Din nou Romania - partea a treia

Gata, am revenit.

       Dupa ce am vizitat castelul Corvinilor, am hotarat sa plecam spre Deva. In Deva auzisem ca ar fi o cetate interesanta, dar din pacate s-a dovedit ca este o ruina neitretinuta, singurul lucru in care se investise aici fiind doar liftul care te ajuta sa urci pana la cetate. Privind de sus am descoperit o priveliste mai placuta decat cetatea in sine. Cam atat.

           La baza dealului pe care este situata cetatea se afla si scoala de gimnastica.

         Din nefericire nici orasul nu a fost pe gustul nostru, asa ca, dupa cateva tentative de a gasi un loc in care sa dormim, am dat telefon la Ciuperca hunedoreana si am rezervat o camera.

       Odata intorsi in Hunedoara, avand cazarea asigurata, am plecat din nou sa hoinarim prin oras in cautarea altui restaurant in care sa ne potolim foamea. Si am reusit sa gasim un restaurant foarte mic, amenajat intr-un apartament. Cred ca ni l-a recomandat cineva pe strada, nu mai stiu exact cum am ajuns acolo insa am fost foarte multumiti de mancare si de serviabilitatea angajatilor. A fost atat de placut incat si a doua zi inainte de plecare ne-am reintors.

       Asa cum am spus, neavand un program fix, ne-am permis si in ziua urmatoare sa lenevim prin Hunedoara, asa ca am plecat dupa pranz, avand ca unic scop sa vizitam rezervatia de zimbri de la Hateg, sperand ca vom gasi un loc de cazare in Hateg.

       Dupa ce am vizitat zimbrii am incercat sa gasim un loc potrivit, insa am fost nevoiti pana la urma sa apelam la o veche cunostinta: Ciuperca. Deci inca o noapte in Hunedoara. Avea sa fie ultima.

Din nou Romania - prima parte

      Cum nu am mai reusit sa plecam in niciun concediu, dar nici cu bicicleta nu am mai iesit, o sa va mai povestesc inca un concediu petrecut in 2011, de aceasta data in vara.

       Dupa concediul petrecut in primavara acelui an, s-a deschis apetitul pentru plimbari. Am inceput sa facem planuri foarte curand dupa terminarea primului. In luna august, din nou, am avut parte de doua saptamani in care sa exploram. De aceasta data am plecat la drum mult mai bine pregatiti. Dar tot fara a avea un traseu bine stabilit, si tot fara rezervari.

        Avea sa fie un concediu chiar mai reusit decat cel din mai. Nu am mai avut probleme mari in privinta cazarii, sau a locurilor pe care doream sa le vizitam.

          In prima zi am luat directia Targu Jiu cu intentia de a trece muntii. Eu mai fusesem in Targu Jiu cu multi ani in urma si eram curios cum se schimbase. Am descoperit un oras frumos, curat si foarte primitor. S-a schimbat mult in bine. Operele lui Brancusi sunt arhicunoscute, dar acum sunt foarte bine puse in valoare de parcul ce le adaposteste. Dar am descoperit ca acest oras are mult mai multe de oferit.

      De aici am stabilit sa trecem prinn Defileul Jiului catre Petrosani. De mult timp imi doream sa ajung in aceasta zona, asa ca dorinta mi s-a indeplinit. Intradevar este spectaculos, dar foarte aglomerat, asa ca fotografii nu prea am facut.

      Odata ajunsi in Petrosani, am avut o surpriza placuta. Asta pentru ca ne asteptam la un alt oras minier in paragina. Nu a fost asa. Orasul s-a dovedit a fi chiar placut. Problema a fost ca nu prea avea locuri de cazare care sa ne multumeasca.

     Ne-am oprit sa mancam intr-un loc foarte interesant: Keops, un restaurant imens amenajat in jurul unui lac. Foarte reusit locul, il recomandam.

      Daca in concediul precedent eram ajutati cu informatii despre hoteluri de catre Miha, de data aceasta ea era cu noi, asa ca a trebuit sa ne folosim de tehnologia din dotare pentru a gasi ceva pentru noapte. Cu aceasta ocazie am aflat si unde este localizata statiunea de schi Straja.

      Pana sa ajungem in Straja am trecut prin cateva foste orase miniere care acum aratau dezolant: erau pur si simplu abandonate.

      A fost un drum foarte interesant care ne facea sa ne credem pe Transfagarasan, foarte multe serpemntine care ne-au urcat foarte mult in altitudine intr-un timp foarte scurt. Statiunea in sine este, probabil, tipica pentru statiunile de schi: foarte inghesuita, dar, fiind luna august, parea pustie. Am vazut mai multe locatii si pana la urma am ales ceea ce parea cel mai respectabil hotel: Edelweiss. S-a dovedit ca este un loc civilizat, pe care il recomandam.

Daca jos, in Petrosani, ne topeam de caldura, situatia aici s-a schimbat radical, la un moment dat fiind chiar in nori. Din fericire nu am avut probleme, doar s-a lasat o ceata foarte deasa si cam atat, insa pana dimineata s-a ridicat. Privelistea, atat cat am putut vedea inainte sa se lase ceata, superba.

Telescaune incremenite

Micul dejun

Cum timpul este scurt, ma opresc aici pentru moment, dar voi reveni.

In recunoastere

Gata!

         A revenit iarna (cel putin asa pare), s-a terminat cu plimbarile de primăvară timpurie. E din nou vremea povestilor.

        Insa, de aceasta data, nu e o poveste veche, e una traita de curand, mai exact saptamana trecuta.

        Profitand de vremea placuta de afara (asa se anunta la meteo) am plecat spre locurile natale. La plecare ne cam ingrijora ce vedeam: ceata deasa si pana aproape de Pitesti am mers ca melcul. Dar, de aici a aparut soarele, cald, luminos, plin de viata. Uraaa!!! Imediat dupa ce am ajuns in marginea Pitestiului, in zare am putut vedea muntii catre care ne indreptam, priveliste care ne-a insotit tot drumul. Golași, zapada numai pe alocuri, dar totusi suficient de imbietori pentru o serie lunga de fotografii.

De altfel, am tinut-o asa pana am ajuns la Musetesti (va amintiti povestea de la sfarsitul verii). Planuisem sa facem o scurta inspectie a unei zone de care va povesteam in aceeasi postare mentionata anterior: raul Doamnei. Inspectie intrucat a fost facuta cu un scop clar: sa vedem daca merita o vizita cu bicicleta. Si a meritat.

         Dar sa va povestesc cate ceva despre locurile respective.

        Raul Doamnei este un afluent pe stanga al Argesului, punctul de confluenta fiind la marginea Pitestiului, putand fi admirat de pe autostrada care trece pe deasupra.

Noi nu am mers pe toata valea, ci numai de la Domnesti in sus. Aici se poate ajunge pe mai multe cai: prima ar fi de la Pitesti  catre Campulung, iar in zona Mioveni se merge la stanga spre Retevoiesti si apoi Domnesti, unde se ajunge si prin Musetesti via Malureni Valsanesti, sau prin Curtea de Arges.

        Despre prima varianta nu am date legate de starea drumului decat intre Pitesti si Mioveni - drumul este de foarte buna calitate. Despre celelalte variante am mai vorbit: eu prefer prin Malureni si Valsanesti intrucat drumul, desi este judetean, este mult mai liber si mai bun calitativ decat cel prin Curtea de Arges. Si mai scurt cu 10 kilometri.

       Nu intamplator am ales sa plecam din Domnesti, asta din cauza ca, potrivit Google Maps, abia de aici se circula efectiv pe marginea raului. Pana aici, venind dinspre Pitesti doar pe anumite portiuni se merge pe mal. Din Domnesti valea se ingusteaza, iar privelistea este cea asteptata, conform zonei de sub munte in care ne aflam. Circa 20 kilometri din Domnesti si pana in ultimul sat, Slatina -am plecat din Slatina si am ajuns in Slatina:)- asfaltul este foarte bun cu exceptia catorva portiuni scurte (50-300 metri) in care nu este asfalt, probabil drumul a fost surpat in aceste zone din cauza umezelii foarte mari din sol (sunt foarte mule izvoare prin aceste locuri). Dupa iesirea din ultimul sat se mai poate merge pe forestier inca 35 kilometri pana la poalele masivului unde se afla varful Moldoveanu.

        Ca obiective de vizitat in zona ar fi Biserica de piatra din comuna Corbi si lacul Invartita din Nucsoara (o abatere de 3 kilometri de  la traseul principal, din Sboghitesti). Prin Nucsoara se poate face trecerea si pe valea Valsanului prin Gruiu. Pana la Nucsoara drumul este asfaltat.

        Biserica din piatra este sapata in munte si este  atestata prima data pe la 1500, dar se pare ca atunci a fost doar reinfiintata. Un lucru interesant, pe care nu il stiam nici eu, este ca aceasta localitate este locul de bastina al familiei Corvinestilor, aici aflandu-se si ruinele castelului lui Vlad Corvin, tatal lui Iancu de Hunedoara (Ioan Corvin).

        Lacul Invartita este un lac de origine tectonica format intr-o dolina de gresie, fiind cel mai mare de acest fel din tara - 2,2 hectare.

        Cat timp se merge prin sate se pot vedea foarte multe zone parca neatinse de civilizatie cu case foarte vechi, insa si multe "castele" aparute mai recent. Insa imaginile care se succed prin fata ochilor sunt superbe.

      Dupa ce se iese din Slatina se intra in zona de exploatari forestiere si pasunat. Dupa trecerea barierei, care tine loc de punct de control pentru camioanele cu lemne, la scurt timp, se temina si asfaltul, dar si legaturile cu civilizatia. Pasuni intinse, muntii falnici, paduri cat vezi cu ochii, multe paraiase care se scurg incet spre raul principal. E de vis!

       Nu am mers prea mult catre munte din cauza orei tarzii, dar mai ales pentru a nu strica bucuria descoperirii frumusetilor zonei, si asta odata cu viitoarea plimbare cu bicicleta. Insa, scopul principal a fost atins! In primavara-vara pe aici se va desfasura o expeditie biciclistica. E prea frumos ca sa ratam asemenea locuri.

       Pentru cei care vor sa petreaca o vreme departe de zgomotul, poluarea si aglomeratia oraselor este o zona foarte potrivita. Atat printre livezile si fanetele din sate, cat si mai sus, in munte.

       Din punctul de vedere al cazarii oferte sunt destule prin satele de pe traseu, dar am vazut cateva pensiuni si catre munte.

       Un lucru important pentru cei carora le place muntele, pe aici se ajunge catre varfurile Moldoveanu si Vistea Mare.

In continuare las fotografiile sa va bucure ochii.

Lacul Invartita, acum inghetat

        Desi seara am petrecut-o in Curtea de Arges, a doua zi ne-am reintors in Musetesti, spre bucuria celui mic care a putut,  in sfarsit, sa se joace in voie in natura.

Terasamentul mocanitei

Terasamentul mocanitei

Terasamentul mocanitei

Biserica veche din 1808 (1818) in satul Musetesti

       Pe zi ce trece descopar ce tara frumoasa avem si cate locuri minunate stau pregatite sa le descoperim. Povestea asta m-a facut sa imi reamintesc frumoasa povestea a concediilor petrecute prin Bucovina si Ardeal, asa ca in scurt timp o sa continui istorisirile in seria "Primavara prin Romania".

Pana atunci, numai bina va doresc si calatorii placute!