Europa - episodul 8

Ziua 14

Toulon (Franța) - Marone (Brescia - Italia) 590 km

         O nouă dimineață, o nouă provocare. Dacă în ultimele zile am parcurs drumuri despre care știam deja destul de multe, de la dus, de această dată urma să intrăm în Italia. Întrucât nu a fost în planul inițial, nu  știam mai nimic despre ce avea să urmeze. Nu mă interesasem despre trasee, nici despre cazări sau stații GPL. Era ca o plimbare într-o noapte fără lună.

       Despre drumul prin Franța mai vreau să menționez un singur lucru: înainte de granița cu Italia, este o benzinărie cu un refugiu de unde aveti o panoramă foarte frumoasă asupra Mediteranei, în timp ce în spate aveți un munte care urca vertical, merită un popas de câteva minute.

         Haideți să tragem câteva concluzii despre Franța:

- în primul rând, eu consider că au cel mai bine întreținute autostrăzi, atât cele cu plată, cât și cele fără plată. Cele cu plată sunt dotate cu tot ce ai nevoie, asfaltul foarte bun, cam tot timpul am avut minim 3 benzi, deci nu poate fi vorba de aglomerație. Un lucru important: prețurile în benzinării, din păcate, sunt muuult mai mari decât în orașe, cu până la 30 de cenți pe litru.

- autostrăzile fără plată sunt foarte bune calitativ, sunt foarte libere chiar dacă au doar două benzi. De obicei se cam opresc brusc în orașe mai mici, lipsesc benzinăriile și restaurantele, iar uneori  pantele și curbele sunt mai mari decât de obicei, dar aceeași situație am întâlnit-o și în Germania.

- În Franța găsiți la orice pas lanțurile de magazine pe care le întâlniți și în țară, cu prețuri rezonabile.

- În zilele de sărbătoare precum și la sfârșit de săptămână, majoritatea benzinăriilor trec pe sistem automat cu card la pompă, cu exceptia pompelor de GPL care se pot folosi doar atât timp cât e prezent casierul .

- Același program și pentru magazine, deci dacă vă faceți planuri de cumpărături, stabiliți-vă foarte atent programul;

- Cei care intenționează să folosească drumurile naționale trebuie să țină cont că deși sunt bune calitativ, pot să aibe parte de un trafic infernal, foarte multe localități, iar limita de viteza este de doar 90 km/h.

       Am intrat în tunelul care ține loc de hotar între cele două țări, și iată-ne deja în Italia. O Italie care la prima vedere a lăsat niște impresii foarte puternice. Dacă până acum am mers pe o autostradă adevărată, de această dată oficial se numește tot autostradă, dar diferența este imensă față de Franța. De ce? Păi, în primul rând, cat ești pe coastă se circulă numai pe doua benzi care sunt destul de înguste, de multe ori cu o banda de urgență minusculă, practic este un drumv expres. La un moment dat se lățește puțin, la trei benzi dar foarte înguste,  așa că senzatiile sunt nu tari, foarte tari, mai ales că ești undeva la peste 100 de metri deasupra mării. Un alt aspect care le coboară foarte mult, cam tot timpul sunt limitări de viteză de genul maxim 100km/h, dar majoritatea sunt pe la 80 și chiar 60 km/h. Iarăși o bilă neagră: sunt foarte multe lucrări, deci se trece la o bandă și doar 60km/h. Ideea pentru care am ales drumul prin Italia a fost să câștigăm cam 300 kilometri, dar datorită vitezei foarte reduse cu care am circulat foarte mult timp, cred că ar fi fost mai rapid prin Germania.

       În schimb pentru cunoscători sunt și lucruri frumoase. Unul ar fi modul de construcție: foarte multe tunele, viaducte foarte lungi cu priveliste foarte frumoasă la Mediterana. Apoi tot drumul am fost la câteva sute de metri deasupra mării, deci superb.

       Pe toată lungimea coastei (foarte abrupte) am putut să vedem cum profită oamenii de orice petec de pământ. Am remarcat foarte multe sere construite pe verticală, podgorii de dimensiuni măricele erau așezate pe toți versanții, nu conta că erau foarte abrupți. Impresionant.

       Din mersul mașinii am remarcat că benzinăriile nu afișau prețurile pe marginea străzii așa cum face toată Europa. La un moment dat am intrat într-una dintre ele, mai mult de curiozitate, decât de nevoie, rezervorul de GPL era umplut la ieșirea din Franta. Surpriză: benzina și motorina erau la prețuri prohibitive: 1,8 - 2 euro. Deja ne-am cam speriat. Dar din fericire pentru noi, ceva mai târziu când am găsit o stație cu GPL am avut o alta surpriză, de această dată plăcută: era mai ieftin decât în Franța, Ungaria sau Germania. Așa că ne-a venit inima la loc.

       În sfârșit am ieșit de pe coastă și în fața noastră se întindea o câmpie imensă. O altă surpriză neplăcută: toată autostrada a fost numai pe două benzi, și mai mult, foarte aglomerată. Peste toate aceste neajunsuri s-au mai adăugat și o serie de camionagii nesimțiți care se băgau în depășire tocmai când erai lângă ei. Dădeai puternic în frâne, strângeai din  dinți și mergeai mai departe. A fost un drum infernal de la intrarea în Italia până aproape de destinație. Odată ieșiți de pe autostradă, la Brescia, am intrat pe un drum expres cred, avea doua benzi, dar de o calitate jalnică și, în plus, se mergea bară la bară. Din fericire nu aveam de mers mai mult de 30 de kilometri.

Încet-încet au început să apară în zare și munții. Am ieșit într-un drum secundar și am început sa urcăm tot mai mult. După așteptări destul de lungi, au apărut și peisajele încântătoare, exact ca în reclamele cu văcuțele și marmota: munți semeți cu zăpadă alba pe creste, iar în mijlocul lor, un lac. Dar drumul nu s-a încheiat, am urcat în continuare până la niște altitudini foarte ridicate. Când am ajuns la hotel, eram la o înălțime amețitoare deasupra lacului amintit anterior, cu un peisaj incredibil în jurul nostru. De aceasta dată nu mai aveam unde să ne plimbăm, eram într-un sătuc în vârf de munte, cu străzi înguste, pante abrupte, de la fereastră vedeam zăpada de pe piscuri, la numai câteva sute de metri.

       Având în vedere că nu eram nici în sezonul de iarnă dar nici în cel de vară, nu aveam prea multe opțiuni în ceea ce privește masa, dar nici chef de căutat nu mai aveam, așa că am ramas la restaurantul hotelului pentru masă și apoi somn de voie.

Ziua 15

Marone - Salzburg 515 km

      Odată cu dimineața, am luat-o de la capăt pe drumul către casă. Din nou am avut parte de autostradă cu două benzi, destul de aglomerată, am avut parte de aceeași camionagii care iți tăiau calea chiar când erai lângă ei, dar, deja aveam antrenament din ziua anterioară. La impresia foarte proastă despre Italia au mai contribuit și angajații de prin popasuri, care stăteau de pază la ușa toaletelor GRATUITE, parcă cerșind. Deși peste tot era afișat clar că nu se plătește, aceștia stăteau cu mâna întinsă, chiar aveau tupeul să comenteze dacă nu băgai mâna în buzunar, asta în condițiile în care deja plătești, și nu puțin, ca să circuli pe această autostradă.

       Singurul aspect care a spălat cât de cât imaginea stricată a Italiei, au fost peisajele care ne-au delectat cât timp am traversat munții.

        Trăgând linie, despre Italia pot spune destul de puține:

- Autostrăzile sunt cam forțate, de multe ori sunt înguste până aproape de dispariția benzii de urgență.

- Atenție mare la intrările pe autostrăzi: trebuie să acorzi prioritate la fel ca pe o stradă obișnuită, nu ai suficient loc pentru accelerare, de obicei pornești de pe loc;

- Benzina și motorina, cel puțin pe autostrăzile pe care am fost, te rup rău la buzunare.

- Referitor la restaurantele de pe autostrăzi, nu pot să vă spun nimic, întrucât nu le-am folosit, deci nu știu. Pe drum, am oprit o singura dată, și asta a fost la un popas unde am găsit două mese, dar de această dată nu mai aveam parte de comfortul popasurilor de prin alte părți.

       Nu pot să spun foarte multe despre această țară, întrucât nu am stat prea mult în zonă, dar din păcate, atât cât am stat, am avut parte numai de lucruri care o pun într-o lumină mai puțin plăcută. Auzisem și de la alții că italienii sunt răi cu străinii, de această dată am simțit-o pe pielea noastră. Ca o excepție, cei de la hotelul/pensiunea unde am stat peste noapte, au fost foarte drăguți, primitori. Dar poate că ne vom schimba părerea anul viitor, când plănuim să ajungem pentru mai multe zile pe acolo, vom vedea.

      A urmat intrarea în Austria: spectaculos, fără putință de a descrie cu adevărat ce am simțit. Dar să încerc.

Imediat după intrare, am avut parte de o coborâre amețitoare: o diferență de nivel de peste 1000 (da, o mie) metri parcursă în 15 minute.

      Deja se vede schimbarea în bine fata de Italia. Aici e vorba de autostradă. Nu o să insist, deoarece am mai povestit despre drumurile din Austria.

     La un moment dat, drumul ne-a dus prin Germania, unde din nou am avut parte de autostrăzile lor cu foarte mult beton, foarte aglomerate, dar și pline de, ați ghicit, restricții pentru lucrări. Cred că media orară pe bucata pe care am traversat-o prin Germania, este undeva pe la 70, hai maxim 80 km/h.

În sfârșit, am ajuns la hotel în Salzburg. Aici ne așteptau niște austrieci cu aspect și nume de asiatici (pakistanezi, indieni, ceva de prin aceste părți), dar nu asta contează. Important a fost că au fost în regulă, mai puțin cel care supraveghea micul dejun. Individul stătea cu căștile în urechi, dar nu îl interesa că platourile cu mâncare sunt goale, a trebuit să apară niște turiști mai înfometați care i-au atras atenția. Oricum tipul părea ca și cum ar fi avut o noapte albă, sau ceva de genul.

      Prin Salzburg nu am putut să vizitam mare lucru, întrucât am ajuns târziu (dar nicio problemă, nici nu a fost programat decât ca pauză de somn), deci cam totul era închis. Austria însă, este programată, împreună cu Italia, anul viitor. Totuși ne-am plimbat ceva timp prin oraș, pot spune că este un oras drăguț, curat, însă de dimensiuni destul de mici, mă așteptam la ceva mult mai mare și mai grandios, având în vedere istoria lui. Dar, ne vom edifica anul viitor, cel târziu peste doi ani (e posibil ca anul viitor să alegem țara noastră sau Grecia/Turcia, încă nu am stabilit nimic). Și cam așa a trecut încă o zi, de această dată parcă mai puțin obositoare, poate din cauză că ne apropiam de casă, sau poate datorită peisajelor din munți, cine știe.

Ziua 16

Salzburg - Timișoara 825 km

      Această zi trebuia să fie ceva mai scurtă, numai până la Szeged, dar, din păcate, datorită unui eveniment neplăcut, a trebuit să fie prelungită.

     Așadar, iată-ne ajunși în penultima zi a călătoriei. Am plecat la drum de dimineață destul de devreme, deja se simțea că suntem nerăbdători să ajungem acasă. Am reușit să găsim o stație unde să facem plinul la rezervorul de GPL, adică la un service, unde, de obicei, se încarcă butelii de aragaz. Trebuie să vă spun că în Austria, probabil, datorită salariilor mari, GPL-ul nu prea este popular, stațiile  sunt foarte rare. Am plecat mai departe știind că ne așteaptă o zi foarte lungă, cred că de fapt cea mai lungă - peste 700 km. În realitate s-a dovedit a fi chiar mai lungă decât programasem, veți afla.

     Drumul prin Austria a decurs fără probleme, singurul lucru pe care l-am remarcat fiind coada de mașini de la Pandorf, cel puțin 5 km, atunci am fost curioși să urmărim indicatoarele, deși coada începuse deja.

     La intrarea în Ungaria ne aștepta prima surpriză neplăcută: în stilul pur balcanic/ex-comunist sau cum mai vreți să îi spuneți, ne așteptau băieții deștepți cu vigneta pentru Ungaria. Care este problema: oficial, cea mai ieftină vignetă pentru autoturisme, este de în jur de 4-5 euro pentru 4 zile. În practică, lucrurile stau altfel: "nu avem pe 4 zile, doar pe 10 zile", ăsta era răspunsul, invariabil. Asta oficial este cam 9 euro, dar se vinde cu 12-13 euro. Am plecat fără să o cumpăr, în speranța unei benzinării de unde să o iau la preț corect. Am găsit o benzinărie chiar înainte să intrăm în zona de control, de unde am cumpărat-o tot pe cea de 10 zile, dar cel puțin la prețul corect. Acum îmi aduc aminte că și la plecare, când am cumpărat-o din România (din benzinărie Mol) prețul a fost de circa 10 euro, deci dacă vreți să o găsiți pe cea de 4 zile, intrați pe site-ul oficial și plătiți cu cardul. Pentru Ungaria este suficient că ați plătit, au control video pe baza plăcutelor de  înmatriculare. În schimb în Austria, aveti mare grijă, imediat cum a-ți luat-o va trebui să o lipiți pe parbriz, altfel degeaba ați dat banii, am înțeles că se lasă cu amendă pe loc, fără alte comentarii.

      Odată cu intrarea în Ungaria, ceva s-a schimbat, nu știu ce dar se simțea că am ieșit din Europa vestică și am intrat în spațiul ex-comunist. Drumul era destul de bun, chiar dacă doar două benzi pe sens, dar asta o știam de la plecare. Din păcate, de această dată era mult mai aglomerat, iar la un moment dat am întâlnit si un accident, lucru care ne-a mai mâncat vreo 15 minute. Am ajuns până la urmă pe centura Budapestei, cu vestitele lucrări, despre care am mentionat și în primele postări, din nou indicatoare care se contraziceau sau chiar lipseau, așa că din nou am fost scoși pe un drum secundar care după vreo 2 kilometri se mai și termina destul de brusc într-un giratoriu. Am reintrat pe centură după care am scăpat destul de repede de lucrări și am intrat pe autostrada către Szeged. De această dată, drumul era mult mai liber, așa că am putut să mergem omenește.

     Totul a decurs bine până la ieșirea de pe autostradă. Chiar la intrarea pe breteaua de ieșire am redus viteza la 60km/h, conform cu indicatoarele, nu aveam chef de amenzi prin țări străine. Dar din nefericire am avut parte de un idiot de șofer de camion care se grăbea și nu a vrut să reducă, așa că din cauza fizicii pe care probabil nu o prea înțelegea, a urmat o traiectorie care îl arunca spre câmp. Din păcate, pe această traiectorie ne aflam noi. Vă imaginați continuarea. Am scăpat însă fără nici măcar o zgârietura, doar cu o sperietura groaznică. 

       A urmat traseul obișnuit, am primit actele de constatare a accidentului, mi s-a chemat o platformă pentru transport în Szeged și apoi direcția vulcanizare. Din fericire aveam bani lichizi, fiindca altfel, nu mă lua de acolo. Șoferul platformei a dat câteva telefoane și până la urmă a găsit o vulcanizare, la fel ca și pe la noi, în curtea unui particular. Din păcate a trebuit să accept ca în locul cauciucurilor tăiate de pe spate să plec cu niște reșapate de iarnă, dar cel puțin am plecat către țară pe roți.

     Am hotărât să plec și eu către țară, chiar dacă aveam rezervare chiar în Szeged, așa că două ore mai târziu am ajuns în Timișoara. Din fericire eram cu toții sănătoși.

      Câteva concluzii despre Ungaria:

- deși au autostrăzi care traversează țara în lung și în lat, toate au doar două benzi, iar după ce treceti de Budapesta către Europa vestică, devin foarte aglomerate;

- Foarte mare grijă pe centura Budapestei, se lucrează foarte mult, restricțiile sunt de multe ori la 60km/h, iar semnalizarea devierilor este deficitară.

- Dacă sunteți doar în tranzit, vă recomand să vă luati vigneta de pe net, se pare că doar acolo se poate achiziționa cea de 4 zile cu circa 5 euro, altfel, o să aveți surpriza să o găsiți pe cea de 9 euro, dar la suprapreț, între 10 și 13 euro. Un alt avantaj este că scutiți timp prețios, evitați cozile destul de mari de prin benzinării.

- La fel ca și în Franța, benzinăriile de pe autostrăzi sunt mult mai scumpe decât cele de prin orașe.

- Dacă vreți să faceți cumpărături, dar nu aveți forinți, se pare că sunt destul de multe locuri în care se poate plăti cu euro. Eu am primit inclusiv facturi emise în euro, pentru platforma care m-a dus până la vulcanizare, și la fel pentru înlocuirea cauciucurilor.

Ziua 17

Timișoara - Slatina 390 km

      După o noapte destul de scurtă, am plecat din nou la drum. Urmare a evenimentului din seara anterioară, nu am mai avut chef de nimic. Totuși mi-a fost imposibil să nu remarc mizeria de trafic din Românica noastră cea iubită. Sunt atâția nebuni la volan, că uneori iți vine să te dai jos și să pleci mai departe pe picioare, asta întrucât la câte accidente cu autobuze și microbuze vedem la știri, nu mai ai încredere să te urci în așa ceva. Dar, asta e tărișoara noastră.

     Totuși, deși este așa cum este ea în privința infrastructurii, are multe părți frumoase, pitorești, pe care nu le-am găsit nicăieri pe unde am fost pe afară. Îmi aduc aminte cum un prieten francez, în vârsta de peste 50 de ani, acum vreo 7 ani, în momentul în care l-am dus la țară, mai sus de Curtea de Argeș, spre munți, în momentul în care a coborât din mașină, s-a oprit în loc și a exclamat: "Incredibil, așa ceva nu am mai văzut de când eram copil". Așadar se pare că străinii știu să aprecieze natura adevărată. Așa că, în următoarele episoade vă voi povesti unul din cele două concedii pe care le-am petrecut anul trecut.

    Ca niște concluzii finale, pot să amintesc că pentru aceste 17 zile și peste 7000 kilometri, pentru 3 persoane, costurile au fost undeva până în 3000 de euro, în condițiile în care cazările au fost destul de ieftine, combustibilul a fost GPL, iar obiectivele vizitate nu au fost chiar atât de multe. A fost un drum obositor, așa  că recomand ca un astfel de traseu să fie efectuat pe o perioadă mai lungă, optim cred că ar fi 4 săptămâni, și cu doi șoferi, altfel este foarte obositor.

     Acum, când mă uit în urmă, îmi dau seama câtă nebunie a fost în capul meu când am plecat la acest drum, dar, cum spun poveștile, dacă n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit.

Dacă cineva are nevoie de ajutor în planificarea unei călătorii de acest fel, îi stau la dispoziție.

Ne reîntâlnim în scurt timp, până atunci, călătorii/concedii cât mai plăcute, vremea încă ține cu plimbăreții.

Europa - episodul 6

Ziua 9

Barcelona - Elche 560 km

         A venit și dimineața în care, cu durere în suflet, a trebuit să ne luăm la revedere de la Barcelona. Nu se pot spune prea multe despre acest drum. Peisajul se schimbă radical, din păcate în rău: singurele lucruri care se puteau vedea erau tufișurile uscate care alternau cu un fel de deșert, un pământ roșu mai exact. Despre autostradă, ce pot spune, doar două benzi, foarte aglomerată, iar calitatea asfaltului nu prea reușită. Asta probabil fiindcă nu ai altă varianta rezonabilă pe care să o folosesti. Dar taxele sunt foarte înțepătoare, parcă un pic mai mari decât în Franța. Dar autostrăzile din Franța sunt incomparabil mai bune. Pe această autostradă parcă eram pe drumurile acoperite cu criblura de pe  la noi. Despre puținele refugii, ce pot să spun: prost îngrijite,  restaurante foarte rare (parcă 2 în 400 km de la Barcelona până la Valencia). După ce am încercat să mâncăm într-un astfel de restaurant, foarte scump dar foarte sărăcuț, atât în privința mâncărurilor cât și a cantitatilor, am ales să ieșim de pe autostradă și am intrat într-un orășel, imediat după Castellon, Vila-real. Am găsit un Carefour care avea un restaurant superfain, cu mâncare gen meniul zilei, dar nu numai, gusturi foarte bune, preț foarte mic, și bonus, o gașcă de români. Am înțeles de ce, de obicei, suntem priviți așa cum suntem: foarte gălăgioși și vulgari, parcă erau pe moșia lor.

       Am plecat mai departe. Tot ce e de amintit este căldura foarte mare și cam atât. În sfârșit, ajunși la Valencia, am avut parte de opțiuni în privința rutei: dintr-o dată aveam alte două variante, ambele fără plată, dar pe continent de această dată, nu că până acum am fi avut parte de prea multe priveliști ale Mediteranei. Am ajuns la sora mea, în Elche, seara târziu, deci nimic de povestit, eram prea obosiți.

Ziua 10

Elche

         Iată-ne în orașul cu cei mai mulți palmieri din Europa. Aveam să îi vedem mai pe seară.

Dimineața, prima destinație a fost la sala de sport: nepoata cea mica avea meci (handbal), cea mare avea liber. Am înțeles de ce Spania este în fruntea sporturilor de echipă din Europa: handbal, fotbal, baschet. Am găsit o bază sportivă imensă. Se juca de dimineața până seara, aveau campionate cum aveam și noi pe vremuri: pe categorii de vârstă, cu arbitri și antrenori profesioniști, săli de sport cu toate dotările necesare. Mai mult, în cartiere vedeai peste tot terenuri de sport, unde antrenorii pregăteau copiii dupa un program bine stabilit, ce mai, tot tacâmul. Comparativ: în România, primarii și miniștrii care au finanțat construcția de săli de sport și bazine de înot au fost prezentați la diverse televiziuni și ziare ca exemple negative, au fost huliți. Concluzia logică este că, la nivel sportiv, suntem acolo unde suntem: ne bate toată lumea.

        După prânz, nu am făcut altceva decât să ne plimbăm pe stradă, să ne aruncăm ochii prin magazine si cam atât.

 

       Seara am aflat și de ce se spune că Elche are cei mai mulți palmieri din Europa. Am plecat la o plimbare prin oraș, în direcția unui parc imens. Cu ocazia asta am văzut și cum își petrec oamenii zilele libere: se închide un perimetru de străzi, se aduc tot felul de tiribombe, căluți, mașinuțe, vată de zahăr și alte asemenea, se organizează concursuri sportive, dansuri, și tot felul de nebunii. Practic, un fel de bâlci de pe la noi, dar foarte bine organizat, cu poliție peste tot (deci siguranță cât cuprinde), totul foarte civilizat, curat, fără manelisme, fără cârciumi ad-hoc. Același lucru l-am văzut și în Franța, pe 1 mai. Am descoperit un parc foarte drăguț, care mai mult semăna cu o gradină botanică, dacă e să te iei după felul cum erau prezentate diversele tipuri de plante. De multe ori am remarcat că palmierii aveau câte o poveste scrisă pe o tăbliță: ori că are câteva zeci de ani, ori că acela a fost adus cu nu stiu ce ocazie, iar foarte multi erau parca sculptați, ajutați să crească în diverse forme (a fost nevoie să treacă vreo câteva zeci de ani să capete înfățișarea actuală).

Și din nou a venit noaptea cea rea și a trebuit să ne ascundem de balaurii cei răi care nu ne lăsau să dormim (căldura nebună a suflării lor ne spunea că si ei sunt aproape)....

         Am plecat din parc cu regretul că va trebui să ne despărțim, dar și cu promisiunea unei bălăceli mult așteptate în Mediterana.
       Impresia generală cu privire la oraș: foarte plăcut pentru vizite, chiar dacă nu are obiective turistice precum Barcelona, Madrid sau alte asemenea.

Ziua 11

Elche - Urbanova (Alicante) - Valencia  190 km

        Iată-ne și în dimineața zilei în care ne vom așeza la drumul lung și greu de reîntoarcere.
       După ce am urcat bagajele în mașină, am plecat spre plajă. Ce? Credeați că ne întoarcem, așa, direct spre casă, fără bălăceală? Nuuuuuu. După un drum scurt, 40 km, am ajuns pe o plajă aproape pustie, cu o apa foarte curată.  Spre deosebire de cea din Barcelona, plaja era foarte lată, cu nisip foarte fin, iar intrarea în apă se făcea foarte lin, pe când la Barcelona se adâncește brusc.

Timid, am încercat apa. Numai bună.....

Bineînțeles că nu am reușit să țin pantalonii uscați, așa că am renunțat la ei.

După o binemeritată leneveală la soare,

a venit momentul foarte neplăcut, în care trebuia să ne luăm rămas bun. Cu lacrimile de rigoare, ne-am urcat fiecare în mașina lui și am plecat spre cășile noastre.

       Drumul a fost liniștit, fără nimic spectaculos. Din nou pe o autostradă fără taxă, care, ca și cea de acum două zile, s-a dovedit a fi de o calitate mult superioară celei cu taxă dintre Barcelona și Valencia (autopista sunt cele cu plată, iar celelalte sunt autovia). Dar, pentru cei care vor să urmeze aceste autostrăzi, trebuie să știe că nu am găsit nici măcar o singură parcare, benzinărie, toaletă sau restaurant. Nimic. Din fericire nu am avut mult de mers până am ajuns la hotel. 

       Odată ajunși în Valencia, am început să căutăm una dintre cele două benzinării unde puteam alimenta cu GPL. Indicatiile de pe net au fost foarte corecte, așa că am gasit-o foarte repede, dar din păcate am avut parte de niște străzi foarte proaste, parcă eram în România. Asta e, au și ei probleme ca și noi. Cam asta a fost toată ziua, așa că am început să facem planuri pentru ziua următoare, când trebuia să ajungem într-o stațiune de pe malul Mediteranei, la nord de Barcelona, destul de prezentă în ofertele agențiilor de pe la noi, Tossa de Mar.

         Cam atât pentru astăzi, ne reîntâlnim în câteva zile.

         Concediu plăcut celor care mai au, iar celorlalți, visați la cel de anul viitor (nu mai e mult).

Europa - episodul 3

Să revenim la poveste. Așa cum am promis, de astăzi vor apărea și fotografiile.

Ziua 5

Dijon - Avignon (Franța) - 440 km

       A doua zi de dimineață am plecat la drum dar nu înainte de a da o tură printr-un complex comercial care funcționează și la noi, pentru ceva cumpărături pentru drum și nu numai.

  După cum am menționat mai înainte, am plecat pe drumurile naționale în ideea de a vedea și o altă față a Franței. Și așa a fost. Drumurile în continuare erau foarte bune, dar din nefericire pentru noi, deja localitățile se succedau într-un ritm asemănător cu România de pe drumurile naționale sau județene, aproape una în continuarea celeilalte. Singurele lucruri care merită menționate sunt podgoriile întinse, unde am văzut ce înseamnă viticultura adevărată, și sensurile giratorii foarte dese, care ne-au scos peri albi. Dupa circa 3 ore în care nu am făcut mai mult de 150 de kilometri, ne-am hotărât să ne reîntoarcem pe autostradă. De data aceasta găsești tot ce ai nevoie: benzinării (chiar dacă exagerat de scumpe: 1,8-1,9 euro/l benzina 95 și 0,95-0,97 GPL-ul, față de 1,5-1,6 benzina, respectiv 0,82-0,84 gazul, cât costă în orașe), popasuri, restaurante și taxe de autostradă, care te usucă. Am avut parte de o ploaie torențială chiar de la intrarea de la Lyon, abia vedeam pe unde mergem. Din fericire, după 1 ora ploaia s-a oprit. Fără alte incidente, am ajuns la hotel (undeva la marginea unui orășel de lângă Avignon)  unde am și rămas, întrucât nu aveam unde să mergem, mai ales că era și frig, iar noi eram obosiți.

Ziua 6

Avignon - Barcelona - 460 km

      Dimineața, după 5 zile de mers întins, am plecat nerăbdători să ajungem cât mai curând în Barcelona. Aceasta va fi prima oprire mai lungă: 3 nopți. 
       Despre drum nu pot să spun prea multe. La un moment dat, după Montpellier, am ieșit de pe autostrada directă, și am făcut un mic ocol prin Saint Andre de Sangonis, ocazie cu care am testat și autostrăzile fără taxă. Sunt la fel de bune ca și cele cu plată, numai că au doar două benzi, iar uneori, curbele sunt puțin mai strânse. Un alt aspect care merită remarcat, este că pe porțiunea de autostradă fără plată nu am întâlnit locuri de popas sau benzinării. Dar acestea sunt mult mai libere. În rest nimic notabil. La Beziers am reintrat pe autostrada cu plată și am revenit la trei benzi, dar și un trafic mult mai aglomerat
      La intrarea în Spania am avut parte și de un scurt control al vameșilor, care erau în grevă și se manifestau prin exces de zel, dar nimic special.  O mică mențiune: traversarea Pirineilor dintre Franța și Spania oferă peisaje frumoase. La scurt timp după intrarea în Spania se circulă mai mult pe două benzi, iar calitatea drumului scade foarte mult, chiar dacă taxele de autostradă sunt la fel de piperate ca și în Franța. Din cauza îngustării la doua benzi, începe să fie destul de aglomerat. Ca și în Franța, o mare  parte din autostrăzi sunt cu plata, deși, cum spuneam mai devreme, calitatea este la un nivel foarte scăzut. Un aspect benefic este faptul că sunt mult mai multe benzinării și restaurante pe marginea autostrăzii, chiar dacă sunt destul de scumpe. Prețurile la benzină se învârt pe autostradă în jurul a 1,6-1,7 euro/l, dar de această dată dispar stațiile cu GPL. Pentru cei care circulă cu GPL: trebuie să vă documentați foarte bine asupra locațiilor, fiindcă sunt foarte puține. Asta din cauză că în Spania GPL-ul este permis doar pentru taximetre și ambulanțe. Această regulă nu este valabilă pentru străini, stați liniștiți. Din nou, ca și în Germania, se folosește alt tip de duză, pe care o au ei. Dacă cineva are nevoie de ajutor cu localizarea acestor stații, puteți să mă contactați pe email și  vă dau link-urile pe care le-am folosit eu. Nu știu dacă am voie sa postez aici astfel de link-uri, se poate interpreta ca reclamă.
      La hotel, cam 20 km depărtare de Barcelona, am ajuns după-amiaza târziu, iar după ce am mâncat putin,  am plecat să vizităm Barcelona. Am preferat să ne cazăm în afara Barcelonei deoarece în oraș sunt foarte puține hoteluri care au parcare, iar cele care au sunt foarte scumpe, și de obicei cer și taxe de parcare de peste 20 euro/zi. S-a dovedit a fi o alegere destul de bună pentru noi, întrucât în Barcelona este foarte mare gălăgie la orice oră, pe când noi am avut parte de foarte multă liniște. Oricum, în oraș se ajunge cu mașina foarte ușor, în circa 10 minute.
       Un lucru foarte important: în orașele mici aveți foarte mare grijă la pietoni. Aceștia sunt obișnuiți să se arunce pe trecerea de pietoni fără să se asigure, fiind obișnuiți să li se acorde prioritate necondiționat. Riscați sa rămâneți pietoni. Eu era să o pățesc, dar din fericire polițistul care era în zonă a fost înțelegător, probabil văzând că nu vorbesc limba, încercând, mai mult prin semne, să îi spun că suntem în căutarea unui restaurant, ba mai mult, ne-a dat și o hartă și ne-a arătat cum să ajungem la niște restaurante.
      Nu voi încerca să vă spun cât de impresionante sunt obiectivele pe care le-am vizitat, aceste locuri trebuie vizitate ca să le simți măreția, oricum scopul principal al acestor povestiri este să vă ofer informații practice. Bineînțeles că nu o să omit descrierea locurilor, veți vedea destul de multe poze frumoase, care spun mult mai mult decât voi reuși eu sa exprim prin cuvinte. Dar, chiar dacă mă repet, aceste locuri trebuie vizitate.
       Fiind seară, am reușit să găsim o parcare liberă și fără taxă langa Sagrada Familia (parcările sunt cu plată până la ora 18-19, depinde de zonă), lucru care în timpul zilei ar fi fost imposibil. Așa că am reușit să vedem Sagrada Familia pe înserate, lucru care am constatat că îi dădea un alt farmec decât la lumina zilei.

      După o plimbare pe străzile foarte inguste  din jurul catedralei, ne-am retras la hotel, mergând pe malul Mediteranei.
       În Barcelona am constatat că spaniolii seamănă mult cu noi: magazinele erau deschise până seara foarte târziu, la fel ca și restaurantele, deci nu trebuie să vă faceți probleme că nu veți găsi un loc unde să mâncați la ore târzii, sau de unde sa cumpărați suveniruri. O constatare importantă este că străzile sunt foarte înguste și totdeauna trebuie să fii foarte atent la volan, întrucât toate străzile sunt înțesate cu terase și riști să iți sară oricând cineva în fața mașinii.
       Cu aceste prime impresii și informații, ne-am retras la hotel pentru a face planul  de bătaie pentru a doua zi: unde lăsăm mașina, cum ne deplasăm între obiective, ce vom vizita, etc. Aveam de unde alege, de fapt a fost chiar greu să alegem ce vom vedea și la ce vom renunța, nu aveam decât două zile la dispoziție. Dar, veți afla în episodul următor ce locuri frumoase și impresionante am ales să vizităm, și sunt destule de povestit, dar se lungește prea mult acest episod, și nu aș vrea să vă plictisesc.

Ne reîntâlnim  în două-trei zile cu mult mai multe despre Barcelona, atât povesti cât și fotografii.

Europa - episodul 2

Să continuăm.

Ziua 3

Gyor (Ungaria)- Zusmarhausen (lângă Augsburg, Germania) - 620 km

Am plecat devreme întrucât aveam un drum lung (una dintre cele mai lungi etape), dar numai după ce am dat o tură printr-un complex ce vroia să semene cu un mall. Nu am avut prevăzut nimic special, doar condus și cam atât. Cu toate acestea au apărut și lucruri care merită povestite. Totuși un amănunt care cred că va fi de folos unora: deși moneda este forintul, se poate plăti și în euro, iar restul vine în forinți (s-a întâmplat la un Mc).

Cât timp am mers prin Ungaria, nu a apărut nimic deosebit, dar când am intrat în Austria am rămas dezamăgit de calitatea asfaltului (erau de fapt petece de asfalt peste fundația de beton), care s-a îmbunătăţit abia după cateva zeci de kilometri. Pe masură ce ne apropiam de Viena, traficul a devenit foarte aglomerat, dar civilizat. Centura Vienei este de fapt o mare de autostrăzi care se întretaie, multe dintre ele prin tunele. Din cauza  acestor tunele (unele foarte lungi), semnalul GPS-ului are de suferit, așa că am ratat unul dintre noduri și ne-am trezit că intrăm  în Viena. Deja îmi făceam probleme pentru întârzierea pe care o bănuiam foarte mare, dar în 10 minute am ajuns în mijlocul orașului, iar după alte 15 minute deja ieșeam din Viena. Se vede rigurozitatea teutonilor, o infrastructură foarte bine pusă la punct, străzile foarte bune, am rămas plăcut impresionat.

Iată-ne acum din nou la drum, spre Germania. Încă de când ne-am apropiat de Viena, și mai departe pana la ieșirea din Austria, am avut parte de drumuri foarte bune, trafic lejer. Însă, pe autostrăzile austriece, deja se răresc locurile de popas, nici urmă de benzinării și nici restaurante. Deci cine vrea sa mănânce sau sa facă plinul, ori are pachețelul pregătit de acasă, ori iese de pe autostradă. Știind că în Austria nu prea se folosește GPL, am preferat să fac plinul la ieșirea din Ungaria, deci nu mi-am bătut capul cu acest aspect. În rest nimic notabil, poate doar traversarea prin munți, unde am văzut câteva peisaje frumoase.

Un lucru important pe care am uitat să îl menționez în primul episod: în Ungaria și în Austria se plătește vigneta.

Toată plăcerea condusului însă a dispărut odată cu intrarea în Germania (un simplu indicator pe marginea autostrăzii). De ce? Datorită vestitelor autobahn, care au destul de des pana la 4 benzi pe sens (deși uneori am constatat ca sunt insuficiente). Să justific: la intrarea în Germania am avut parte de foarte puţin asfalt, care și atunci când era, erau mai mult petece aruncate pe ciment, în mare parte aceste autostrăzi sunt doar din ciment (sau un asfalt foarte asemănător cu cimentul) cu binecunoscutul zgomot făcut de îmbinările dintre sectoare. Un alt lucru foarte important este că pe autostrăzile germane nu am văzut  benzinării, restaurante sau locuri de popas. Deci, dacă aveți nevoie de ceva,  trebuie să ieşiţi din autostradă. Avantajul este un trafic fluid, care permite viteze destul de mari. Un alt aspect pe care l-am remarcat este că pe anumite sectoare au cele mai mari unghiuri de urcare/coborâre de pe tot traseul, destul de frecvent 7-8%, și evident restricțiile de rigoare. Altă remarcă importantă este că pe autostrăzile germane se lucrează foarte mult, asa că înarmați-vă cu răbdare din plin, întrucât veți întâlni restricții de 80 și chiar 60 km/h pe distanţe de până la 15 km, care coroborate cu benzi îngustate (nu e chiar cel mai plăcut lucru să conduci câțiva kilometri la 30 de centimetri de un camion), creează un disconfort ridicat.

În această etapă am constatat un lucru destul de important în planificarea călătoriilor: traseul trebuie calculat pe GPS și apoi vizualizat pe Google Maps, nu invers. GPS-ul a calculat o rută cu câteva zeci de kilometri mai scurtă decât Google.

Am vorbit mai devreme despre benzinării. Legat de acest aspect, trebuie sa țineți cont de următoarele: in Germania nu au program non-stop ca la noi, seara și sărbătorile sunt închise; pentru cei care merg cu GPL trebuie spus că au un alt tip de duză,  dar pe care o au ei, chiar dacă uneori cer garanție (în Germania iți faci singur plinul cu gaz); prețurile la combustibili sunt în jur de 1,5-1,6 euro/l benzina 95, motorina tot pe acolo, iar gazul 0,82-0,84.

Ajunși la hotel, am lăsat bagajele, după care am plecat la o plimbare prin orășel. Rezultatul a fost că nu am avut ce vizita, pustiu pe străzi, nu se vedeau nici lumini pe la ferestre, parcă toți părăsiseră orașul (poate avea legătura cu faptul că era sâmbătă). Cu un pic de dezamăgire (nu prea mare întrucât planificasem această oprire doar pentru somn), ne retragem la hotel.

Ziua 4

Zusmarhausen - Dijon (Franța) - 590 km

Întrucât deja am spus destul de multe despre Germania, nu mai completez decât cu faptul că am întâlnit tot mai multe lucrări și restricții.

Un lucru notabil: după ce în primele trei zile am avut parte numai de temperaturi de peste 30 de grade (noroc cu geamurile fumurii, care au meritat toți banii), în această dimineață am constatat ca este înnorat iar temperatura a fost cam toată ziua sub 25 de grade.

Din nou, la trecerea frontierei doar un simplu indicator la trecerea peste Rin.

Pentru Franța trebuie să menționez că am setat GPS-ul să evite drumurile cu taxa, în principiu autostrăzile. Asta pentru a putea vedea și altceva decât asfalt, dar nu am avut parte decât de localități pustii (duminica după-amiază, poate se odihneau), un trafic lejer, multa câmpie, puține localități și cam atât. O impresie plăcută dată de faptul că atât în localități cât și în afara acestora, drumurile erau foarte bune. Era să uit: în Franta, ca și în Germania, nu se plătește vigneta.

Odată ajunși in Dijon, am început ritualul obișnuit: cazare și apoi plecat în oraș pentru eventuale vizite și mâncare. Am găsit un oraș cu clădiri destul de vechi, din nou foarte puțină lume pe stradă (de această dată aveau scuza că era foarte rece - sub 20 de grade) și bineînțeles toate magazinele închise. Ma așteptam să găsesc terasele, restaurantele înșirate pe trotuare, așa cum eram obișnuit din precedenta vizită din Lyon, dar am fost dezamăgit, lipseau cu desăvârșire. În tot orașul  se lucra intens la montarea șinelor pentru tramvai (aveam să aflu o lună mai târziu, când m-am reîntors în Franța, de această dată în delegație), așa că tot orașul era un imens șantier. Concluzia firească: am rămas cu o impresie deloc plăcută. Am găsit ceva de mâncare și ne-am retras la hotelul - cușetă (camerele foarte mici semănau cu o cușetă).

Din păcate, ca și în zilele precedente, nu am avut nimic remarcabil de fotografiat (nu îmi venea să cred că este posibil). Dar din episodul viitor veți vedea fotografii, multe și frumoase.

Să aveți călătorii plăcute!

Europa - episodul 1

M-am hotărât să încep cu ultimul concediu întrucât a fost foarte lung și risc să uit amănuntele care de obicei fac diferența.

Având în vedere că nu sunt un bun povestitor, sper să nu devin plictisitor.

Au fost și părți frumoase, și mai puțin frumoase, dar și oboseala multă.

Dar, hai să încep:

Ziua 1

Slatina - Timisoara 390 km

      Deși plecarea era programată pentru a doua zi, ne-am hotărât să plecăm cu o zi mai devreme și să împărțim prima etapă, Slatina - Budapesta, așa că am rămas în prima noapte la Timișoara, pentru ca apoi să sărim peste Budapesta și să ne cazăm la Gyor.  Așa că, pe ultima sută de metri, a trebuit să anulez rezervările și să fac altele noi. Odată rezolvată această problemă, am aruncat bagajele în mașină și am pornit la drum.

     Am plecat prin Craiova - Severin. Până la Filiași drumul parfum, apoi deja asfaltul se strică tot mai mult,dar este totuși rezonabil, cu o excepție: Strehaia. Aici deja încep semafoarele, în sfârșit cineva a hotărât că trebuie să dispară vestitele tranșee, drept consecință se reconstruiește drumul (o banda închisă pe porțiuni, excavat 1 metru și refăcut din fundație), așa că se stă ceva timp la semafoare,  lucru nu prea plăcut la peste 30 de grade. Pe măsură ce ne apropiem de Severin, se schimbă în bine atât calitatea asfaltului cât și a priveliștilor. În sfârșit, după două ore de privit câmpiile neîngrijite ale patriei, vedem și noi ceva verdeață. La Severin am făcut prima pauză, am mâncat ceva, și repede la drum, deja era cam târziu și nu vroiam să ajungem la miezul nopții în Timișoara. Drumul a fost în general bun, trafic destul de puțin, așa că în afara oboselii, care începea să se facă simțită, nu am avut probleme. Singurul inconvenient au fost semafoarele care au reapărut pe malul Dunării, unde încă se mai lucrează la lărgirea drumului (sunt în faza de final: stabilizarea pereților, vopsit podurile etc). Am ajuns pe la 22 în Timișoara, pe întuneric, unde am avut parte de niște drumuri groaznice și, având în vedere că nu cunoșteam deloc orașul, nu a fost deloc plăcut. Așadar o zi liniștită fără amintiri deosebite, cu excepția peisajelor frumoase dintre Severin și Lugoj, Aici trebuie să remarc din nou malul Dunării. Trebuie spus că se lucrează destul de mult la centuri ocolitoare, așa că în scurt timp se va circula destul de bine. Pentru cei care sunt din partea de sud a țării trebuie spus că după ce treci de Severin, prețurile la combustibili cresc, mai ales la GPL (care de altfel nu se mai găsește la fel de ușor). Tot așa, după ce am trecut de Severin, nu am mai văzut popasurile cu care eram obișnuit în zona sudică. Odată ajunși  în Timișoara, am găsit niște gazde foarte primitoare (mii de mulțumiri), iar apoi ne-am băgat la somn, întrucât a doua zi ne aștepta un drum destul de lung.


Ziua 2


Timisoara - Gyor 410 km


         Fără să ne grăbim, am luat-o din loc, dar nu înainte de a face ceva cumpărături pentru drum, întrucât nu știam ce ne așteaptă pe drum (prima ieșire cu mașina pe traseul acesta).
        Ne-am hotărât să ieșim din țară pe la Cenad. Drumul a fost fără sare și piper, doar câmpie și asfaltul vălurit, dar cel puțin a fost lejer. Înainte de vamă e o benzinărie și vă sfătuiesc să faceți plinul de acolo pentru că în Ungaria prețurile cresc binișor, cam 7,2 lei benzina 95 si 4,2 lei GPL-ul. Chiar și în localitățile de pe lângă autostradă prețurile sunt mari (cam cu 30-40 bani mai jos fața de autostradă). După un drum destul de bun, iată-ne ajunși la Mako, punctul de intrare pe autostradă, unde am făcut o constatare dureroasă: ne-am amintit de străzile din orașele românești (asfalt denivelat să-ți rupi mașina dacă nu ești atent), deci cei care spun că imediat după ce ieși din Românica intri într-o altă lume, ar trebui să o lase mai moale. Concluzia: gard vopsit pe dinafară (autostrăzile) și leopardul înăuntru (în interiorul localităților gropi și denivelări, pe alocuri mai rău ca la noi).
       Hai să vă povestesc și câte ceva despre autostrăzile lor: toate sunt cu două benzi, găsești benzinării la fiecare 20 -30 de km, au foarte multe locuri de popas cu mese, toalete, apă curentă, în general foarte curate, dacă nu cumva apare o șatră de conaționali cum am văzut la unul dintre popasuri. Aici au un plus foarte mare față de alții (nu vorbesc doar de România, veți vedea mai departe). Dar un minus pentru ei este faptul că în afara benzinăriilor nu ai niciun restaurant unde să poți mânca omenește.
       A fost un drum lung și cam atât, fără nimic spectaculos (mare parte din Ungaria înseamnă câmpie). Un singur lucru a spart monotonia: centura Budapestei M0. Pe lângă faptul că limita de viteză e de 80km/h, colac peste pupăză, se mai și lucrează în draci. Concluzia firească este că fiind într-o țară din  fostul lagăr comunist, au aparut problemele: din nou ne simțim ca acasă. De ce? Pentru că vecinii au o semnalizare a devierilor la fel de bună cu a noastră: inexistentă sau total neinteligibilă. Așa că am pierdut ceva timp luând la rând toate ieșirile posibile, până la urmă am reușit.
       Odată scăpați de Budapesta, cu a ei centură cu benzi înguste, am dat talpă spre Gyor. Același peisaj plat, întrerupt pentru foarte scurt timp de imaginea munților din apropiere. Însă, ajunși la Gyor, am dat din nou de aglomerație, străzi înguste, clădiri vechi, care, la fel ca și la noi, în mare parte, sunt neîngrijite. Foarte multe sensuri unice, străzi blocate și semnalizare inexistentă, așa că din nou am pierdut timp prețios in cautarea intrării spre hotel (care de altfel era la câteva zeci de metri de noi, dar nu exista nicio parcare în zonă). După ce ne-am cazat, am plecat să vedem orașul, cel puțin atât cât ne permitea timpul, era deja ora 18. Fiind cazați foarte aproape de centru, am plecat pe jos. Am descoperit un oraș destul de plăcut, cu un centru plin de străzi pietonale. curat, un parc frumos, chiar dacă micut, un castel, per total un oraș bun pentru o plimbare de câteva ore, dar nimic special. Spre seara după un duș bun, am trecut repede la somn.
       Atât  pentru astăzi, urmează  să revin în zilele următoare cu un alt episod.


Să aveți călătorii plăcute!