Se afișează postările cu eticheta Spania. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Spania. Afișați toate postările

duminică, 12 august 2012

Europa - episodul 6

Ziua 9

Barcelona - Elche 560 km

         A venit și dimineața în care, cu durere în suflet, a trebuit să ne luăm la revedere de la Barcelona. Nu se pot spune prea multe despre acest drum. Peisajul se schimbă radical, din păcate în rău: singurele lucruri care se puteau vedea erau tufișurile uscate care alternau cu un fel de deșert, un pământ roșu mai exact. Despre autostradă, ce pot spune, doar două benzi, foarte aglomerată, iar calitatea asfaltului nu prea reușită. Asta probabil fiindcă nu ai altă varianta rezonabilă pe care să o folosesti. Dar taxele sunt foarte înțepătoare, parcă un pic mai mari decât în Franța. Dar autostrăzile din Franța sunt incomparabil mai bune. Pe această autostradă parcă eram pe drumurile acoperite cu criblura de pe  la noi. Despre puținele refugii, ce pot să spun: prost îngrijite,  restaurante foarte rare (parcă 2 în 400 km de la Barcelona până la Valencia). După ce am încercat să mâncăm într-un astfel de restaurant, foarte scump dar foarte sărăcuț, atât în privința mâncărurilor cât și a cantitatilor, am ales să ieșim de pe autostradă și am intrat într-un orășel, imediat după Castellon, Vila-real. Am găsit un Carefour care avea un restaurant superfain, cu mâncare gen meniul zilei, dar nu numai, gusturi foarte bune, preț foarte mic, și bonus, o gașcă de români. Am înțeles de ce, de obicei, suntem priviți așa cum suntem: foarte gălăgioși și vulgari, parcă erau pe moșia lor.
       Am plecat mai departe. Tot ce e de amintit este căldura foarte mare și cam atât. În sfârșit, ajunși la Valencia, am avut parte de opțiuni în privința rutei: dintr-o dată aveam alte două variante, ambele fără plată, dar pe continent de această dată, nu că până acum am fi avut parte de prea multe priveliști ale Mediteranei. Am ajuns la sora mea, în Elche, seara târziu, deci nimic de povestit, eram prea obosiți.

Ziua 10

Elche

         Iată-ne în orașul cu cei mai mulți palmieri din Europa. Aveam să îi vedem mai pe seară.
Dimineața, prima destinație a fost la sala de sport: nepoata cea mica avea meci (handbal), cea mare avea liber. Am înțeles de ce Spania este în fruntea sporturilor de echipă din Europa: handbal, fotbal, baschet. Am găsit o bază sportivă imensă. Se juca de dimineața până seara, aveau campionate cum aveam și noi pe vremuri: pe categorii de vârstă, cu arbitri și antrenori profesioniști, săli de sport cu toate dotările necesare. Mai mult, în cartiere vedeai peste tot terenuri de sport, unde antrenorii pregăteau copiii dupa un program bine stabilit, ce mai, tot tacâmul. Comparativ: în România, primarii și miniștrii care au finanțat construcția de săli de sport și bazine de înot au fost prezentați la diverse televiziuni și ziare ca exemple negative, au fost huliți. Concluzia logică este că, la nivel sportiv, suntem acolo unde suntem: ne bate toată lumea.
        După prânz, nu am făcut altceva decât să ne plimbăm pe stradă, să ne aruncăm ochii prin magazine si cam atât.




 


       Seara am aflat și de ce se spune că Elche are cei mai mulți palmieri din Europa. Am plecat la o plimbare prin oraș, în direcția unui parc imens. Cu ocazia asta am văzut și cum își petrec oamenii zilele libere: se închide un perimetru de străzi, se aduc tot felul de tiribombe, căluți, mașinuțe, vată de zahăr și alte asemenea, se organizează concursuri sportive, dansuri, și tot felul de nebunii. Practic, un fel de bâlci de pe la noi, dar foarte bine organizat, cu poliție peste tot (deci siguranță cât cuprinde), totul foarte civilizat, curat, fără manelisme, fără cârciumi ad-hoc. Același lucru l-am văzut și în Franța, pe 1 mai. Am descoperit un parc foarte drăguț, care mai mult semăna cu o gradină botanică, dacă e să te iei după felul cum erau prezentate diversele tipuri de plante. De multe ori am remarcat că palmierii aveau câte o poveste scrisă pe o tăbliță: ori că are câteva zeci de ani, ori că acela a fost adus cu nu stiu ce ocazie, iar foarte multi erau parca sculptați, ajutați să crească în diverse forme (a fost nevoie să treacă vreo câteva zeci de ani să capete înfățișarea actuală).









Și din nou a venit noaptea cea rea și a trebuit să ne ascundem de balaurii cei răi care nu ne lăsau să dormim (căldura nebună a suflării lor ne spunea că si ei sunt aproape)....

         Am plecat din parc cu regretul că va trebui să ne despărțim, dar și cu promisiunea unei bălăceli mult așteptate în Mediterana.
       Impresia generală cu privire la oraș: foarte plăcut pentru vizite, chiar dacă nu are obiective turistice precum Barcelona, Madrid sau alte asemenea.

Ziua 11

Elche - Urbanova (Alicante) - Valencia  190 km

        Iată-ne și în dimineața zilei în care ne vom așeza la drumul lung și greu de reîntoarcere.
       După ce am urcat bagajele în mașină, am plecat spre plajă. Ce? Credeați că ne întoarcem, așa, direct spre casă, fără bălăceală? Nuuuuuu. După un drum scurt, 40 km, am ajuns pe o plajă aproape pustie, cu o apa foarte curată.  Spre deosebire de cea din Barcelona, plaja era foarte lată, cu nisip foarte fin, iar intrarea în apă se făcea foarte lin, pe când la Barcelona se adâncește brusc.



Timid, am încercat apa. Numai bună.....



Bineînțeles că nu am reușit să țin pantalonii uscați, așa că am renunțat la ei.



După o binemeritată leneveală la soare,





a venit momentul foarte neplăcut, în care trebuia să ne luăm rămas bun. Cu lacrimile de rigoare, ne-am urcat fiecare în mașina lui și am plecat spre cășile noastre.
       Drumul a fost liniștit, fără nimic spectaculos. Din nou pe o autostradă fără taxă, care, ca și cea de acum două zile, s-a dovedit a fi de o calitate mult superioară celei cu taxă dintre Barcelona și Valencia (autopista sunt cele cu plată, iar celelalte sunt autovia). Dar, pentru cei care vor să urmeze aceste autostrăzi, trebuie să știe că nu am găsit nici măcar o singură parcare, benzinărie, toaletă sau restaurant. Nimic. Din fericire nu am avut mult de mers până am ajuns la hotel. 
       Odată ajunși în Valencia, am început să căutăm una dintre cele două benzinării unde puteam alimenta cu GPL. Indicatiile de pe net au fost foarte corecte, așa că am gasit-o foarte repede, dar din păcate am avut parte de niște străzi foarte proaste, parcă eram în România. Asta e, au și ei probleme ca și noi. Cam asta a fost toată ziua, așa că am început să facem planuri pentru ziua următoare, când trebuia să ajungem într-o stațiune de pe malul Mediteranei, la nord de Barcelona, destul de prezentă în ofertele agențiilor de pe la noi, Tossa de Mar.
         Cam atât pentru astăzi, ne reîntâlnim în câteva zile.
         Concediu plăcut celor care mai au, iar celorlalți, visați la cel de anul viitor (nu mai e mult).

marți, 7 august 2012

Europa - episodul 5 Barcelona 2

Ziua 8

Barcelona - a doua zi

Ok, hai să continuăm.

        Dimineaţa următoare am hotărât să mergem pentru început la Muzeul Științelor sau Cosmo Caixa, cum îi spun ei. A fost o vizită pe sufletul meu: foarte multe chestii tehnice, dar și foarte multe lucruri legate de natură: au o reprezentare excepțională a unei păduri tropicale, cu animale, copaci, ploaie  și tot ce trebuie. Veți vedea din fotografiile  și filmele care vor fi mai jos.
        La intrare, ne-au "întâmpinat" acești doi domni:

         Acum să înceapă spectacolul:








Și filmele:



Iată și ce se mai vedea în apropierea muzeului:




        După ce am stat vreo două ore, am plecat să mâncam. Aici vă dau o informație poate utilă. În ziua precedentă, în interiorul acelui complex comercial (Glories), am remarcat câteva terase.  Ne-am hotărât să le încercăm. Prima dată am încercat unul thailandez, nu ne-a plăcut  nimic, așa că am plecat mai departe, și, după câteva încercări, am descoperit un restaurant german: exact pe gustul nostru - în sfârșit am reușit să mâncam o ciorbă exact ca pe la noi, o așteptam de o săptămână (asta ne-a lipsit cel mai mult). De altfel, cu o zi înainte, când sora mea ne-a întrebat cu ce bunătăți să ne aștepte, răspunsul a fost, ați ghicit, ciorbă.
          Mai departe, am plecat să vedem și alte locuri. Eu aveam în cap să ajungem pe Montjuic. Așa că, dăi bice spre port. Am vrut să vedem Muzeul Maritim, despre care auzisem foarte multe lucruri frumoase, dar din păcate, când am ajuns în apropiere, am constatat ca e o clădire foarte mică, contrar a ceea ce citisem pe net și, nereușind să găsim o parcare în apropiere, am renunțat. Găsisem un loc pe o străduță, dar din fericire un localnic ne-a spus că locurile sunt rezervate pentru riverani. Riscul era să ne ridice mașina, iar recuperarea costa in jur de 500 euro. 
       Am văzut din nou, dar de această dată la lumina zilei, statuia lui Columb, după care am urcat pe Montjuic. Aici parcările sunt pe marginea străzii și sunt gratuite, dar din păcate foarte greu găsești un loc. În  sfârșit am găsit un loc unde să lăsăm mașina, și am purces din nou la plimbare. Ne aflam undeva în apropierea Fundației și Muzeului Miro  și a unui parc foarte dragut, și bineînțeles curat, ca de altfel tot orașul, Gradinile Laribal, construit pe terasele dealului, cu foarte multă  verdeață, total diferit de de Parcul Guell vizitat în ziua anterioară.




          Mai departe, am plecat pe jos către Muzeul Național de Artă al Cataluniei. Nu este deloc departe, prin parc nu am  făcut mai mult de 10 minute. Se poate ajunge și cu mașina, mergând înainte de la Fundația Miro, dar sfatul meu, dacă găsiți un loc în zona Fundației, mai bine să o lăsați acolo. Mai departe apar mai multe curbe unde nu este permisă oprirea, iar în zona MNAC nu am văzut decât vreo 10 locuri de parcare. 
          Odată  ajunși în fața MNAC, ni s-a deschis o panoramă superbă:
- Barcelona





- Tibidabo, pe care din păcate nu am avut timp să îl vizităm (dar nu îl vom rata data viitoare). Îmi pare rău că sunt încețoșate fotografiile, dar ne aflam  în celălalt capăt al Barcelonei.




 - Placa Espana




         Acum iată și fotografiile cu MNAC, pe care, nefiind înnebuniți după artă, și având timpul drămuit, nu l-am văzut decât pe exterior.Trebuie să vă spun că dacă vreți să ajungeți aici, puteți ajunge pe jos, și prin Placa Espana, fără să vă temeți de panta destul de mare și treptele de rigoare. Asta deoarece o parte din urcare este prevăzuta  și cu scări rulante. Gata, gata, știu că mă  cam lungesc, dar nu am uitat pozele, iată-le:





          În continuare am ales să mergem să vedem și plaja, în speranța că va fi liberă, să putem face și câteva poze. Zis și făcut. Când am ajuns, am constatat că într-adevăr era pustiu, parcarea aproape goală (încă un loc rar unde nu se plătește). Am avut parte de o plimbare relaxantă, chiar dacă briza se transformase  în vânt, așa că a trebuit să ne îmbrăcăm. 


        După porția zdravăna de vânt, plimbat desculți și chinuit să reușim câteva fotografii, am hotărât să ne reîntoarcem pe Montjuic. Am făcut din mers câteva fotografii ale portului și nu numai:







          Odată  întorși pe Montjuic, primul de care ne-am împiedicat, a fost Stadionul Olimpic (1992):


  și o altă perspectivă panoramică asupra orașului


          Mai departe nu am făcut altceva decât să ne bucurăm de priveliște și să facem multe fotografii:






          Și  iată că a venit și seara....


       Dacă tot ne-a  prins, asta e, hai să vedem și Fântânile Magice, nu puteam să pierdem ocazia să încheiem vizita în Barcelona  într-un mod mai plăcut.







        Odată terminat spectacolul, deși muzica putea fi aleasă mult mai bine, am făcut plinul la gaz, întrucât știam că până la Valencia erau șanse foarte mici să mai găsim, și am plecat spre hotel. Pe drum a trebuit să fac și o pană, dar din fericire am ajuns cu bine în paturile care ne așteptau răbdătoare.   
          Un lucru bun de știut pentru șoferi, mă luasem cu poveștile și uitasem: în Barcelona  veți  întâlni în trafic foaaaaaaarte multe scutere. Mare atenție, sunt mult mai agresivi decât îi  cunoșteam de prin alte părți.
         Trăgând linie, a fost o zi plină, iar noi eram plini de regrete că a doua zi trebuia să mergem mai departe, ne așteptau aproape 600 km.

Voi reveni, până atunci, călătorii plăcute!