Se afișează postările cu eticheta bike. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bike. Afișați toate postările

marți, 11 octombrie 2016

O prima iesire cu bicicleta

Bine v-am regasit.

     Asa cum spuneam, la sfarsitul ultimei povesti, voi continua cu relatari de bicicleala.
       Dupa o lunga pauza, cauzata de diverse probleme, cam prin luna iulie, am reusit sa scot bicicleta din casa.
     In primele saptamani nu am iesit din oras din cauza lipsei unui partener. Totusi, pana la urma, am reusit sa gasesc un coleg cu care am plecat la o tura pe digul Oltului. Am avut parte de aer curat, dupa atatea gaze de esapament.
      Nu sunt prea multe de spus, durata fiind de circa o ora. Totusi, cateva cuvinte se gasesc.
     Dupa ce am trecut podul peste Olt, am apucat in amonte. Diferit fata de acum doi ani, de aceasta data am mers numai pe dig printr-un tunel de vegetatie. Colegul a reusit sa agate si un rug cu mana, asa ca a ajuns acasa plin de zgarieturi.
     Am urcat pe dig pana la Arcesti, iar de aici ne-am intors pe asfalt, data fiind ora destul de tarzie.
      Ceva merita mentionat: apusul superb si sesiunea foto de pe baraj.







luni, 25 iulie 2016

Din nou, Mușătești

Salutare!
A trecut si miniconcediul. Din lipsa de colegi am renuntat la tura pe care o propusesem pe forumuri. Insa tot am avut parte de o plimbare prin linistea padurii. A fost o iesire scurta dar placuta.
Locatia a fost Musatesti, loc din care am mai plecat si alta data. Cu aceasta ocazie am revazut un loc frumos de care nu am mai amintit pe acest blog. Este vorba de Manastirea Robaia, ascunsa in padurile de langa sat.
Pentru aceasta iesire am reusit sa scapam de drumurile mari, alegand sa mergem pe un drum paralel cu judetenul, pe terasamentul unei foste cai ferate. O portiune din acest drum este asfaltat, asa ca a trebuit sa fim atenti si la masinile care mai treceau (goneau) uneori. Drumul fiind foarte ingust, se puteau petrece lucruri destul de urate. Din fericire, cu exceptia unui "destept" care gonea un SUV ca pe mosia lui, si care ne-a umplut de praf, nu am avut probleme.
A fost o iesire la plimbare cu pauze lungi si dese, adunat mure, selfie-uri, relaxare.

Data e aiurea, asa ca nu luati in calcul😁
A fost o iesire care a redeschis pofta de natura.
Cu aceasta ocazie am redescoperit valea paraului Robaia, cu finalitatea la Manastirea Robaia, unde nu am mai ajuns de cativa ani. Locuri frumoase, liniste, natura, aer curat. Un loc care merita vizitat.
In postarea viitoare voi povesti, cu foarte multe poze, pe unde ne-am mai plimbat. A fost un miniconcediu reusit, reusind sa ne rupem pentru cateva zile de galagia oraselor.
Pana atunci, toate cele bune!

luni, 23 februarie 2015

Pe malul Oltului

Bine v-am regasit!

       Iata ca am ajuns si la ultima tura restanta a anului trecut. A fost o  tura in jurul orasului. O aveam in vedere de o luna, dar o pastram pentru o perioada ploioasa, cand nu puteam sa ne apropiem de padure. Traseul il stiam de la niste colegi de forum care ne spusesera ca este frumos. Din cauza ploilor tot amanasem iesirea, asa ca decizia finala a fost luata cu 2 ore inaintea plecarii. Am fost din nou, doar doi: eu si Joby_tos de pe ciclism.ro. Initial trebuia sa facem o tura exclusiv pe malul Oltului, dar nu a fost sa fie. Dar sa  nu anticipez. De aceasta data am plecat destul de tarziu, pe la 12:30. Chiar si asa am stat tot timpul cu teama ploii, dar ne pregatisem cu haine de ploaie, asa ca nu tebuia sa ne fie teama.
       Ne-am intalnit in locul obisnuit si am plecat catre traseul stabilit. Am hotarat sa mergem pe malul drept al Oltului, urmand sa ne intoarcem pe celalalt mal dupa ce mergeam in aval cam 25 kilometri. Prima parte a drumului a fost destul de anosta, pe malul digului, dar imediat ce am coborat de pe barajul de la Slatioara totul s-a schimbat. Am  trecut pentru inceput de paraul care a fost deviat odata cu constructia barajului, care acum se varsa imediat in aval de baraj, iar apoi am avut parte de o bucata de drum pe una din putinele portiuni neindiguite, credeam ca nu mai exista asa ceva in aceasta zona. Pe scurt, am vazut Oltul curgand.






        Dupa o scurta pauza de fotografii, am plecat mai departe, ocazie cu care ne-am speriat destul de bine la caderea constanta a stropilor de ploaie. Insa totul se estompa cand vedeam cat de bogata este viata de pe raul neingradit: lebede, rate salbatice, stufaris si alte increngaturi nedefinite. Primii 5 kilometri cred ca i-am facut in doua ore.

In continuarea fost o plimbare pe digul care a reaparut, dar numai pana cand am ajuns langa o intrare in padurea care marginea drumul. Dupa o scurta consfatuire, am decis sa intram sa o exploram. A fost o decizie inspirata, in ciuda multor zone cu noroi, sau a vegetatiei care aproape ca bloca drumul, la fel ca si baltile nelipsite din ultimele iesiri. Am descoperit o lume plina de canale populate din plin cu pescari, o oaza de liniste, ciripit de pasari, chiar si un lac, chiar daca, foarte probabil, era origine antropica. Insa tot aici se cam termina si padurea, asa ca am decis sa reintram in padure si sa ne plimbam pe un alt drum, cu scopul de a iesi pe dig ceva mai jos decat intrasem. Dupa o suita, ce parea ca nu se mai termina, de balti care blocau in totalitate drumul, am reusit sa revenim pe dig. De aici mai departe singura priveliste a fost reprezentata de balastierele care impanzesc malul Oltului. Insa a mai aparut si o problema: vantul s-a intetit, asa ca am hotarat sa cautam un loc unde sa traversam paraul care ne insotea, pentru a incerca sa ajungem in drumul national. Prima posibilitate aveam sa constatam ca tocmai a picat: un podet a fost luat de ape, asa ca am continuat tot pe dig pana am reusit sa gasim un loc pe unde sa trecem catre drumul national. Am  ajuns in Greci, iar de aici la Peretu. La Peretu am hotarat sa facem o pauza mai lunga, sa mancam, sa ne refacem proviziile de apa si sa ne odihnim. Odata plecati, am avut din nou parte de vant: parca se ambitiona sa ne bata din fata. Pana la Osica am crezut ca innebunim. Speram sa scapam totusi de vantul din fata.
      Din pacate tot ce a urmat a fost doar o cursa contra vantului, fara nimic special, doar dorinta de a ajunge mai repede acasa. Acesta a fost si motivul pentru care am renuntat si la fotografii.
In incheiere traseul parcurs:

Route 2910310 - powered by www.bikemap.net

     Sper ca sezonul care se apropie sa fie unul mult mai bogat in iesiri, vremea sa tina cu noi. Restante sunt multe. Printre acestea ar fi bazinul Lotrului, unde trasasem anul trecut vreo trei trasee, dar si Fagarasul, Piatra Craiului (imi doresc sa trec din Muntenia in Transilvania si sa ma intorc in aceasi zi - asta implica o plecare din Dambovicioara si apropierea de Zarnesti) cu multitudinea de trasee care strabat zona.
Pana atunci, sa auzim de bine!

marți, 18 noiembrie 2014

Ultima tura serioasa a anului

         Nu prea am mai avut timp sa scriu, de fapt nici acum nu am, asa ca voi fi foarte expeditiv.

         In prima duminica din noiembrie, profitand de vremea buna, am luat calea Pitestiului, impreuna cu Joby. Aici ne asteptau Droby si Megane2, care ne pregatisera un traseu in vecinatatea Pitestiului.
Am pornit direct prin padurea Trivale, Droby locuind chiar la liziera.



         Prima portiune a fost pe asfalt, dar mai putin de 3 kilometri, dupa care am intrat pe potecile cunoscute de gazde.Am facut, cred, o singura pauza pentru ceva poze, 



iar dupa pauza a urmat partea cea mai spectaculoasa: o coborare in cap. M-am temut ca nu voi putea cobora, dar mi-am invins teama si am coborat pe poteca ingusta. 

De aici am mai mers foarte putin pana am reintrat pe asfalt, iar apoi ne-am reintors in Pitesti, unde ne-am despartit de Megane2.
Am traversat Pitestiul si am iesit pe barajul de la Budeasa, 



nu inainte de a imortaliza o cascada artificiala a Argesului.



       Odata iesiti de pe baraj, am incercat sa urcam dealul prin padure, dar, din pacate, pamantul era prea moale (semnele toamnei). Ne-am reintors pe asfalt pret de cativa kilometri prin padure, pana in Budeasa Mica.

Am mers prin sat pana in Argesel iar apoi am traversat europeanul pentru a ne indrepta spre Colibasi. La Colibasi am virat dreapta cu directia Fagetu. La scurt timp dupa iesirea din oras am iesit si de pe asfalt. Asta din cauza ca cineva a ras vechiul asfalt si incepuse reasfaltarea (campania electorala, probabil), dar numai pana la iesirea din oras, apoi drumul s-a transformat in unul pietruit.
        Am oprit pentru o pauza de mancare in marginea viitorului loc de gratare si apoi din nou la drum.
        Am avut parte de o urcare destul de serioasa ce avea sa ne pregateasca pentru urmatoarele doua, mult mai intense.

Nu credeam ca voi fi capabil sa le fac dintr-o bucata (doua luni de pauza de la ture), dar am reusit. Cu toate astea cea mai grea a fost cea de la Budeasa. Dar niciuna dintre ele nu a depasit 6-700 metri.
       Mai departe am mers numai pe asfalt, pana la reintrarea in padurea Trivale, dar nu inainte de a vizita si noul parc de pe malul Argesului, un loc prietenos cu biciclistii, prin prisma pistei ce da ocol parcului. Droby ne-a propus o scurtatura prin padure, dar s-a dovedit destul de dificila, nu atat din cauza pantei, cat a pietrelor ascunse sub covorul de frunze.
       A fost o incheiere superba a unei ture reusite, chiar daca nu la fel de spectaculoasa ca o iesire la munte. Insa, pentru asta, avem de asteptat primavara. Dar avem timp toata iarna sa planuim noi trasee.
Multumim gazdelor care ne-au pregatit un traseu interesant.
Traseul a fost:
http://www.bikemap.net/ro/route/2852076-in-jurul-pitestiului/#/z14/44.86487,24.8503/terrain
sau
http://www.mapmyride.com/routes/view/583365222

joi, 4 septembrie 2014

Valea Valsanului - Transfagarasan si retur de cosmar

Chiar daca mai sunt vreo 3 ture nepovestite, revin cu ultima dintre ele.
In sfarsit am reusit sa fac traversarea dinspre valea Valsanului catre Transfagarasan.
Planul s-a ivit acum mai mult timp, dar din lipsa de colegi, dar si de informatii, a tot fost amanat.
Acum am avut parte de doi colegi, desi interesati ar mai fi fost, dar nu au putut in aceeasi zi cu noi., Sau mai exact, eu am fost cel care nu a putut sa  schimbe ziua planuita. Asta e, poate alta data o vom face si impreuna. Dar cu siguranta va fi modificat traseul final. Veti afla mai tarziu de ce.
Desi cu o zi inainte, cand plecasem din Slatina, stiam ca voi avea un singur partener, in seara dinaintea turei am aflat ca mai era inca cineva interesat. Am butonat noi ceva vreme pe un forum si a ramas ca ne vom intalni in trei. Adica eu, droby si megane2 (tot din Pitesti ca si droby). Planul initial spunea ca vom incepe si finaliza tura din Bradet, dar avand in vedere ca ne-am intalnit in Musetesti, pana la urma am fost convins sa plecam din Musetesti direct pe biciclete, desi eu stateam cam rau cu timpul.
Prima parte a drumului am stat pe un asfalt bun, cu o singura oprire pentru o prima imagine a muntelui:

       A fost o pauza scurta, urmand ca la iesirea din Bradet sa luam prima pauza serioasa pentru a ne odihni putin, am mai si mancat, am bagat si cate o jumatate de litru de lichide specifice pentru fiecare, dupa care am pornit mai departe. Odata intrati in zona cheilor am avut parte de multa liniste, dar si de imagini destul de neplacute cu distrugerile facute de raul vijelios. Pe multe portiuni se vedea cum apa distrusese marginea betonata care sustinea drumul. Cu toate astea inca se circula cu masinile, iar pentru noi chiar nu a fost o problema. Am oprit de cateva ori sa facem cateva fotografii, dupa care am ajuns in zona poienilor de pe Valsan, loc unde am luat o alta pauza de hidratare.





          Urma sa incepem ascensiunea catre punctul maxim de altitudine, la trecerea de pe valea Valsanului catre valea Argesului. Un coleg de pasiune ne-a spus ca pana la trecerea culmii, dar si cateva sute de metri mai apoi,  vom avea parte de asfalt, iar apoi de un forestier bun. Ceea ce nu ne-a spus prea corect, a fost lungimea acestei portiuni. El a estimat cam un kilometru si putin, dar pana la urma au fost cam 3,5 kilometri. Cred ca de fapt se referea la portiunea de urcare abrupta, nu stiu. Cert este ca la scurt timp de la inceperea urcarii am inceput sa simt ca nu mai am forta in picioare. Am facut o pauza pentru a imi reveni, dar apoi din nou, dupa cateva sute de metri am simtit cum mi se taie picioarele. Am dat vina initial pe faptul ca nu reusisem sa ma odihnesc prea bine, dimineata simtindu-ma destul de obosit. Insa aveam sa aflu adevaratul raspuns, sau poate cea mai importanta parte a lui, cateva zile mai tarziu. In ultimele doua luni "reusisem" performanta de a lua nu mai putin de 7 kilograme in plus. Dupa repetate pauze, impingeri, reveniri in sa, am reusit in sfarsit sa ajungem pana sus.
      Pe durata urcarii am avut parte si de probleme tehnice: lantul lui droby incepuse sa cam intre intre pinioane si spite. Nu ar fi fost o problema prea mare, insa totul se petrecea pe o urcare destul de abrupta intr-o zona in care am vazut un indicator pe care scria "Accesul interzis. Zona hranire animale salbatice." Puteti foarte usor sa va imaginati care sunt acele animale salbatice. Oricum, tot drumul am dat claxoane si am vorbit destul de tare. De obicei prezenta masinilor nu este dorita la plecarea in tura, dar de aceasta data ne bucuram vazand ca se circula destul de intens, semn clar ca drumul spre Vidraru este destul de bun.
       Odata iesiti in varf, am avut parte de o bifurcatie care ne-a pus ceva semne de intrebare, asta fiindca ne era lene sa scoatem telefonul din rucsac. Dar am fost rapid lamuriti de cineva cu un ATV.
     Dupa numai cateva sute de metri am iesit intr-o pajiste imensa unde aveam sa descoperim si stana de care fusesem avertizati ca ar putea sa ne faca probleme.



      Din fericire nu s-a legat niciun caine de noi, desi am vazut unul care la un moment dat s-a indreptat catre noi. A fost suficient cat sa ne faca sa stam pe drum, desi remarcasem o scurtatura care ne scapa de, probabil, un kilometru, dar care trecea chiar prin mijlocul stanei, iar in aceasta situatie nu stiu daca acel caine mai statea cuminte. Am mers inainte pe un  drum ce parea sa coboare, dar la scurt timp dupa reintrarea in padure incepea sa urce usor. Din fericire doar pentru scurt timp;. Am mai oprit pentru cateva fotografii, remarcand cu aceasta ocazie ca nu se mai sperie lumea de urs: foarte multi turisti de week-end veniti cu masinile la picnic, unii chiar cu rulotele, semn ca stateau chiar mai mult. Deci povestile cu multi ursi nu pareau a se confirma.


         Dupa foarte putin timp am remnarcat o imbunatatire a drumului, semn clar ca ne apropiam de civilizatie. A dost o coborare superba pana la intrarea in Trans. Aici trebuia sa facem din nou fotografii, asa ca am mai luat o pauza.



      Am stabilit sa ne regrupam pe baraj , asa ca fiecare a pornit in  ritmul lui. Insa imediat am avut parte de o urcare care ne-a regrupat rapid. Pana la urma eu am ramas mai la urma, consecinta a cazaturii de anul trecut, cand am stat aproape o luna cu incheieturile umflate. Pe masura ce ne apropiam de baraj a inceput sa se vada "civilizatia": mizerie cat cuprinde, strada blocata (era nevoie de Politie care dirija circulatia alternativ). Asta e Romania. Tot la fel de curat se prezenta si lacul: multe PET-uri si ambalaje pluteau la baraj.



       Din nou cateva fotografii, dupa care am stabilit sa ne intalnim jos la hidrocentrala. Droby si megane2 au plecat in tromba, eu preferand sa merg mai usor. Asta pentru a putea savura peisajele.
       Bineinteles ca nu puteam sa ratez ocazia de a mai face cateva poze.

Ne-am reintalnit la hidrocentrala unde ceilalti doi tocmai terminasera o sedinta foto.

       Si aici tot ingramadeala dezorganizata de masini. Desi vroiam sa stam sa mancam ceva, am hotarat sa coboram in Capataneni pentru a ne si odihni inaintea urcusului care ne astepta pe portiunea finala. Nici nu aveam idee ce ne astepta.
       Bagam o jumatate de litru de lichide, cate doi mici si ii dam bice. Pana acum, conform calculelor, urma sa ne incadram in timpul alocat initial.
      Am plecat mai departe, urmand drumul pana in Corbeni, unde am virat stanga spre Turburea. La inceput drumul a fost asfaltat, dar in scurt timp avea sa se transforme in drum de tara, care pe multe portiuni (mai ales urcarile) era acoperit cu piatra. De foarte multe ori urma sa coboram de pe caluti, fiind imposibil de urcat printre pietrle instabile.


      Din nou incepusera problemele cu lantul bicicletei lui droby, de fapt se indesisera. Pana la urma s-a hotarat sa nu mai foloseasca pinionul mare.

       Ajunsi la ulltima casa din Turburea, un localnic ne-a avertizat ca nu mai putem sa parcurgem restul de drum pe biciclete. Nu am luat in seama ce ne-a spus, iar daca ar fi fost asa, dupa calculele noastre mai erau doar 3 kilometri, desi acelasi satean ne spusese ca vor fi 7 kilometri. Am crezut ca exagereaza. Din pacate avea dreptate. Imediat dupa prima curba aveam sa ne trezim intr-un drum desfundat, in urcare, printr-o poiana. De fapt nu mai era drum. Erau niste urme de tractor care se transformasera in timp in sleauri adanci, iar in portiunile mai plate urmele erau distruse de copitele animalelor. Inca nu ne faceam probleme. Insa povestea avea sa continue pentru inca o ora.


     Numai urcare, urme de copite care faceau imposibil de urcat pe biciclete, transpiratie cat cuprinde. Avand in vedere ca intoarcerea avea sa ne intarzie foarte mult, am hotarat sa mergem inainte, tot sperand ca drumul se va imbunatati. Au urmat kilometri buni de mers prin pajisti, pe un drum care nu mai era de mult drum, doar copite de animale. In tot acest timp am vazut cum se aduna si norii, ceea ce ne-a facut sa realizam ce ne asteapta in cazul in care incepe ploaia. Nu a inceput ploaia prea curand, insa am avut parte de portiuni luuuuungi prin padure unde am mers efectiv prin noroi, incercand sa ne tinem echilibrul.


     Inca o problema avea sa fie faptul ca eu ramasesem si fara apa, iar ceilalti mai aveau foarte putina. Norocul nostru a fost ca am gasit o stana de vaci (sau cum se numeste) iar ciobanii ne-au dat apa din izvorul pe care il captasera la mai mult de un kilometru. Apa era plina de pamant, insa eu am ras un litru fara sa ma uit la cum arata. Apoi am umplut cele doua bidoane din dotare, gandindu-ma ca poate nu mai gasim alta sursa.
      Partea proasta era ca drumul era ori in urcare abrupta, ori in coborare criminala, totul desfasurandu-se pe un drum criminal. La un moment dat am vazul prin iarba ceea ce parea a fi un drum, asa ca repede pe biciclete, fara sa mai consultam track-ul. Am stat calare cred ca 1 kilometru, dupa care am intalnit niste paznici de turma care ne-au oprit. Noroc ca stapanii i-au linistit repede. Insa ne-au dat si o veste proasta: trebuia sa ne intoarcem. Am verificat track-ul si eram intr-adevar pe drumul bun, insa ciobanii ne-au lamurit ca era vorba de un ocol ceva mai lung si destul de greu. Odata reintorsi pe ceea ce se numeste pe harta drum, am continuat calvarul, care avea sa se inteteasca. La un moment dat am intalnit o caruta, iar proprietarul ne-a sfatuit sa urmam poteca din gradini. Dupa scurt timp aveau sa apara si cateva case, iar cu ele si cainii. Unul dintre sateni ne-a spus ca nu ar mai fiu mult pana insat, doar un kilometru si ceva. La o bifurcatie am avut iarasi indoieli pe unde sa mergem. Ceilalti doi au votat contra mea si am continuat drumul desfundat care s-a dovedit o coborare criminala printre urme de copite, pline de noroi. Insa la un moment  dat eu am renuntat si i-am convins sa ne intoarcem la bifurcatie si sa coboram pe ceea ce parea un drum folosit de carute. A fost o portiune in care am reusit sa mai stam si in sa, dar scurta, drumul avea sa se strice rapid, dar totusi era practicabil la pas. Incepeau sa apara tot mai des portiuni in care puteam sa pedalam, chiar daca scurte, apoi urmau balti care erau imposibil de traversat.
     Dupa o alta intalnire cu un localnic aveam sa ne simtim mai bine: ne-a spus ca drumul urmeaza sa se imbunatateasca. Ne-am urcat pe caluti dar imediat am dat intr-o panta criminala. Am descalecat, iar apoi in varf aveam sa constatam ca sateanul avea dreptate. Stateam tot mai mult in sa. Insa, trebuia sa fie ceva in neregula: pe langa noi a inceput sa tune si sa fulgere, iar la intrarea in sat a inceput sa si pice. Ne-am grabit sa ne punem la adapost de fulgere si aveam sa constatam ca au reaparut masinile. Semn bun. Ploaia incepuse sa se inteteasca, asa ca am stat calare chiar daca drumul era plin de pietre si avand un unghi foarte mare. Cu multa grija am mai parcurs printre picaturi cred ca mai mult de un kilometru pana am ajuns la asfalt. Chiar cand ajungeam noi la asfalt s-a pus sa toarne cu galeata. Abia am reusit sa ne echipam si sa punem la adapost electronicele.
     De aici incolo a fost o goana nebuna sa ajungem in Musetesti. Dupa 2-3 kilometri avea sa se opreasca si ploaia, dar noi am continuat cu pelerinele pe noi pana am ajuns acasa. Prima reactie a fost sa arunc bicicleta in rau si sa incerc sa o curat. Am curatat-o cat de cat, timp in care familia deja imi plangea de mila, iar un vecin imi spunea ca nu suntem prea sanatosi la cap. El stia acest "drum", se pare ca aceasta stare este de cand era el tanar (are peste 70 de ani), deci nu prea fusese niciodata un drum adevarat.
      Am incercat sa fac o editare pe Googlemaps, acum exista un avertisment clar despre acea portiune.
     In total am intarziat 3 ore. Nu mai aveam pofta nici de pepene, nici de bere, de nimic. Tot ce am facut a fost sa strang bagajele si sa ne urcam in masina cat mai repede.
      Cu toate aceste neajunsuri, peisajele au fost super iar daca nu a r fi existat teama ploii, apropierea noptii si limita de timp, in mod sigur ar fi fost o tura reusita, cu toata oboseala acumulata in ultima parte.
      Concluzia este ca a fost o adevarata aventura, cu multe temeri ca ne va prinde ploaia in padure, ca ne va prinde inserarea prin acele locuri pline de animale salbatice, dar in acelasi timp macar cei care nu au putut veni au scapat de un cosmar.
     La final, din 44 kilometri programati s-au strans 72, mai mult cu unul decat track-ul, intrucat mi s-a descarcat si telefonul cu putin inainte de a ajunge acasa.
Track-ul turei, desi nu stiu ce sa mai cred despre urcare. Aici spune ca peste 1600 m, pe oruxmaps (telefon) zice ca 2200m, alegeti ce va place.


Create Maps or search from 80 million at MapMyRide

miercuri, 30 aprilie 2014

Prima iesire la padure


        Iata ca a sosit si momentul in care sa iesim de pe asfalt. Am asteptat ceva vreme aceasta iesire. De aceasta data am fost trei, alaturi de mine si de Joby a mai participat si Paxstadt.
       Cu cateva zile inainte, am revazut o parte din traseele facute pe bikemap si am ales sa incercam sa trecem peste camp dinspre Carlogani spre Strejestii de Sus, iar apoi sa iesim in drumul national pentru o portiune scurta, si mai departe spre Mamura si retur catre casa pe digul Oltului. Insa, avand in vedere ca totusi plouase destul de mult, am mai pregatit un traseu de rezerva, pentru eventualitatea ca nu se putea face traversarea, insa mai lung cu peste 10 kilometri.
       Ne-am intalnit ca si ultima data, la benzinariile de la iesirea din oras si dusi am fost. Parea sa fie o zi placuta. Noul partener s-a dovedit bine pregatit, asa ca prima parte a drumului a decurs destul de repede, cu putine pauze. Pana la Ramesti cunoasteti traseul, asa ca nu am ce sa mai povestesc prea mult. Singurul lucru care poate fi remarcat ar fi faptul ca am incercat pentru prima data cum e pe roti de 29. A fost chiar placut, cu exceptia faptului ca bicicleta nu avea suspensie pe spate, iar la denivelari nu ma simteam deloc confortabil. Inca odata ma felicit ca am ales sa imi cumpar bicicleta full-suspension. Dar sa ne intoarcem la poveste. Dupa o pauza mai lunga la Cepari, unde am si mancat cate ceva, am avut prima tentativa de a iesi pe camp. De aici am apucat spre Carlogani unde urma sa parasim asfaltul. Din pacate drumul s-a dovedit impracticabil, asa ca dupa o incercare de a urca dealul prin sleaurile facute de tractoare si care se transformasera in fagase de parauri, am fost nevoiti sa ne recunoastem invinsi si sa ne intoarcem. Scopul era sa ne simtim bine nu sa tragem de noi.

      De aici am hotarat sa mergem pe traseul de rezerva, care pe harti aparea a fi drum judetean, asa ca ne gandeam ca va fi un drum cel putin din dale de beton (ne asteptam ca drumurile peste camp sa fie pline de noroi). Insa dupa o scurta portiune de asfalt ne-am trezit pe un drum pietruit, in stare destul de buna. Aici am avut o prima urcare destul de lunga si abrupta - conform Oruxmaps a fost cam 10%, cu un varf de circa 20%, dar undeva la jumatate am facut o pauza, fortati mai mult de noroiul care ne facea sa derapam (eu am fost primul care s-a oprit). Odata ajunsi in varful dealului am avut parte de o frumoasa panorama a satelor inconjuratoare.
       Mai departe drumul parea plat, insa dupa o discutie cu un satean iesit cu animalele la pascut, am aflat ca vor mai urma inca doua urcari maricele. In scurt timp aveam sa intram in padure, ocazie cu care am verificat directia de urmat, asta pentru ca la intrarea in padure aveam doua drumuri care pareau la fel de circulate. Aveau sa fie multe astfel de drumuri prin padure, semn ca daca vrem aventuri avem pe unde sa ne pierdem urma, padurea respectiva fiind destul de intinsa. A inceput un traseu cum eu personal am mai avut parte, insa partenerii de tura au fost entuziasmati si au hotarat ca trebuie repetat traseul. Dar, cum era de asteptat dupa atatea ploi, au aparut si baltile. La inceput au aparut suspine ca se vor murdari calutii, dar a urmat partea distractiva a alegerii traseelor prin balti. Din fericire nimeni nu a fost nevoit sa descalece, asa ca ne-am ales doar cu stropii de rigoare.
     Din cand in cand mai ajungeam si la liziera padurii, ocazii care ne scoteau in fata ochilor peisaje superbe.
Dupa o ultima coborare luuuuunga, dar din pacate prin sleauri, am iesit la marginea padurii.
      Aveam sa constatam ca am ratat o bifurcatie, fapt ce ne-a privat de inca vreo cativa kilometri prin padure (am fi fost si protejati de vant). Asta e, data viitoare vom fi mai atenti, de aceasta data am fost furati de placerea coborarii in viteza (a meritat). De aici mai departe am iesit la asfalt, insa am avut in continuare parte de imagini placute care m-au facut sa ma opresc sa imortalizez peisajul.
      Acum aveam o alta problema: lipsa apei. Din pacate cam toate fantanile de pe marginea drumului pareau inundate, asa ca am suportat pana in Lungesti, loc in care am poposit pentru a cumpara lichide si pentru o noua masa.
      Inca inainte de a ajunge in Lungesti am avut neplacuta surpriza sa reinceapa sa bata vantul din fata. Deci se poate spune ca am avut un noroc chior: vant din fata atat la dus cat si la intors, lucru fapt ce a facut ca viteza sa scada de la aproape 25 km/h la maxim 17. Ca sa ne fie mai usor am inceput sa rulam la trena. Deja cand am ajuns la intersectia cu nationalul, in Gradinari, simteam din plin efectele vantului potrivnic: incepusera crampele. Pentru Paxstadt a fost cel mai greu: daca eu am full-suspension, iar Joby avea tija de sa cu suspensie si bazon, el nu avea nimic, asa ca va imaginati ce dureri incepusera in cazul lui. Avand in vedere traficul neasteptat de lejer, dar si vantul care acum batea din lateral, am dat bice pana in Strejesti unde urma sa facem stanga catre Mamure. A fost o ocazie buna sa realimentez cu apa si sa mai rontaim niste ciocolata cumparata pe drum (eu o uitasem acasa). Drumul s-a schimbat din asfalt foarte bun in dale de beton, asa ca era tot mai greu, mai ales ca vantul ne tot sicana batand din nou din fata si asa a tinut-o pana acasa. In Mamura am facut o noua pauza pentru a consulta harta si o buna ocazie de a imparti o ultima banana. Am hotarat sa schimbam din nou traseul si sa nu mergem pe dig, preferand sa traversam barajul si sa ne reintoarcem pe drumul judetean, urmand sa avem parte de inca 4 kilometri de beton. Aceasta schimbare de traseu a implicat doua urcari, una pe baraj si inca una dupa baraj, iar noi eram deja foarte obositi, chiar daca nu era vorba decat de ceva de ordinul a 200 de metri fiecare. Nu fusese programat sa lungim tura atat de mult, asadar toti eram nepregatiti, mai ales ca niciunul din noi nu mai mersese atat de mult, si, in plus, cu vant din fata aproape tot drumul (incepatori, ce sa-i faci?). Pe baraj nu am ratat ocazia sa facem cateva poze, dupa care am plecat mai departe.
     De aici si pana acasa nu a mai fost decat o lunga lupta cu oboseala si vantul care parca se intetea. Pana la intrarea in oras nu am mai facut decat doua pauze in care incercam sa stoarcem ultimele farame de energie si am impartit ultimele urme de mancare de prin rucsacuri. Dupa ce ne-am desparitit de Joby ne ramanea ultima provocare: o panta de aproape 1 kilometru cu 7%. Am urcat-o pana la jumatate dupa care am decis ca nu are rost sa luptam inutil, nu aveam nimic de demonstrat nimanui, asa ca am decis de comun acord sa urcam restul pe jos.
     A fost o tura cu de toate: schimbari de traseu, noroaie, padure, peisaje frumoase, vant potrivnic din plin, poze, filme, dar mai ales buna-dispozitie. Ne-am depasit toate asteptarile din toate punctele de vedere. Asteptam urmatoarea ocazie.
In incheiere link-urile cu traseul: http://www.bikemap.net/ro/route/2577277-prima-iesire-la-padure/#gsc.tab=0 http://www.mapmyride.com/workout/551793794 Pana data viitoare, ramaneti cu bine!
Route 2577277 - powered by www.bikemap.net