Se afișează postările cu eticheta Gyor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Gyor. Afișați toate postările

vineri, 27 iulie 2012

Europa - episodul 2

Să continuăm.

Ziua 3

Gyor (Ungaria)- Zusmarhausen (lângă Augsburg, Germania) - 620 km

Am plecat devreme întrucât aveam un drum lung (una dintre cele mai lungi etape), dar numai după ce am dat o tură printr-un complex ce vroia să semene cu un mall. Nu am avut prevăzut nimic special, doar condus și cam atât. Cu toate acestea au apărut și lucruri care merită povestite. Totuși un amănunt care cred că va fi de folos unora: deși moneda este forintul, se poate plăti și în euro, iar restul vine în forinți (s-a întâmplat la un Mc).
Cât timp am mers prin Ungaria, nu a apărut nimic deosebit, dar când am intrat în Austria am rămas dezamăgit de calitatea asfaltului (erau de fapt petece de asfalt peste fundația de beton), care s-a îmbunătăţit abia după cateva zeci de kilometri. Pe masură ce ne apropiam de Viena, traficul a devenit foarte aglomerat, dar civilizat. Centura Vienei este de fapt o mare de autostrăzi care se întretaie, multe dintre ele prin tunele. Din cauza  acestor tunele (unele foarte lungi), semnalul GPS-ului are de suferit, așa că am ratat unul dintre noduri și ne-am trezit că intrăm  în Viena. Deja îmi făceam probleme pentru întârzierea pe care o bănuiam foarte mare, dar în 10 minute am ajuns în mijlocul orașului, iar după alte 15 minute deja ieșeam din Viena. Se vede rigurozitatea teutonilor, o infrastructură foarte bine pusă la punct, străzile foarte bune, am rămas plăcut impresionat.
Iată-ne acum din nou la drum, spre Germania. Încă de când ne-am apropiat de Viena, și mai departe pana la ieșirea din Austria, am avut parte de drumuri foarte bune, trafic lejer. Însă, pe autostrăzile austriece, deja se răresc locurile de popas, nici urmă de benzinării și nici restaurante. Deci cine vrea sa mănânce sau sa facă plinul, ori are pachețelul pregătit de acasă, ori iese de pe autostradă. Știind că în Austria nu prea se folosește GPL, am preferat să fac plinul la ieșirea din Ungaria, deci nu mi-am bătut capul cu acest aspect. În rest nimic notabil, poate doar traversarea prin munți, unde am văzut câteva peisaje frumoase.
Un lucru important pe care am uitat să îl menționez în primul episod: în Ungaria și în Austria se plătește vigneta.
Toată plăcerea condusului însă a dispărut odată cu intrarea în Germania (un simplu indicator pe marginea autostrăzii). De ce? Datorită vestitelor autobahn, care au destul de des pana la 4 benzi pe sens (deși uneori am constatat ca sunt insuficiente). Să justific: la intrarea în Germania am avut parte de foarte puţin asfalt, care și atunci când era, erau mai mult petece aruncate pe ciment, în mare parte aceste autostrăzi sunt doar din ciment (sau un asfalt foarte asemănător cu cimentul) cu binecunoscutul zgomot făcut de îmbinările dintre sectoare. Un alt lucru foarte important este că pe autostrăzile germane nu am văzut  benzinării, restaurante sau locuri de popas. Deci, dacă aveți nevoie de ceva,  trebuie să ieşiţi din autostradă. Avantajul este un trafic fluid, care permite viteze destul de mari. Un alt aspect pe care l-am remarcat este că pe anumite sectoare au cele mai mari unghiuri de urcare/coborâre de pe tot traseul, destul de frecvent 7-8%, și evident restricțiile de rigoare. Altă remarcă importantă este că pe autostrăzile germane se lucrează foarte mult, asa că înarmați-vă cu răbdare din plin, întrucât veți întâlni restricții de 80 și chiar 60 km/h pe distanţe de până la 15 km, care coroborate cu benzi îngustate (nu e chiar cel mai plăcut lucru să conduci câțiva kilometri la 30 de centimetri de un camion), creează un disconfort ridicat.
În această etapă am constatat un lucru destul de important în planificarea călătoriilor: traseul trebuie calculat pe GPS și apoi vizualizat pe Google Maps, nu invers. GPS-ul a calculat o rută cu câteva zeci de kilometri mai scurtă decât Google.
Am vorbit mai devreme despre benzinării. Legat de acest aspect, trebuie sa țineți cont de următoarele: in Germania nu au program non-stop ca la noi, seara și sărbătorile sunt închise; pentru cei care merg cu GPL trebuie spus că au un alt tip de duză,  dar pe care o au ei, chiar dacă uneori cer garanție (în Germania iți faci singur plinul cu gaz); prețurile la combustibili sunt în jur de 1,5-1,6 euro/l benzina 95, motorina tot pe acolo, iar gazul 0,82-0,84.
Ajunși la hotel, am lăsat bagajele, după care am plecat la o plimbare prin orășel. Rezultatul a fost că nu am avut ce vizita, pustiu pe străzi, nu se vedeau nici lumini pe la ferestre, parcă toți părăsiseră orașul (poate avea legătura cu faptul că era sâmbătă). Cu un pic de dezamăgire (nu prea mare întrucât planificasem această oprire doar pentru somn), ne retragem la hotel.

Ziua 4

Zusmarhausen - Dijon (Franța) - 590 km

Întrucât deja am spus destul de multe despre Germania, nu mai completez decât cu faptul că am întâlnit tot mai multe lucrări și restricții.
Un lucru notabil: după ce în primele trei zile am avut parte numai de temperaturi de peste 30 de grade (noroc cu geamurile fumurii, care au meritat toți banii), în această dimineață am constatat ca este înnorat iar temperatura a fost cam toată ziua sub 25 de grade.
Din nou, la trecerea frontierei doar un simplu indicator la trecerea peste Rin.
Pentru Franța trebuie să menționez că am setat GPS-ul să evite drumurile cu taxa, în principiu autostrăzile. Asta pentru a putea vedea și altceva decât asfalt, dar nu am avut parte decât de localități pustii (duminica după-amiază, poate se odihneau), un trafic lejer, multa câmpie, puține localități și cam atât. O impresie plăcută dată de faptul că atât în localități cât și în afara acestora, drumurile erau foarte bune. Era să uit: în Franta, ca și în Germania, nu se plătește vigneta.
Odată ajunși in Dijon, am început ritualul obișnuit: cazare și apoi plecat în oraș pentru eventuale vizite și mâncare. Am găsit un oraș cu clădiri destul de vechi, din nou foarte puțină lume pe stradă (de această dată aveau scuza că era foarte rece - sub 20 de grade) și bineînțeles toate magazinele închise. Ma așteptam să găsesc terasele, restaurantele înșirate pe trotuare, așa cum eram obișnuit din precedenta vizită din Lyon, dar am fost dezamăgit, lipseau cu desăvârșire. În tot orașul  se lucra intens la montarea șinelor pentru tramvai (aveam să aflu o lună mai târziu, când m-am reîntors în Franța, de această dată în delegație), așa că tot orașul era un imens șantier. Concluzia firească: am rămas cu o impresie deloc plăcută. Am găsit ceva de mâncare și ne-am retras la hotelul - cușetă (camerele foarte mici semănau cu o cușetă).
Din păcate, ca și în zilele precedente, nu am avut nimic remarcabil de fotografiat (nu îmi venea să cred că este posibil). Dar din episodul viitor veți vedea fotografii, multe și frumoase.



Să aveți călătorii plăcute!

marți, 24 iulie 2012

Europa - episodul 1

M-am hotărât să încep cu ultimul concediu întrucât a fost foarte lung și risc să uit amănuntele care de obicei fac diferența.
Având în vedere că nu sunt un bun povestitor, sper să nu devin plictisitor.
Au fost și părți frumoase, și mai puțin frumoase, dar și oboseala multă.
Dar, hai să încep:

Ziua 1

Slatina - Timisoara 390 km

      Deși plecarea era programată pentru a doua zi, ne-am hotărât să plecăm cu o zi mai devreme și să împărțim prima etapă, Slatina - Budapesta, așa că am rămas în prima noapte la Timișoara, pentru ca apoi să sărim peste Budapesta și să ne cazăm la Gyor.  Așa că, pe ultima sută de metri, a trebuit să anulez rezervările și să fac altele noi. Odată rezolvată această problemă, am aruncat bagajele în mașină și am pornit la drum.
     Am plecat prin Craiova - Severin. Până la Filiași drumul parfum, apoi deja asfaltul se strică tot mai mult,dar este totuși rezonabil, cu o excepție: Strehaia. Aici deja încep semafoarele, în sfârșit cineva a hotărât că trebuie să dispară vestitele tranșee, drept consecință se reconstruiește drumul (o banda închisă pe porțiuni, excavat 1 metru și refăcut din fundație), așa că se stă ceva timp la semafoare,  lucru nu prea plăcut la peste 30 de grade. Pe măsură ce ne apropiem de Severin, se schimbă în bine atât calitatea asfaltului cât și a priveliștilor. În sfârșit, după două ore de privit câmpiile neîngrijite ale patriei, vedem și noi ceva verdeață. La Severin am făcut prima pauză, am mâncat ceva, și repede la drum, deja era cam târziu și nu vroiam să ajungem la miezul nopții în Timișoara. Drumul a fost în general bun, trafic destul de puțin, așa că în afara oboselii, care începea să se facă simțită, nu am avut probleme. Singurul inconvenient au fost semafoarele care au reapărut pe malul Dunării, unde încă se mai lucrează la lărgirea drumului (sunt în faza de final: stabilizarea pereților, vopsit podurile etc). Am ajuns pe la 22 în Timișoara, pe întuneric, unde am avut parte de niște drumuri groaznice și, având în vedere că nu cunoșteam deloc orașul, nu a fost deloc plăcut. Așadar o zi liniștită fără amintiri deosebite, cu excepția peisajelor frumoase dintre Severin și Lugoj, Aici trebuie să remarc din nou malul Dunării. Trebuie spus că se lucrează destul de mult la centuri ocolitoare, așa că în scurt timp se va circula destul de bine. Pentru cei care sunt din partea de sud a țării trebuie spus că după ce treci de Severin, prețurile la combustibili cresc, mai ales la GPL (care de altfel nu se mai găsește la fel de ușor). Tot așa, după ce am trecut de Severin, nu am mai văzut popasurile cu care eram obișnuit în zona sudică. Odată ajunși  în Timișoara, am găsit niște gazde foarte primitoare (mii de mulțumiri), iar apoi ne-am băgat la somn, întrucât a doua zi ne aștepta un drum destul de lung.


Ziua 2


Timisoara - Gyor 410 km


         Fără să ne grăbim, am luat-o din loc, dar nu înainte de a face ceva cumpărături pentru drum, întrucât nu știam ce ne așteaptă pe drum (prima ieșire cu mașina pe traseul acesta).
        Ne-am hotărât să ieșim din țară pe la Cenad. Drumul a fost fără sare și piper, doar câmpie și asfaltul vălurit, dar cel puțin a fost lejer. Înainte de vamă e o benzinărie și vă sfătuiesc să faceți plinul de acolo pentru că în Ungaria prețurile cresc binișor, cam 7,2 lei benzina 95 si 4,2 lei GPL-ul. Chiar și în localitățile de pe lângă autostradă prețurile sunt mari (cam cu 30-40 bani mai jos fața de autostradă). După un drum destul de bun, iată-ne ajunși la Mako, punctul de intrare pe autostradă, unde am făcut o constatare dureroasă: ne-am amintit de străzile din orașele românești (asfalt denivelat să-ți rupi mașina dacă nu ești atent), deci cei care spun că imediat după ce ieși din Românica intri într-o altă lume, ar trebui să o lase mai moale. Concluzia: gard vopsit pe dinafară (autostrăzile) și leopardul înăuntru (în interiorul localităților gropi și denivelări, pe alocuri mai rău ca la noi).
       Hai să vă povestesc și câte ceva despre autostrăzile lor: toate sunt cu două benzi, găsești benzinării la fiecare 20 -30 de km, au foarte multe locuri de popas cu mese, toalete, apă curentă, în general foarte curate, dacă nu cumva apare o șatră de conaționali cum am văzut la unul dintre popasuri. Aici au un plus foarte mare față de alții (nu vorbesc doar de România, veți vedea mai departe). Dar un minus pentru ei este faptul că în afara benzinăriilor nu ai niciun restaurant unde să poți mânca omenește.
       A fost un drum lung și cam atât, fără nimic spectaculos (mare parte din Ungaria înseamnă câmpie). Un singur lucru a spart monotonia: centura Budapestei M0. Pe lângă faptul că limita de viteză e de 80km/h, colac peste pupăză, se mai și lucrează în draci. Concluzia firească este că fiind într-o țară din  fostul lagăr comunist, au aparut problemele: din nou ne simțim ca acasă. De ce? Pentru că vecinii au o semnalizare a devierilor la fel de bună cu a noastră: inexistentă sau total neinteligibilă. Așa că am pierdut ceva timp luând la rând toate ieșirile posibile, până la urmă am reușit.
       Odată scăpați de Budapesta, cu a ei centură cu benzi înguste, am dat talpă spre Gyor. Același peisaj plat, întrerupt pentru foarte scurt timp de imaginea munților din apropiere. Însă, ajunși la Gyor, am dat din nou de aglomerație, străzi înguste, clădiri vechi, care, la fel ca și la noi, în mare parte, sunt neîngrijite. Foarte multe sensuri unice, străzi blocate și semnalizare inexistentă, așa că din nou am pierdut timp prețios in cautarea intrării spre hotel (care de altfel era la câteva zeci de metri de noi, dar nu exista nicio parcare în zonă). După ce ne-am cazat, am plecat să vedem orașul, cel puțin atât cât ne permitea timpul, era deja ora 18. Fiind cazați foarte aproape de centru, am plecat pe jos. Am descoperit un oraș destul de plăcut, cu un centru plin de străzi pietonale. curat, un parc frumos, chiar dacă micut, un castel, per total un oraș bun pentru o plimbare de câteva ore, dar nimic special. Spre seara după un duș bun, am trecut repede la somn.
       Atât  pentru astăzi, urmează  să revin în zilele următoare cu un alt episod.


Să aveți călătorii plăcute!