Pe malul Oltului

Bine v-am regasit!

       Iata ca am ajuns si la ultima tura restanta a anului trecut. A fost o  tura in jurul orasului. O aveam in vedere de o luna, dar o pastram pentru o perioada ploioasa, cand nu puteam sa ne apropiem de padure. Traseul il stiam de la niste colegi de forum care ne spusesera ca este frumos. Din cauza ploilor tot amanasem iesirea, asa ca decizia finala a fost luata cu 2 ore inaintea plecarii. Am fost din nou, doar doi: eu si Joby_tos de pe ciclism.ro. Initial trebuia sa facem o tura exclusiv pe malul Oltului, dar nu a fost sa fie. Dar sa  nu anticipez. De aceasta data am plecat destul de tarziu, pe la 12:30. Chiar si asa am stat tot timpul cu teama ploii, dar ne pregatisem cu haine de ploaie, asa ca nu tebuia sa ne fie teama.

       Ne-am intalnit in locul obisnuit si am plecat catre traseul stabilit. Am hotarat sa mergem pe malul drept al Oltului, urmand sa ne intoarcem pe celalalt mal dupa ce mergeam in aval cam 25 kilometri. Prima parte a drumului a fost destul de anosta, pe malul digului, dar imediat ce am coborat de pe barajul de la Slatioara totul s-a schimbat. Am  trecut pentru inceput de paraul care a fost deviat odata cu constructia barajului, care acum se varsa imediat in aval de baraj, iar apoi am avut parte de o bucata de drum pe una din putinele portiuni neindiguite, credeam ca nu mai exista asa ceva in aceasta zona. Pe scurt, am vazut Oltul curgand.

        Dupa o scurta pauza de fotografii, am plecat mai departe, ocazie cu care ne-am speriat destul de bine la caderea constanta a stropilor de ploaie. Insa totul se estompa cand vedeam cat de bogata este viata de pe raul neingradit: lebede, rate salbatice, stufaris si alte increngaturi nedefinite. Primii 5 kilometri cred ca i-am facut in doua ore.

In continuarea fost o plimbare pe digul care a reaparut, dar numai pana cand am ajuns langa o intrare in padurea care marginea drumul. Dupa o scurta consfatuire, am decis sa intram sa o exploram. A fost o decizie inspirata, in ciuda multor zone cu noroi, sau a vegetatiei care aproape ca bloca drumul, la fel ca si baltile nelipsite din ultimele iesiri. Am descoperit o lume plina de canale populate din plin cu pescari, o oaza de liniste, ciripit de pasari, chiar si un lac, chiar daca, foarte probabil, era origine antropica. Insa tot aici se cam termina si padurea, asa ca am decis sa reintram in padure si sa ne plimbam pe un alt drum, cu scopul de a iesi pe dig ceva mai jos decat intrasem. Dupa o suita, ce parea ca nu se mai termina, de balti care blocau in totalitate drumul, am reusit sa revenim pe dig. De aici mai departe singura priveliste a fost reprezentata de balastierele care impanzesc malul Oltului. Insa a mai aparut si o problema: vantul s-a intetit, asa ca am hotarat sa cautam un loc unde sa traversam paraul care ne insotea, pentru a incerca sa ajungem in drumul national. Prima posibilitate aveam sa constatam ca tocmai a picat: un podet a fost luat de ape, asa ca am continuat tot pe dig pana am reusit sa gasim un loc pe unde sa trecem catre drumul national. Am  ajuns in Greci, iar de aici la Peretu. La Peretu am hotarat sa facem o pauza mai lunga, sa mancam, sa ne refacem proviziile de apa si sa ne odihnim. Odata plecati, am avut din nou parte de vant: parca se ambitiona sa ne bata din fata. Pana la Osica am crezut ca innebunim. Speram sa scapam totusi de vantul din fata.

      Din pacate tot ce a urmat a fost doar o cursa contra vantului, fara nimic special, doar dorinta de a ajunge mai repede acasa. Acesta a fost si motivul pentru care am renuntat si la fotografii.
In incheiere traseul parcurs:

Route 2910310 - powered by www.bikemap.net

     Sper ca sezonul care se apropie sa fie unul mult mai bogat in iesiri, vremea sa tina cu noi. Restante sunt multe. Printre acestea ar fi bazinul Lotrului, unde trasasem anul trecut vreo trei trasee, dar si Fagarasul, Piatra Craiului (imi doresc sa trec din Muntenia in Transilvania si sa ma intorc in aceasi zi - asta implica o plecare din Dambovicioara si apropierea de Zarnesti) cu multitudinea de trasee care strabat zona.
Pana atunci, sa auzim de bine!

O tura obositoare, dar frumoasa.

Iata ca a venit si ziua cea mare.

      Dupa doua saptamani de pauza aveam parte de o noua iesire. Plecarea fiind programata la ora 11, nu am mai pus telefonul sa ma trezeasca. Mare belea. M-am trezit la ora 10:20, in conditiile in care nu aveam nimic pregatit pentru bagaj: limonada, mancare, tehnica pentru tura, NIMIC. Asa ca am intarziat. Surpriza a venit in momentul in care am constatat ca, desi nu se mai anuntase nimeni, am gasit in afara de Joby inca doi parteneri de plimbare: Chrystyan si Tibi. Am facut cunostinta si am plecat la drum.

      De aceasta data era programat sa fie o tura aproape in totalitate fara asfalt, asa ca imediat dupa trecerea podului de peste Olt am virat la dreapta pe dig. Unul dintre noii parteneri mai fusese pe acest traseu, sau mai bine spus pe anumite portiuni, asa ca a propus cateva scurtaturi care au imbunatatit tura. La sugestia lui am coborat de pe dig pe un drum care era practic in albia inundabila a raului, dar probabil ca nu mai fusese inundat de foarte multi ani. Si bine am facut: pana la baraj am mers practic prin mijlocul tufelor crescute destul de inalt.

        Ajunsi la barajul de la Arcesti (Proaspeti), am intrat pe drumul oficial, betonat. Asta pana am ajuns la judeteanul care face legatura intre Arcesti si Salcia. Dar nu am mers pe acest drum decat vreo 200 de metri, pentru ca am intrat imediat in dreapta pe un drum care mergea in paralel cu un canal de irigatii (probabil) ce avea sa ne duca pana in Dranovatu, ocolind drumul oficial. Dupa o alta scurtatura peste islazul satului am ajuns si in sat, dar numai dupa o prima urcare ce avea sa ne dea ocazia unei coborari in viteza care ne-a deschis cu adevatrat pofta de biciclit. De aici si pana in Izvoru am mers numai pe drumuri secundare foarte slab circulate, cu o scurta portiune pe drumul national.

       In Izvoru am facut si primul popas mai lung, ocazie cu care am bagat si ceva la ghiozdan.

      De aici incepe partea frumoasa a turei. In scurt timp de la iesirea din sat drumul a inceput sa se strice, semn ca nu e prea circulat. Aproape de intrarea in padure am avut parte de o urcare usoara care ne-a pus probleme din cauza faptului ca in zona era o stana, iar cainii au vrut cu orice pret sa ne salute. Din fericire a fost un schimb de salutari scurte dupa care fiecare a plecat la treaba lui.

      Daca pana aici am mers numai prin soare, situatia s-a schimbat radical: umbra si liniste cat cuprinde. Din pacate bucata de drum parcursa prin soare a lasat urme rosii pe bratele noastre.

      Prin padure am fost atacati de trei "dulai" fiorosi, dar s-au lasat pagubasi repede.

      Partea negativa a fost ca drumurile erau pline de balti care de multe ori ne-au obligat sa coboram de pe biciclete.

       Fiind furati de peisaj, la ultima rascruce inainte de Barasti am ales drumul gresit, asa ca ne-am trezit intr-un drum invadat de iarba si tufisuri ce se termina intr-o coborare care ar fi fost faina daca nu ar fi fost asa multa vegetatie. Nici macar vegetatia nu ar fi fost o problema daca pe fostul drum nu ar fi ramas sleaurile de la roti, care sleauri erau pline de noroi si care de cate ori incercam sa ne urcam pe caluti ne faceau sa derapam si sa coboram destul de repede. Eu, fiiind mai comod, am renuntat sa mai urc pe bicicleta asa ca ultima portiune am traversat-o pe jos.

       Odata ajunsi in vale, ne-am trezit la marginea campului. Crystyan, care a coborat primul, s-a departat de noi incercand sa gaseasca un drum. Pana la urma a incercat sa faca traversarea campului pe bicicleta printr-un lan de grau, asta ducand la o serie de "urari de bine" din partea unui localnic. Ceilalti trei am preferat sa o taiem direct peste aratura, bineinteles incercand sa mergem inclusiv calare. Nu a fost cazul, dupa cateva zeci de metri preferand sa luam problema de coarne. 

       Am ajuns in sfarsit la drumul dintre tarlale si, dupa consultarea hartii, am apucat spre traseul original, adica spre Barasti. Eroarea din padure avea sa ne coste un ocol de circa 5 kilometri, dar mai ales muuuult timp. Timpul pierdut nu s-a datorat distantei. A fost vorba de o traversare a islazului satului.

       Initial am mers pe un drum dun, dar apoi am avut parte de autostrada vacilor care se intorc spre casa: un drum de pamant lutos calcat in picioare de zeci de vaci zilnic. Va imaginati ce placut a fost. Dupa cateva incercari de a mai sta in sa, a trebuit sa ne recunoastem invinsi si sa mergem, din nou, pe langa biciclete.

      Singurul care a reusit sa mearga aproape tot drumul in sa, a fost Crystyan care era echipat cu roti de 29. Totul calvarul cred ca a durat cam 2 kilometri. Bine macar ca la intrarea in sat drumul devenea pietruit.

     In Barasti am facut un al doilea popas pentru hidratare, ocazie cu care am si obtinut ceva informatii legate de traseu. Localnicii ne sfatuiau sa mergem pe asfalt, cu pretul unui mic ocol de 3 kilometri, insa noi eram iesiti pentru off-road, asa ca am ales drumul prin padure. Imediat ce am iesit de pe asfalt si am intrat in padure am avut o noua surpriza neplacuta: drumul era din nou plin de sleauri, insa, cu unele exceptii am reusit sa urcam dealul pe bicicleta. Imediat peisajul s-a schimbat: eram in mijlocul padurii. Drumul larg din pacate era plin de balti. Dar eu unul am ales sa nu mai cobor si am inceput sa pedalez in paralel cu drumul, printre copaci. Nebunie. Totusi, la un moment dat, in mare parte din cauza cauciucurilor, care tot drumul mi-au facut probleme, eu am avut parte si de botezul noroiului. Fara urmari, cu exceptia noroiului de pe haine. 

      A urmat o zona superba: drumuri abia ghicite, portiuni de padure care alternau cu poieni, cred ca a fost cea mai frumoasa bucata a drumului. 

       Intr-un final am ajuns si la releul de care ne povestisera satenii cu care vorbisem mai devreme. Imediat dupa releu am reintrat pe un drum asfaltat, ocazie cu care am intalnit dupa foarte mult timp o masina. Inainte de intrarea in Bechet am avut parte de o coborare destul de lunga si abrupta, dar a urmat si reversul: o urcare care venea intr-un moment in care deja incepea sa se acumuleze oboseala. Asa ca am facut o pauza la inceputul urcarii. Traseul nostru a iesit de pe asfalt, asa ca aveam din nou parte de drum de pamant. Aceasta urcare cred ca nu e practicabila dupa ploaie, asa ca trebuie avut grija cand se merge pe aici. Din cauza sleaurilor care incepusera sa se formeze si pe aici, la un moment dat am derapat si am fost nevoit sa urc restul de panta pe langa bicla. Dupa un scurt popas in varful dealului am plecat pe ultima portiune de padure a traseului, care a tinut pana aproape de intrarea in Bistrita Noua.

      Conform traseului stabilit initial, trebuia sa traversam pe un drum peste camp catre Dranovatu, de unde urma sa mergem pe un drum pe care il parcursesem si la plecare, ca apoi sa traversam barajul catre Proaspeti si sa ne reintoarcem la punctul de plecare pe celalalt mal al Oltului, tot pe dig. Din pacate, vazand care este starea drumului de pe camp, am hotarat sa mergem la dreapta catre drumul european, urmand ca apoi sa ne reintoarcem acasa prin Ganeasa. Din fericire drumul nu era chiar atat de aglomerat, asa ca am avut parte de 12 kilometri destul de linistiti, intrerupti doar de o pauza de odihna si rehidratare in Ganeasa. Aici a fost singurul moment in care am facut cateva fotografii, restul drumului facand numai filme.

     Aceasta portiune de traseu a fost facuta in ritm destul de intens, lucru destul de greu avand in vedere oboseala care incepea sa se simta. La intrarea in Slatioara ne-am despartit de Joby, continuand in trei. Chrystyan si Tibi au facut urcarea catre centrul orasului dintr-o singura bucata (chiar luandu-se la intrecere), in vreme ce eu, mult mai slab pregatit, am preferat sa ma odihnesc doua minute inainte de inceperea urcarii si apoi inca un minut la jumatatea ei. Cu aceasta ocazie am aflat ca suntem vecini de cartier, asa ca ultima portiune am parcurs-o impreuna cu Chrystyan, care locuieste foarte aproape de mine.

     A fost o tura cu de toate: camp, dealuri, paduri, noroaie, ciripit de pasarele, multa liniste, urcari, coborari, efort dar si portiuni lenevite, probleme cu "asfaltul" de pe "autostrada", tragand linie, a fost o iesire care trebuie repetata, dar intr-un ritm mai putin alert, pentru a putea savura cum se cuvine peisajele. In incheiere, ca de obicei: traseul:

Create Maps or search from 80 million at MapMyRide

Pana la o noua reintalnire, va doresc numai bine!