza, aproape toate magazinele erau închise. Nici o problemă: nu eram aici pentru cumpărături (făcusem plinul cu mâncare într-un Dia%, la sosirea în oraș), așa că am purces către plajă, sau alte locuri ce puteam să le descoperim.
       Am ajuns destul de repede pe plajă, întrucât orașul este foarte mic. Aici, dată fiind ora, nu era mai nimeni, avantajul nostru fiindcă puteam face poze doar noi cu  noi, nu și cu restul celor întinși la soare.




      După cum se vede din fotografii, am descoperit și adevăratul castel. Se prezintă într-o stare foarte bună. A fost un loc foarte potrivit pentru  plimbarea de seară. Bineînțeles că nu am ratat ocazia de face foarte multe fotografii. Iată câteva dintre multele:









      O imagine panoramică în care se pot vedea 2 din cele 3 plaje. O a treia este ascunsă undeva în spatele castelului.





      Pe măsură ce s-a lăsat seara, a început să bată vântul și să fie tot mai rece, adăugat la oboseala drumului, așa că am plecat încet spre hotel, printre platanii proaspăt curățați, care făceau  la ceas de seară, ca zona de pe marginea plajei să aibe un farmec aparte.


       Ne-am despărțit cu greu de plajă, dar cu promisiunea că a doua zi, înainte de a pleca la drum, să mai petrecem câteva ore la plimbare.

Ziua 13

Tossa de Mar - Toulon (Franta) 520 km

       Dimineața, prima oprire a fost bineînțeles pe plajă, unde aerul răcoros ne-a pus pe picioare și ne-a dat curaj pentru drumul pe care urma să îl parcurgem.

















      După vreo câteva ore, ne-am luat rămas bun de la castel și plajă, cu speranța că vom reveni în anii ce vor urma.
       De aici am plecat la cumpărături, nu puteam să ne întoarcem acasă fără suveniruri, nu?
      A venit și momentul în care a trebuit să ne urcăm în mașină. Despre drum nu pot să vă spun nimic nou, am tot vorbit.
       Ca o concluzie, iată câteva lucruri care vă pot fi utile în Spania:
- verificați totdeauna înainte de plecare  traseul. Asta deoarece au două tipuri de autostrăzi (autovia, fără plată, și autopista, cu plată), iar de multe ori acestea se dublează. Din experiența personală, cele fără plată sunt mai bune calitativ decât cele cu plată, știu că pare ciudat, dar asta am constatat la fața locului. Nu totdeauna cele cu plată te duc mai repede la destinație. În schimb cele cu plată au benzinării, restaurante, popasuri, lucruri deloc de neglijat dacă ai de mers câteva sute de kilometri.
- Pentru cei care nu vor să arunce cu banii în stanga și în dreapta, pot să găsească restaurante ieftine prin hypermarketuri, sau prin zonele comerciale ( între 8 și 12 euro pt două feluri de mâncare și desert). În Spania  sunt foarte dese numele Carefour și Dia%. Dintre ele mi s-a părut mai convenabil Dia%.
- Pentru cei care călătoresc cu mașina, trebuie avut în vedere că în toate orașele spaniole majoritatea parcărilor sunt cu plată, iar taxa este destul de înțepătoare: între 1,5 și 2,5 euro pe ora. Dar, așa cum am spus, pe parcursul postărilor anterioare, puteți găsi parcări gratuite sau cu plată pentru mai multe ore (între 6 si 12), la prețuri mult mai mici.
- Cei care alimenteaza cu GPL trebuie să se informeze foarte bine înainte de plecarea la drum, care sunt locațiile exacte, întrucât numărul acestora este sub 50 la nivelul întregii Spanii. Pentru cei care sunt interesați, vă stau la dispoziție pentru informații suplimentare, pe mail, atât referitor la locațiile stațiilor GPL, cât și pentru hotelurile unde am fost cazați, dar și pentru orice alte amănunte.
      Să revenim la poveste. Dacă la intrarea dinspre Franța către Spania, trecerea prin Pirinei este frumoasă, acum priveliștea din sens invers, este mult mai spectaculoasă. În prima parte a traversării Franței, cam până pe la Montpellier, se lucrează pe foarte multe porțiuni, e vorba de câteva zeci de kilometri care au termene de finalizare, afișate, până în 2014.
    După trecerea Pirineilor nu a mai apărut nimic special de remarcat, în afara calității foarte bune a autostrăzilor, nu pot să nu o remarc din nou, chiar dacă mă repet.
       La Toulon am ajuns destul de târziu, dar am plecat foarte târziu din Tossa, iar aici a apărut o problemă. Ca sfat pentru călători: informați-vă până la ce oră au deschisă recepția, foarte multe dintre hotelurile franceze își închid porțile la ora 21, după care mai poți intra doar dacă ești cazat și ai un cod de deschidere.
Din nou am avut parte de o cușetă, așa că nu prea am avut multe de făcut, deci după un duș rapid ne-am băgat la somn. Avusesem parte de o zi plină, și urma una la fel de lungă.
       Deocamdată atât pentru astăzi, dar promit să revin cu continuarea cât mai curând.



duminică, 12 august 2012

Europa - episodul 6

Ziua 9

Barcelona - Elche 560 km

         A venit și dimineața în care, cu durere în suflet, a trebuit să ne luăm la revedere de la Barcelona. Nu se pot spune prea multe despre acest drum. Peisajul se schimbă radical, din păcate în rău: singurele lucruri care se puteau vedea erau tufișurile uscate care alternau cu un fel de deșert, un pământ roșu mai exact. Despre autostradă, ce pot spune, doar două benzi, foarte aglomerată, iar calitatea asfaltului nu prea reușită. Asta probabil fiindcă nu ai altă varianta rezonabilă pe care să o folosesti. Dar taxele sunt foarte înțepătoare, parcă un pic mai mari decât în Franța. Dar autostrăzile din Franța sunt incomparabil mai bune. Pe această autostradă parcă eram pe drumurile acoperite cu criblura de pe  la noi. Despre puținele refugii, ce pot să spun: prost îngrijite,  restaurante foarte rare (parcă 2 în 400 km de la Barcelona până la Valencia). După ce am încercat să mâncăm într-un astfel de restaurant, foarte scump dar foarte sărăcuț, atât în privința mâncărurilor cât și a cantitatilor, am ales să ieșim de pe autostradă și am intrat într-un orășel, imediat după Castellon, Vila-real. Am găsit un Carefour care avea un restaurant superfain, cu mâncare gen meniul zilei, dar nu numai, gusturi foarte bune, preț foarte mic, și bonus, o gașcă de români. Am înțeles de ce, de obicei, suntem priviți așa cum suntem: foarte gălăgioși și vulgari, parcă erau pe moșia lor.
       Am plecat mai departe. Tot ce e de amintit este căldura foarte mare și cam atât. În sfârșit, ajunși la Valencia, am avut parte de opțiuni în privința rutei: dintr-o dată aveam alte două variante, ambele fără plată, dar pe continent de această dată, nu că până acum am fi avut parte de prea multe priveliști ale Mediteranei. Am ajuns la sora mea, în Elche, seara târziu, deci nimic de povestit, eram prea obosiți.

Ziua 10

Elche

         Iată-ne în orașul cu cei mai mulți palmieri din Europa. Aveam să îi vedem mai pe seară.
Dimineața, prima destinație a fost la sala de sport: nepoata cea mica avea meci (handbal), cea mare avea liber. Am înțeles de ce Spania este în fruntea sporturilor de echipă din Europa: handbal, fotbal, baschet. Am găsit o bază sportivă imensă. Se juca de dimineața până seara, aveau campionate cum aveam și noi pe vremuri: pe categorii de vârstă, cu arbitri și antrenori profesioniști, săli de sport cu toate dotările necesare. Mai mult, în cartiere vedeai peste tot terenuri de sport, unde antrenorii pregăteau copiii dupa un program bine stabilit, ce mai, tot tacâmul. Comparativ: în România, primarii și miniștrii care au finanțat construcția de săli de sport și bazine de înot au fost prezentați la diverse televiziuni și ziare ca exemple negative, au fost huliți. Concluzia logică este că, la nivel sportiv, suntem acolo unde suntem: ne bate toată lumea.
        După prânz, nu am făcut altceva decât să ne plimbăm pe stradă, să ne aruncăm ochii prin magazine si cam atât.




 


       Seara am aflat și de ce se spune că Elche are cei mai mulți palmieri din Europa. Am plecat la o plimbare prin oraș, în direcția unui parc imens. Cu ocazia asta am văzut și cum își petrec oamenii zilele libere: se închide un perimetru de străzi, se aduc tot felul de tiribombe, căluți, mașinuțe, vată de zahăr și alte asemenea, se organizează concursuri sportive, dansuri, și tot felul de nebunii. Practic, un fel de bâlci de pe la noi, dar foarte bine organizat, cu poliție peste tot (deci siguranță cât cuprinde), totul foarte civilizat, curat, fără manelisme, fără cârciumi ad-hoc. Același lucru l-am văzut și în Franța, pe 1 mai. Am descoperit un parc foarte drăguț, care mai mult semăna cu o gradină botanică, dacă e să te iei după felul cum erau prezentate diversele tipuri de plante. De multe ori am remarcat că palmierii aveau câte o poveste scrisă pe o tăbliță: ori că are câteva zeci de ani, ori că acela a fost adus cu nu stiu ce ocazie, iar foarte multi erau parca sculptați, ajutați să crească în diverse forme (a fost nevoie să treacă vreo câteva zeci de ani să capete înfățișarea actuală).









Și din nou a venit noaptea cea rea și a trebuit să ne ascundem de balaurii cei răi care nu ne lăsau să dormim (căldura nebună a suflării lor ne spunea că si ei sunt aproape)....

         Am plecat din parc cu regretul că va trebui să ne despărțim, dar și cu promisiunea unei bălăceli mult așteptate în Mediterana.
       Impresia generală cu privire la oraș: foarte plăcut pentru vizite, chiar dacă nu are obiective turistice precum Barcelona, Madrid sau alte asemenea.

Ziua 11

Elche - Urbanova (Alicante) - Valencia  190 km

        Iată-ne și în dimineața zilei în care ne vom așeza la drumul lung și greu de reîntoarcere.
       După ce am urcat bagajele în mașină, am plecat spre plajă. Ce? Credeați că ne întoarcem, așa, direct spre casă, fără bălăceală? Nuuuuuu. După un drum scurt, 40 km, am ajuns pe o plajă aproape pustie, cu o apa foarte curată.  Spre deosebire de cea din Barcelona, plaja era foarte lată, cu nisip foarte fin, iar intrarea în apă se făcea foarte lin, pe când la Barcelona se adâncește brusc.



Timid, am încercat apa. Numai bună.....



Bineînțeles că nu am reușit să țin pantalonii uscați, așa că am renunțat la ei.



După o binemeritată leneveală la soare,





a venit momentul foarte neplăcut, în care trebuia să ne luăm rămas bun. Cu lacrimile de rigoare, ne-am urcat fiecare în mașina lui și am plecat spre cășile noastre.
       Drumul a fost liniștit, fără nimic spectaculos. Din nou pe o autostradă fără taxă, care, ca și cea de acum două zile, s-a dovedit a fi de o calitate mult superioară celei cu taxă dintre Barcelona și Valencia (autopista sunt cele cu plată, iar celelalte sunt autovia). Dar, pentru cei care vor să urmeze aceste autostrăzi, trebuie să știe că nu am găsit nici măcar o singură parcare, benzinărie, toaletă sau restaurant. Nimic. Din fericire nu am avut mult de mers până am ajuns la hotel. 
       Odată ajunși în Valencia, am început să căutăm una dintre cele două benzinării unde puteam alimenta cu GPL. Indicatiile de pe net au fost foarte corecte, așa că am gasit-o foarte repede, dar din păcate am avut parte de niște străzi foarte proaste, parcă eram în România. Asta e, au și ei probleme ca și noi. Cam asta a fost toată ziua, așa că am început să facem planuri pentru ziua următoare, când trebuia să ajungem într-o stațiune de pe malul Mediteranei, la nord de Barcelona, destul de prezentă în ofertele agențiilor de pe la noi, Tossa de Mar.
         Cam atât pentru astăzi, ne reîntâlnim în câteva zile.
         Concediu plăcut celor care mai au, iar celorlalți, visați la cel de anul viitor (nu mai e mult).

marți, 7 august 2012

Europa - episodul 5 Barcelona 2

Ziua 8

Barcelona - a doua zi

Ok, hai să continuăm.

        Dimineaţa următoare am hotărât să mergem pentru început la Muzeul Științelor sau Cosmo Caixa, cum îi spun ei. A fost o vizită pe sufletul meu: foarte multe chestii tehnice, dar și foarte multe lucruri legate de natură: au o reprezentare excepțională a unei păduri tropicale, cu animale, copaci, ploaie  și tot ce trebuie. Veți vedea din fotografiile  și filmele care vor fi mai jos.
        La intrare, ne-au "întâmpinat" acești doi domni:

         Acum să înceapă spectacolul:








Și filmele:

video

video

Iată și ce se mai vedea în apropierea muzeului:




        După ce am stat vreo două ore, am plecat să mâncam. Aici vă dau o informație poate utilă. În ziua precedentă, în interiorul acelui complex comercial (Glories), am remarcat câteva terase.  Ne-am hotărât să le încercăm. Prima dată am încercat unul thailandez, nu ne-a plăcut  nimic, așa că am plecat mai departe, și, după câteva încercări, am descoperit un restaurant german: exact pe gustul nostru - în sfârșit am reușit să mâncam o ciorbă exact ca pe la noi, o așteptam de o săptămână (asta ne-a lipsit cel mai mult). De altfel, cu o zi înainte, când sora mea ne-a întrebat cu ce bunătăți să ne aștepte, răspunsul a fost, ați ghicit, ciorbă.
          Mai departe, am plecat să vedem și alte locuri. Eu aveam în cap să ajungem pe Montjuic. Așa că, dăi bice spre port. Am vrut să vedem Muzeul Maritim, despre care auzisem foarte multe lucruri frumoase, dar din păcate, când am ajuns în apropiere, am constatat ca e o clădire foarte mică, contrar a ceea ce citisem pe net și, nereușind să găsim o parcare în apropiere, am renunțat. Găsisem un loc pe o străduță, dar din fericire un localnic ne-a spus că locurile sunt rezervate pentru riverani. Riscul era să ne ridice mașina, iar recuperarea costa in jur de 500 euro. 
       Am văzut din nou, dar de această dată la lumina zilei, statuia lui Columb, după care am urcat pe Montjuic. Aici parcările sunt pe marginea străzii și sunt gratuite, dar din păcate foarte greu găsești un loc. În  sfârșit am găsit un loc unde să lăsăm mașina, și am purces din nou la plimbare. Ne aflam undeva în apropierea Fundației și Muzeului Miro  și a unui parc foarte dragut, și bineînțeles curat, ca de altfel tot orașul, Gradinile Laribal, construit pe terasele dealului, cu foarte multă  verdeață, total diferit de de Parcul Guell vizitat în ziua anterioară.




          Mai departe, am plecat pe jos către Muzeul Național de Artă al Cataluniei. Nu este deloc departe, prin parc nu am  făcut mai mult de 10 minute. Se poate ajunge și cu mașina, mergând înainte de la Fundația Miro, dar sfatul meu, dacă găsiți un loc în zona Fundației, mai bine să o lăsați acolo. Mai departe apar mai multe curbe unde nu este permisă oprirea, iar în zona MNAC nu am văzut decât vreo 10 locuri de parcare. 
          Odată  ajunși în fața MNAC, ni s-a deschis o panoramă superbă:
- Barcelona





- Tibidabo, pe care din păcate nu am avut timp să îl vizităm (dar nu îl vom rata data viitoare). Îmi pare rău că sunt încețoșate fotografiile, dar ne aflam  în celălalt capăt al Barcelonei.




 - Placa Espana




         Acum iată și fotografiile cu MNAC, pe care, nefiind înnebuniți după artă, și având timpul drămuit, nu l-am văzut decât pe exterior.Trebuie să vă spun că dacă vreți să ajungeți aici, puteți ajunge pe jos, și prin Placa Espana, fără să vă temeți de panta destul de mare și treptele de rigoare. Asta deoarece o parte din urcare este prevăzuta  și cu scări rulante. Gata, gata, știu că mă  cam lungesc, dar nu am uitat pozele, iată-le:





          În continuare am ales să mergem să vedem și plaja, în speranța că va fi liberă, să putem face și câteva poze. Zis și făcut. Când am ajuns, am constatat că într-adevăr era pustiu, parcarea aproape goală (încă un loc rar unde nu se plătește). Am avut parte de o plimbare relaxantă, chiar dacă briza se transformase  în vânt, așa că a trebuit să ne îmbrăcăm. 


        După porția zdravăna de vânt, plimbat desculți și chinuit să reușim câteva fotografii, am hotărât să ne reîntoarcem pe Montjuic. Am făcut din mers câteva fotografii ale portului și nu numai:







          Odată  întorși pe Montjuic, primul de care ne-am împiedicat, a fost Stadionul Olimpic (1992):


  și o altă perspectivă panoramică asupra orașului


          Mai departe nu am făcut altceva decât să ne bucurăm de priveliște și să facem multe fotografii:






          Și  iată că a venit și seara....


       Dacă tot ne-a  prins, asta e, hai să vedem și Fântânile Magice, nu puteam să pierdem ocazia să încheiem vizita în Barcelona  într-un mod mai plăcut.







        Odată terminat spectacolul, deși muzica putea fi aleasă mult mai bine, am făcut plinul la gaz, întrucât știam că până la Valencia erau șanse foarte mici să mai găsim, și am plecat spre hotel. Pe drum a trebuit să fac și o pană, dar din fericire am ajuns cu bine în paturile care ne așteptau răbdătoare.   
          Un lucru bun de știut pentru șoferi, mă luasem cu poveștile și uitasem: în Barcelona  veți  întâlni în trafic foaaaaaaarte multe scutere. Mare atenție, sunt mult mai agresivi decât îi  cunoșteam de prin alte părți.
         Trăgând linie, a fost o zi plină, iar noi eram plini de regrete că a doua zi trebuia să mergem mai departe, ne așteptau aproape 600 km.

Voi reveni, până atunci, călătorii plăcute!