Se afișează postările cu eticheta padure. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta padure. Afișați toate postările

marți, 29 septembrie 2015

Un sfarsit de saptamana mai ciudat

Gata!

      S-a intamplat. Am avut parte de prima bicicleala serioasa din acest an.Unde?  La Dambovicioara, ca de obicei. Am pornit la drum inca de joi pentru a putea avea la dispozitie trei zile pline.
     Ca o informatie utila mentionez faptul ca intre Pitesti si Campulung se lucreaza intens la largirea drumului, asa ca se sta la nu mai putin decat 10 semafoare. Cel putin stim ca in curand vom putea circula omeneste pe aceasta portiune.
      Prima zi a fost leneveala curata, ceva activitati administrative (adunat si taiat lemne pentru gratar) si pregatit gratarul, in vreme ce asteptam primii coechipieri pentru tura de a doua zi, ceilalti venind in dimineata plecarii.
      Pana la urma am fost cinci. Cum mie imi revenise sarcina stabilirii traseului, am ales ca in ziua de sambata sa mergem spre barajul Pecineagu, chiar daca traseul era mai lung cu 30 de kilometri decat varianta a doua, asta pentru ca parea mai usor accesibil decat celalalt care trecea peste munte.
    La plecare a fost cald si bine, speram sa ramana asa toata ziua. Dupa ce am tremurat putin la coborarea prin chei, am facut o paua pentru fotografii la intrarea pe drumul catre Satic si mai departe spre baraj. A urmat o alta pauza pe barajul de la Satic unde am gasit si nelipsitele fragute. 



       Cu aceasta ocazie am facut cunostinta cu un alt grup de biciclisti iubitori de munte, grup cu care putin mai tarziu aveam sa impartim oarece adaposturi contra ploii, care nu a intarziat sa apara. 


     Printre reprize de ploaie am strecurat etape de odihna fortata sau fotografii.





      
       Profitand de ferestrele ploii am ajuns pana la circa 7-8 kilometri de baraj. Partenerii de drum din celalat grup se indepartase binisor. Pe masura ce inaintam am putut constata cu ingrijorare cum cerul se face negru. In plus doi colegi de pasiune care coborau vijelios ne-au spus sa facem stanga imprejur ca vine potopul. Cu strangere de inima a trebuit sa acceptam ca nu vom vedea barajul astazi asa ca am luat usurel drumul inapoi. Ne-a prins din urma ploaia, asa ca nu am regretat decizia. Am facut o noua pauza pe barajul de la Satic pentru o scurta masa si de aici inapoi la pensiune. 








      Bineinteles ca odata ajunsi la locul de pornire am avut parte foarte curand de soare. Asa a fost sa fie.
    Pentru a doua zi nu aveam planuri prea clare, nu stiam daca voi lenevi sau voi mai pleca la plimbare. Doi dintre parteneri vroiau o iesire scurta iar ceilalti doi erau hotarati sa stea la plaja. Pana la urma am decis sa facem o iesire scurta pe valea Dambovicioarei si sa ne intoarcem pe acelasi drum in functie de cum vor sta cu timpul coechipierii. 




       Ajunsi la cabana Brusturet ne-am reintalnit si cu partenerii care au preferat plaja. Dupa un schimb de vorbe am luat in piept si ultima bucata pe care o parcursesem in urma cu doi ani. Asa cum imi aminteam, panta s-a ascutit imediat ce am trecut de bariera ce restrictioneaza traficul auto. In acelasi timp ne simteam intr-o alta lume. 




      Totodata si drumul devine mai greu accesibil, asta din cauza pietrelor tot mai mari si mai instabile. La un moment dat a trebuit sa coboram de pe cai si sa o luam la picior. Doi calatori pe propriile picioare ne-au incurajat sa mergem inainte pentru ca portiunea urata avea sa dispara dupa circa un kilometru, iar peisajele sunt senzationale.




          Dupa o scurta pauza am apornit mai departe si drumul a redevenit ciclabil.




       Insa, pe masura ce inaintam am constatat ca nu ne puteam intoarce din cauza, probabil ati ghicit, ploii care statea amenintatoare deasupra vaii. Avand in vedere ca eram foarte aproape de intersectia cu drumul ce trece peste munte catre Sirnea, iar cerul in acea parte era senin, am hotarat sa facem un mic ocol pana cand se mai potoleste ploaia.


        Deja printre copaci puteam vedea de aproape crestele Pietrei Craiului pe care le admiram din Ciocanu.






        Drumul ne imbia sa mergem inainte pe traseul pe care il desenasem acasa, prin Magura, insa am lasat aceasta posibilitate pentru viitoarea iesire. Drumul pana in creadta a fost destil de bun, dar oboseala ne dadea semne mai putin placute, asta pentru ca fortasem mai mult decat trebuie in zona cu bolovani, dar ploaia din spate nu prea ne daduse de ales.
       Peisajele faine si linistea padurii ne-au ajutat sa trecem mai usor peste oboseala si imediat ce am trecut creasta rabdarea ne-a fost rasplatita cu imagini de vis.














       Drumul de coborare era imbietor dar din cauza unei probleme la picior a  colegei de drum a trebuit ca o portiune sa coboram pe picioare. Ocazie cu care am mai cules ceva fructe de sezon. 












      Pana la urma ne-am facut curaj si am incalecat. Am ajuns in Sirnea iar de aici drumul era cunoscut. Cel putin pentru mine. Insa, deasupra Dambovicioarei inca mai staruiau nori negri. Ne-am facut curaj si am urcat in Ciocanu unde aveam sa constatam ca ne expunem riscului de ploaie, asa ca am preferat sa stam imbracati cu hainele impermeabile.







       A urmat coborarea faina din Ciocanu spre Dambocicioara pe care de aceasta data am facut-o mult mai relaxat decat anul trecut. Senzatiile au fost mult mai placute si se cer repetate.
      Am aflat ca la pensiune plouase destul de tare, asa ca alegerea de a trece muntele in Sirnea a fost una inspirata, mai ales ca am avut parte de mult soare.
      Tragand linie, a fost o iesire interesanta care deschide apetitul pentru noi plimbari in zona, mai ales ca restantele ma macina (Pecineagu).
      Ceea ce este interesant este ca desi a fost prima iesire, am tinut destul de bine la efort.
      Concluzia acestor zile este ca voi reveni in zona.
Fotografii: Daniel Mihai Florea, Catalin si Anca Chiriac.
      Pana la urmatoarea intalnire va doresc numai bine.