O prima iesire cu bicicleta

Bine v-am regasit.

     Asa cum spuneam, la sfarsitul ultimei povesti, voi continua cu relatari de bicicleala.

       Dupa o lunga pauza, cauzata de diverse probleme, cam prin luna iulie, am reusit sa scot bicicleta din casa.

     In primele saptamani nu am iesit din oras din cauza lipsei unui partener. Totusi, pana la urma, am reusit sa gasesc un coleg cu care am plecat la o tura pe digul Oltului. Am avut parte de aer curat, dupa atatea gaze de esapament.

      Nu sunt prea multe de spus, durata fiind de circa o ora. Totusi, cateva cuvinte se gasesc.

     Dupa ce am trecut podul peste Olt, am apucat in amonte. Diferit fata de acum doi ani, de aceasta data am mers numai pe dig printr-un tunel de vegetatie. Colegul a reusit sa agate si un rug cu mana, asa ca a ajuns acasa plin de zgarieturi.

     Am urcat pe dig pana la Arcesti, iar de aici ne-am intors pe asfalt, data fiind ora destul de tarzie.

      Ceva merita mentionat: apusul superb si sesiunea foto de pe baraj.

Pe malul Oltului

Bine v-am regasit!

       Iata ca am ajuns si la ultima tura restanta a anului trecut. A fost o  tura in jurul orasului. O aveam in vedere de o luna, dar o pastram pentru o perioada ploioasa, cand nu puteam sa ne apropiem de padure. Traseul il stiam de la niste colegi de forum care ne spusesera ca este frumos. Din cauza ploilor tot amanasem iesirea, asa ca decizia finala a fost luata cu 2 ore inaintea plecarii. Am fost din nou, doar doi: eu si Joby_tos de pe ciclism.ro. Initial trebuia sa facem o tura exclusiv pe malul Oltului, dar nu a fost sa fie. Dar sa  nu anticipez. De aceasta data am plecat destul de tarziu, pe la 12:30. Chiar si asa am stat tot timpul cu teama ploii, dar ne pregatisem cu haine de ploaie, asa ca nu tebuia sa ne fie teama.

       Ne-am intalnit in locul obisnuit si am plecat catre traseul stabilit. Am hotarat sa mergem pe malul drept al Oltului, urmand sa ne intoarcem pe celalalt mal dupa ce mergeam in aval cam 25 kilometri. Prima parte a drumului a fost destul de anosta, pe malul digului, dar imediat ce am coborat de pe barajul de la Slatioara totul s-a schimbat. Am  trecut pentru inceput de paraul care a fost deviat odata cu constructia barajului, care acum se varsa imediat in aval de baraj, iar apoi am avut parte de o bucata de drum pe una din putinele portiuni neindiguite, credeam ca nu mai exista asa ceva in aceasta zona. Pe scurt, am vazut Oltul curgand.

        Dupa o scurta pauza de fotografii, am plecat mai departe, ocazie cu care ne-am speriat destul de bine la caderea constanta a stropilor de ploaie. Insa totul se estompa cand vedeam cat de bogata este viata de pe raul neingradit: lebede, rate salbatice, stufaris si alte increngaturi nedefinite. Primii 5 kilometri cred ca i-am facut in doua ore.

In continuarea fost o plimbare pe digul care a reaparut, dar numai pana cand am ajuns langa o intrare in padurea care marginea drumul. Dupa o scurta consfatuire, am decis sa intram sa o exploram. A fost o decizie inspirata, in ciuda multor zone cu noroi, sau a vegetatiei care aproape ca bloca drumul, la fel ca si baltile nelipsite din ultimele iesiri. Am descoperit o lume plina de canale populate din plin cu pescari, o oaza de liniste, ciripit de pasari, chiar si un lac, chiar daca, foarte probabil, era origine antropica. Insa tot aici se cam termina si padurea, asa ca am decis sa reintram in padure si sa ne plimbam pe un alt drum, cu scopul de a iesi pe dig ceva mai jos decat intrasem. Dupa o suita, ce parea ca nu se mai termina, de balti care blocau in totalitate drumul, am reusit sa revenim pe dig. De aici mai departe singura priveliste a fost reprezentata de balastierele care impanzesc malul Oltului. Insa a mai aparut si o problema: vantul s-a intetit, asa ca am hotarat sa cautam un loc unde sa traversam paraul care ne insotea, pentru a incerca sa ajungem in drumul national. Prima posibilitate aveam sa constatam ca tocmai a picat: un podet a fost luat de ape, asa ca am continuat tot pe dig pana am reusit sa gasim un loc pe unde sa trecem catre drumul national. Am  ajuns in Greci, iar de aici la Peretu. La Peretu am hotarat sa facem o pauza mai lunga, sa mancam, sa ne refacem proviziile de apa si sa ne odihnim. Odata plecati, am avut din nou parte de vant: parca se ambitiona sa ne bata din fata. Pana la Osica am crezut ca innebunim. Speram sa scapam totusi de vantul din fata.

      Din pacate tot ce a urmat a fost doar o cursa contra vantului, fara nimic special, doar dorinta de a ajunge mai repede acasa. Acesta a fost si motivul pentru care am renuntat si la fotografii.
In incheiere traseul parcurs:

Route 2910310 - powered by www.bikemap.net

     Sper ca sezonul care se apropie sa fie unul mult mai bogat in iesiri, vremea sa tina cu noi. Restante sunt multe. Printre acestea ar fi bazinul Lotrului, unde trasasem anul trecut vreo trei trasee, dar si Fagarasul, Piatra Craiului (imi doresc sa trec din Muntenia in Transilvania si sa ma intorc in aceasi zi - asta implica o plecare din Dambovicioara si apropierea de Zarnesti) cu multitudinea de trasee care strabat zona.
Pana atunci, sa auzim de bine!

Prima iesire la padure

        Iata ca a sosit si momentul in care sa iesim de pe asfalt. Am asteptat ceva vreme aceasta iesire. De aceasta data am fost trei, alaturi de mine si de Joby a mai participat si Paxstadt.

       Cu cateva zile inainte, am revazut o parte din traseele facute pe bikemap si am ales sa incercam sa trecem peste camp dinspre Carlogani spre Strejestii de Sus, iar apoi sa iesim in drumul national pentru o portiune scurta, si mai departe spre Mamura si retur catre casa pe digul Oltului. Insa, avand in vedere ca totusi plouase destul de mult, am mai pregatit un traseu de rezerva, pentru eventualitatea ca nu se putea face traversarea, insa mai lung cu peste 10 kilometri.

       Ne-am intalnit ca si ultima data, la benzinariile de la iesirea din oras si dusi am fost. Parea sa fie o zi placuta. Noul partener s-a dovedit bine pregatit, asa ca prima parte a drumului a decurs destul de repede, cu putine pauze. Pana la Ramesti cunoasteti traseul, asa ca nu am ce sa mai povestesc prea mult. Singurul lucru care poate fi remarcat ar fi faptul ca am incercat pentru prima data cum e pe roti de 29. A fost chiar placut, cu exceptia faptului ca bicicleta nu avea suspensie pe spate, iar la denivelari nu ma simteam deloc confortabil. Inca odata ma felicit ca am ales sa imi cumpar bicicleta full-suspension. Dar sa ne intoarcem la poveste. Dupa o pauza mai lunga la Cepari, unde am si mancat cate ceva, am avut prima tentativa de a iesi pe camp. De aici am apucat spre Carlogani unde urma sa parasim asfaltul. Din pacate drumul s-a dovedit impracticabil, asa ca dupa o incercare de a urca dealul prin sleaurile facute de tractoare si care se transformasera in fagase de parauri, am fost nevoiti sa ne recunoastem invinsi si sa ne intoarcem. Scopul era sa ne simtim bine nu sa tragem de noi.

      De aici am hotarat sa mergem pe traseul de rezerva, care pe harti aparea a fi drum judetean, asa ca ne gandeam ca va fi un drum cel putin din dale de beton (ne asteptam ca drumurile peste camp sa fie pline de noroi). Insa dupa o scurta portiune de asfalt ne-am trezit pe un drum pietruit, in stare destul de buna. Aici am avut o prima urcare destul de lunga si abrupta - conform Oruxmaps a fost cam 10%, cu un varf de circa 20%, dar undeva la jumatate am facut o pauza, fortati mai mult de noroiul care ne facea sa derapam (eu am fost primul care s-a oprit). Odata ajunsi in varful dealului am avut parte de o frumoasa panorama a satelor inconjuratoare.

       Mai departe drumul parea plat, insa dupa o discutie cu un satean iesit cu animalele la pascut, am aflat ca vor mai urma inca doua urcari maricele. In scurt timp aveam sa intram in padure, ocazie cu care am verificat directia de urmat, asta pentru ca la intrarea in padure aveam doua drumuri care pareau la fel de circulate. Aveau sa fie multe astfel de drumuri prin padure, semn ca daca vrem aventuri avem pe unde sa ne pierdem urma, padurea respectiva fiind destul de intinsa. A inceput un traseu cum eu personal am mai avut parte, insa partenerii de tura au fost entuziasmati si au hotarat ca trebuie repetat traseul. Dar, cum era de asteptat dupa atatea ploi, au aparut si baltile. La inceput au aparut suspine ca se vor murdari calutii, dar a urmat partea distractiva a alegerii traseelor prin balti. Din fericire nimeni nu a fost nevoit sa descalece, asa ca ne-am ales doar cu stropii de rigoare.

     Din cand in cand mai ajungeam si la liziera padurii, ocazii care ne scoteau in fata ochilor peisaje superbe.

Dupa o ultima coborare luuuuunga, dar din pacate prin sleauri, am iesit la marginea padurii.

      Aveam sa constatam ca am ratat o bifurcatie, fapt ce ne-a privat de inca vreo cativa kilometri prin padure (am fi fost si protejati de vant). Asta e, data viitoare vom fi mai atenti, de aceasta data am fost furati de placerea coborarii in viteza (a meritat). De aici mai departe am iesit la asfalt, insa am avut in continuare parte de imagini placute care m-au facut sa ma opresc sa imortalizez peisajul.

      Acum aveam o alta problema: lipsa apei. Din pacate cam toate fantanile de pe marginea drumului pareau inundate, asa ca am suportat pana in Lungesti, loc in care am poposit pentru a cumpara lichide si pentru o noua masa.

      Inca inainte de a ajunge in Lungesti am avut neplacuta surpriza sa reinceapa sa bata vantul din fata. Deci se poate spune ca am avut un noroc chior: vant din fata atat la dus cat si la intors, lucru fapt ce a facut ca viteza sa scada de la aproape 25 km/h la maxim 17. Ca sa ne fie mai usor am inceput sa rulam la trena. Deja cand am ajuns la intersectia cu nationalul, in Gradinari, simteam din plin efectele vantului potrivnic: incepusera crampele. Pentru Paxstadt a fost cel mai greu: daca eu am full-suspension, iar Joby avea tija de sa cu suspensie si bazon, el nu avea nimic, asa ca va imaginati ce dureri incepusera in cazul lui. Avand in vedere traficul neasteptat de lejer, dar si vantul care acum batea din lateral, am dat bice pana in Strejesti unde urma sa facem stanga catre Mamure. A fost o ocazie buna sa realimentez cu apa si sa mai rontaim niste ciocolata cumparata pe drum (eu o uitasem acasa). Drumul s-a schimbat din asfalt foarte bun in dale de beton, asa ca era tot mai greu, mai ales ca vantul ne tot sicana batand din nou din fata si asa a tinut-o pana acasa. In Mamura am facut o noua pauza pentru a consulta harta si o buna ocazie de a imparti o ultima banana. Am hotarat sa schimbam din nou traseul si sa nu mergem pe dig, preferand sa traversam barajul si sa ne reintoarcem pe drumul judetean, urmand sa avem parte de inca 4 kilometri de beton. Aceasta schimbare de traseu a implicat doua urcari, una pe baraj si inca una dupa baraj, iar noi eram deja foarte obositi, chiar daca nu era vorba decat de ceva de ordinul a 200 de metri fiecare. Nu fusese programat sa lungim tura atat de mult, asadar toti eram nepregatiti, mai ales ca niciunul din noi nu mai mersese atat de mult, si, in plus, cu vant din fata aproape tot drumul (incepatori, ce sa-i faci?). Pe baraj nu am ratat ocazia sa facem cateva poze, dupa care am plecat mai departe.

     De aici si pana acasa nu a mai fost decat o lunga lupta cu oboseala si vantul care parca se intetea. Pana la intrarea in oras nu am mai facut decat doua pauze in care incercam sa stoarcem ultimele farame de energie si am impartit ultimele urme de mancare de prin rucsacuri. Dupa ce ne-am desparitit de Joby ne ramanea ultima provocare: o panta de aproape 1 kilometru cu 7%. Am urcat-o pana la jumatate dupa care am decis ca nu are rost sa luptam inutil, nu aveam nimic de demonstrat nimanui, asa ca am decis de comun acord sa urcam restul pe jos.

     A fost o tura cu de toate: schimbari de traseu, noroaie, padure, peisaje frumoase, vant potrivnic din plin, poze, filme, dar mai ales buna-dispozitie. Ne-am depasit toate asteptarile din toate punctele de vedere. Asteptam urmatoarea ocazie.

In incheiere link-urile cu traseul: http://www.bikemap.net/ro/route/2577277-prima-iesire-la-padure/#gsc.tab=0 http://www.mapmyride.com/workout/551793794 Pana data viitoare, ramaneti cu bine!

Route 2577277 - powered by www.bikemap.net

Inapoi la bicicleta

Back in business.

        Am revenit in natura, cu ocazia unei noi ture pe bicicleta.

      De aceasta data am ramas doar doi, eu si Joby_tos. Se pare ca nu sunt prea multi iubitori de iesiri la iarba verde pe MTB, desi prin oras  vad o multime de "mountain-bike-eri". Iar restul, se pare ca prefera cursierele. Cu toate astea, pana sa plecam de la locul de intalnire, am fost salutati de un iubitor al cursierei, dar acesta a preferat sa se intoarca in oras.

     Ne-am reintalnit dupa o pauza de trei saptamani, timp in care eu am mai iesit doar de doua ori cu bicicleta, si asta numai la serviciu, deci antrenament zero. Am stabilit sa mergem spre Carlogani, cu posibilitatea de a iesi de pe asfalt daca terenul o va permite. Din pacate, am ramas pana la sfarsit pe asfalt, mai putin o portiune de 3 trei kilometri - dus si alti trei - intors. Drumurile care paraseau asfaltul erau pline de noroi, ceva gen Ziua B sau chiar mai rau.

     Debutul a fost destul de dur: eram pe european si trafic cat cuprinde. Din fericire, TIR-ul care venea din spate a avut bunul simt sa nu inceapa sa claxoneze, a stat si a asteptat cuminte in spatele nostru pana cand am iesit de pe podul ce traverseaza Oltul. Dar, in scurt timp, aveam sa iesim de pe european si sa intram pe un judetean asfaltat destul de recent, asa ca, si pe aici, am avut parte de un trafic infernal. Daca pe european aveam semibanda de urgenta, aici nu mai aveam nimic. La un moment dat, un idiot (scuze, dar merita chiar mai mult) cu un harb de Dacie antica, a trecut la O PALMA de noi. Credea ca ne impresioneaza, sau ne demonstreaza ca drumul e doar al masinilor, nu am inteles, dar, din pacate, de prea multe ori constatam ca inca mai avem astfel de personaje printre noi. Odata cu intrarea in Plesoiu, am avut parte de un drum mult mai lat, chiar daca la fel de aglomerat. Cu aceasta ocazie am putut sa apreciez la adevarata valoare ultima achizitie: o retrovizoare. Dupa cateva minute am reusit sa scapam de traficul infernal de pe drumul national (duminica, oamenii se intorceau de la tara in oras) odata cu intrarea pe drumul catre Carlogani. Din acest moment s-a schimbat totul: trafic fiind foarte redus, atentia s-a indreptat catre peisaje, liniste totala cat sa ne putem bucura de ciripitul pasarilor. 

      La plecarea din Slatina stateam ca pe ghimpi: ne ploua sau nu (mai ales ca vazusem pe net ca sunt ceva sanse)? Desi era innorat, era destul de placut. Insa, norii au facut posibil sa fac si cateva fotografii peisajului partial luminat de soare, partial umbrit de nori.

       Am avut parte de un drum foarte bun, iar pe marginea lui am gasit mai multe parcari foarte spatioase dotate si cu mese si banci. Asa ca am inceput sa facem pauze. Din pacate, langa aceste locuri de popas se formasera si inevitabilele gropi de gunoi. Pacat. Nu as vrea sa scriu despre astfel de lucruri, dar ma gandesc ca poate cativa dintre cei care fac atata mizerie vor citi aceste randuri si vor deveni mai atenti pe viitor.

      Drumul incepe sa devina tot mai placut pe masura ce soarele iese tot mai des din nori. Am mai facut o pauza dupa ce am iesit din Arcesti, pentru a ne reumple bidoanele de la o cismea de pe marginea drumului.

       De aici am avut parte aproape permanent de sate. Deja incepea sa isi spuna cuvantul si foamea, iar noi nu reuseam sa gasim un loc mai linistit unde sa ne oprim (ultimele parcari amenajate erau folosite ca teren de fotbal). Pana la urma am reusit sa gasim un loc mai retras in Carlogani si am facut o pauza mai lunga pentru a ne reface rezervele de energie. Asta s-a intamplat sa fie langa un pod plin de X+Y=LOVE.

      Tot aici am constatat ca nu am nici semnal la telefon. Acelasi lucru avea sa se intample si mai departe. Desi stabilisem initial ca punct final Carlogani, dupa o scurta "sedinta tehnica" am hotarat ca putem sa mergem si mai departe. Dupa putin timp am ajuns si la limita judetului dar si a asfaltului. 

       La limita dintre cele doua judete am mers pe marginea unei paduri, iar de cealalta parte a drumului era o pajiste imensa unde pasteau "mustangii" localnicilor, iar si mai departe se afla o alta padure in care se vedea fumul celor iesiti la picnic.

      Din fericire drumul era in stare destul de buna, fiind pietruit. Asa ca nu am avut parte decat de balti, dar pe care le puteam ocoli destul de usor. A fost un element pozitiv ca veneam dupa ploaie intrucat nu se mai ridica praful de cate ori treceau domnii Prost, Sena, Hamilton si altii. Unii dintre ei, dorind sa ne impresioneze, au pornit si aerul conditionat la supermasina din dotare pentru a ne saluta (Google tranlsate: au deschis geamul batranei Dacii care ii suporta, si au inceput sa scoata diverse sunete neinteligibile).

      Am intrat in Ramesti unde am remarcat si o biserica diferita de stilul obisnuit.

       Dupa circa 3 kilometri de la intrarea in judetul Valcea am hotarat sa ne intoarcem, intrucat eu trebuia sa ajung sa rezolv anumite probleme.

     Pe drumul de intoarcere am vrut la un moment dat sa ne abatem pe un drum paralel insa am fost descurajati de o haita de caini, asa ca am revenit pe drumul pe care am venit. Am facut o pauza de hidratare (fara alcool) si mancare la un magazin unde am dat peste un domn de treaba care a stat la taclale cu noi si care ne-a ajutat sa ne clarificam anumite idei de trasee viitoare. De aici am bagat viteza spre casa. Se simtea ca altitudinea este tot mai mica, pedalam tot mai usor. Pe drumul de intoarcere ne-am intalnit cu inca doi bicilisti care veneau din sens opus, dar per total cam slaba activitate ciclista.

      Din fericire nu am avut parte decat de cateva reprize scurte de vant mai puternic, in rest simtind doar o usoarea adiere. Nu am avut parte nici de intalniri neplacute cu cainii, doar cateva latraturi mai puternice si un catelus care incerca sa ne sperie. La intrarea in Slatioara ne-am despartit, urmand sa ne reintalnim dupa Paste. De aici incepeau emotiile pentru mine: erau cateva zone destul de bine populate cu caini scandalagii. S-a dovedit ca ori isi faceau siesta in alta parte, ori cei 3-4 cu care m-am intalnit erau tinuti la distanta de jucaria cu ultrasunete pe care o am in dotare.

      Din nefericire, inca de la plecare am constatat ca am uitat acasa camera, asa ca nu am facut nici de aceasta data filmulete. Asta e, data viitoare voi fi mai atent.

       A fost o tura reusita, un bun antrenament pentru vara ce urmeaza. Desi pe drumul de intoarcere am avut parte de ceva dureri provocate de sa, am constatat ca au trecut foarte repede, asa ca se pare ca incep sa ma obisnuiesc si cu drumurile lungi.
Intr-un final, ajuns acasa am aflat ca am parcurs exact 60 de kilometri, pe care ii puteti vedea in link-urile urmatoare:
www.bikemap.net/ro/route/2554502-slatina-ramesti/#gsc.tab=0
www.mapmyride.com/workout/535798488

      Pe data viitoare!

      Sa aveti parte de un Paste linistit alaturi de cei dragi!

O tura de dezmortire

Vine, vine priiiiimavaaaaaara
Ne plimbam prin toaaaaaata taaaaaara.

Sau mai bine spus in jurul casei, cel putin pentru moment.
Ieri am iesit in sfarsit din hibernare cu o tura faina de vreo 50 kilometri.
Impreuna cu Marius si cu Joby_toss am iesit la iarba verde.
Traseul parcurs a fost prin Brebeni, Greci, Schitu, Perieti, Balteni, Recea si apoi acasa.
 De aceasta data nu am mai iesit catre Recea, am ales iesirea spre Brebeni, pentru ca cineva a vrut sa evite urcarea de la Brebeni. Imediat dupa iesirea din Slatina  mi-a atras atentia o fantana cu cumpana pe care nu am remarcat-o pana acum.

Dupa cum se vede, am avut parte de multa verdeata. Din pacate am avut parte si de un usor vant din fata, dar ne-am descurcat. Pana la Brebeni cunosteam traseul, asa ca nu au fost probleme. Insa, cand am facut stanga spre Greci, am vazut o panta care parea destul de mare, asa ca am facut o pauza de alimentare.
S-a dovedit ca era destul de solicitanta (acum la iesirea din iarna, cred ca mai la vara va fi floare la ureche). Odata ajunsi in deal am avut in fata imensitatea campiilor. Nici urma de vreo constructie, copac sau ceva asemanator, nimic. Doar cativa pacatosi care lucrau pamantul in ziua de duminica. Fiecare cu alegerile lui. Chiar daca nu sunt un bisericos, totusi, ziua de duminica o respect. Dupa ceva kilometri am ajuns la liziera unei paduri de stejar, dar care nu era decat pe o parte a drumului, cel putin momentan. Avea sa ne inconjoare in curand. Am mai facut o pauza, iar eu am schimbat si hainele de pe mine.

La iesire din padure ne astepta o coborare frumoasa pe care am savurat-o din plin. Dupa o scurta pauza de orientare, am virat stanga spre Schitu. Un drum fara prea multe cuvinte. Tot ce am remarcat a fost saracia  lucie care domneste, desi din loc in loc mai vezi si cate o masina scumpa, sau cate un castel (finalizat sau in constructie). Pana si partidul de la putere are un sediu jalnic.

Un alt lucru pe care l-am remarcat este ca dupa ce iesi din Brebeni nu mai gasesti cismele sau fantani pe marginea drumului. Putinele fantani pe care le-am intalnit aveau scris pe ele "apa rea". Noi am facut aprovizionarea din curtea unei bunicute. 

Am avut parte de cateva urcari mai serioase dupa care am oprit pentru o pauza de realimentare in Perieti.

De aici si pana in Recea, cu exceptia Balteniului am avut parte numai de camp. De aceasta data am vazut si destul de multe locuri nemuncite.

Pana aici drumul a fost in general bun, cu ,ici portiuni mai proaste, mai ales pe masura ce ne apropiam de Recea. Odata cu lasarea serii incepea sa se simta si racoarea.

Ajunsi la Recea am mai facut inca un popas la cismeaua de dinaintea ultimei urcari. Speram sa ne putem racori cu ceva rece, dar din pacate dugheana pe care o stiam, disparu-se. Asa ca ne-am multumit cu apa rece. Ne-am facut curaj si am inceput urcarea. De jos parea destul de fioroasa, dar pana la urma s-a dovedit mai mult lunga, insa panta nu era chiar atat de mare. Am trecut in viteza pe langa herghelie indreptandu-ne in viteza catre Slatina. Odata intrati in oras, am avut parte de un drum distrus de catre Doreii care s-au apucat sa sape pentru noua canalizare, fara a avea aceasta zona in plan.

De aceasta data nu am avut probleme cu cainii, singurii mai fiorosi fiind cei de la cosmelia padurarului de la intrarea in Recea. Cel mai periculos loc pe care il stiam, in zona RAR-ului, s-a dovedit a fi foarte linistit de aceasta data. Pe marginea drumului am vazut destul de multi caini loviti de masini, parca cineva facuse o campanie contra acestora.

Odata ajunsi in centru, ne-am despartit cu gandul la urrmatoarea iesire.

Route 2526326 - powered by www.bikemap.net

Pentru cei care prefera Mapmyride pun doar link-ul, harta nu se afiseaza aici.
mapmyride.com/routes/view/377982747