marți, 23 ianuarie 2018

Manastirea Bolintin

 Urmatoarea iesire a fost una foarte usoara, mai putin bicicleta, mai mult stat in padure la aer curat si vizitat manastiri.
Plimbarea a fost in apropiere de Bucuresti, la Manastirea Bolintin.
Manastierea se afla in vecinataea unei paduri pe care ne propusesem sa o exploram.
Gps-ul ne-a scos prin Mihailesti pe un drumcjudetean foarte putin circulat, prin sate cochete. Insa, in apropiere de Bolintin-Vale am avut neplacuta surpriza sa intram pe un drum distrus/in reconstructie, pret de cativa kilometrii buni. Dupa Bolintin drumul s-a mai ameliorat, dar ultimii 3-4 kilometri au fost pe un drum de pamant peste camp. Aceasta portiune nu o recomand dupa ploi, sau celor cu masini joase.
Manastirea este asezata intr-u loc fain, la marginea padurii.



Dupa o scurta vizita ne-am reintors la biciclete. Ne-am plimbat prin padurea pustie, am mancat fucte din pomii aflati pe marginea drumului, ne-am aerisit, ne-au papat tantarii la fiecare oprire si ne-am intors la masina sub amenintarea ploii. Care a si venit,exact cand schimbam cauciucul de la roata din spate, cel care mi-a dat batai de cap (pene) la ultimele 3 iesiri. Pana la urma, ne-am plimbat pe drumul care strabate padurea in lung, explorarea cararilor si drumurilor laterale fiind lasata pentru o ocazie cand va fi mai uscat.



Odata cu oprirea ploii am terminat de schimbat cauciucul, am montat bicicletele si am plecat catre casa.

De aceasta data am ales drumul care ne scotea din Bolintin catre autostrada, drum care s-a prezentat in conditii mult mai bune decat cel pe care am venit. Aceasta este si recomandarea pentru cei care vor sa ajunga la manastire sau sa ia o gura de aer curat in mijlocul padurii.

Inceput de Cuptor pe langa Plopeni

 Inceput de iulie. Se anunta cod portocaliu de caldura. Pentru tot sudul tarii se vorbeste de 40 de grade minim. Deci ce facem? Fugim la padure.
De aceasta data am fost doar doi, alaturandu-se demersului Iulian.
Ne-am hotarat sa mergem undeva mai aproape, asa ca am ales o tura in apropiere de Ploiesti, care ne promitea muuulta padure, implicit racoarea cautata.
Am lasat masina intr-o parcare din Cocosesti si am pornit la drum. Traseul incepea pe asfalt, dar in foarte scurt timp se intra pe off-road, printr-un tunel de vegetatie., parcurs partial pe langa biciclete.
Pe aici s-a intamplat prima belea. Iulian a pierdut ciclocomputerul. La iesirea din padure ne-am gasit intre liziera si un camp plin de flori, moment prielnic pentru prima serie de fotografii.



Pana la revenirea pe traseul oficial (da, am pornit intr-o directie gresita, dar mai spectaculoasa decat plimbarea pe asfalt printre case) am avut de parcurs cam 200 de metri pe un drum pe care cineva incerase sa discuie. Revenire la traseu s-a facut in punctul in care s-ar fi terminat si asfaltul, asa ca am avut parte de o continuare pe un drum de pamant, prin padure. Pe anumite portiuni drumul era acoperit cu piatra, probabil urma sa fie asfaltat. La urmatoarea raspantie am intrat si pe traseul unui concurs. In acest moment am ratat din nou directia, fiind furati de tentatia unei coborari frumoase. Norocul a fost ca mi s-a parut ciudat sa ne apropiem atat de repede de Plopeni, in conditiile in care stiam ca trebuie sa stam destul de mult prin padure. Ne-am intors si, o perioada am fost pe traseul de concurs. Nefiind grabiti, scopul era sa stam la umbra, am bantuit prin padure destul de mult.
Pe anumite portiuni ne-am reintalnit cu concurrentii, numai ca din sens opus.
In momentele in care mai ajungeam in marginea padurii aveam in fata privelisti faine, motiv pentru alte pauze.










Dupa ceva vreme, a trebuit sa iesim dn padure si sa ajungem in Plopeni. Am facut un scurt popas pentru aprovizionare la un magazin, ocazie cu care am vazut cum arata o explozie de cauciuc. Stateam linistit, langa biciclete, mancam si aud un pocnet dupa care vad cum camera se goleste de aer. Aproape instantaneu. Ne-am ascuns la umbra unui pod, soarele déjà frigea, si am scos camera. Nu am avut ce sa repar, aparusera instant doua gauri ce nu pareau a se purtea rezolva, asa ca am schimbat camera.
Am continuat traseul si am intrat din nou in padure in ceea ce se dorea un traseu spre Cocorasti, dar am constatat ca drumul se infunda. Din fericire am avut parte de o portiune de padure cu copaci mai rari, ocazie de care am profitat si am bantuit fara o tinta anume, bucurandu-ne de racoare si liniste.


Dar a trebuit sa ne intoarcem, asa ca am revenit in Plopeni si am reintrat pe traseul propus initial.
Acest traseu ne-a scos pe malul Teleajenuui intr-un loc in care Iulian a si facut o baie. In zona e o poiana in care localnicii ies la picnic. Noi am mers pe dig pana la revenirea in padure. Din nou am avut probleme cu traseul. Se tot infunda, asa ca am hotarat sa intram pe marcajul de la concurs, in tentativa de a reveni pe traseul normal. Ne-am plimbat prin padure, urcari faine, liniste, dar si momente mai neplacute. De aceasta data am pierdut lanterna cu electrosocuri. Mi-am dat seama de acest fapt la iesirea din padure, in momentul in care am auzit cativa caini care latrau. Am facut cale intoarsa in padure in speranta ca o voi recupera. Nu s-a intamplatr, asa ca am renuntat la ea si am continuat drumul spre masina.
La intrarea in Cocosesti am hotarat sa nu tinem track-ul, ci sa mergem pe unde am venit, sperand ca vom recupera macar ciclocomputerul, lucru care s-a si intamplat.
Am revenit la masina si am refacut rezervele de apa. Am baut in acea zi aproape 6 litri de apa.

A fost o iesire faina intr-o zi prea calduroasa ca sa stam in oras.

joi, 11 ianuarie 2018

Stana lui Burnei 25 iunie 2017

 Luna iunie avea sa fie prima din acest an in care am avut parte de doua iesiri.
A fost o tura pe care vroiam sa o fac inca de acum 4 ani, o urcare pe valea raului Doamnei, pe Valea Rea, pana la Stana lui Burnei.
De aceasta data am fost 5 participanti, care ne-am hotarat cu foarte putin timp inainte, era cat pe ce sa ratam iesirea.
La sfarsitul turei trecute am avut o problema care a ramas nerezolvata: lantul nu mai urca pe foaia mare. Nu m-am complicat sa remediez problema, asa ca, impreuna cu unul dintre tovarasi, am incercat ceva mestereala care s-a sfarsit rau: am ramas pe o singura foaie. La scurt timp dupa debutul turei aveam sa constat ca si schimbatorul de pe spate s-a suparat: nu mai puteam sa chimb decat 3-4 pinioane.
In conditiile date a fost o tura cumplita. Nu aveam de gand sa renunt, asa ca am strans din dinti si am mers inainte.

Primul moment notabil in aceasta tura a fost barajul, loc unde am facut o pauza mai lunga si fotografiile nelipsite.




Insa curand panta a inceput sa se ascuta, efortul depus a fost tot mai mare. In aceste conditii am ramas repede fara apa, asa ca am fost nevoit sa ma aprovizionez de la torentii care curgeau pe versantul vaii. Ceva impuritati, dar a fost in regula. La un moment dat am luat apa chiar din rau.
Desi am facut pauze destul de dese, a fost greu, iar capatul urcarii parca nu mai vroia sa vina. Noroc cu peisajele ce ne inconjurau.








In apropierea varfului, din cauzele tehnice mentionate anterior, am fost nevoit sa urc pe langa bicicleta. Dar am ajuns in varful urcarii si peisaje superbe ne asteptau. Printr ele doua cascade superbe.
E un loc care merita vizitat. Superb. Toata oboseala a fost uitata.












Avand invedere ca déjà ora de intoarcere la masina era depasita, dupa o ora de liniste am purces din nou la drum.
Am inceput cu o coborare de multi kilometri, foarte faina. Din pacate, nu putea sa lipseasca si bomboana de pe tort: la scurt timp dupa inceperea coborarii am facut pana. Exact cand era mai frumos.
Am rezolvat-o si am dat bice. Nebunie!!!!
Dupa ce coborarea s-a domolit, au venit momentele nedorite cand trebuia sa facem scurte urcari. In conditiile in care problemele de la bicicleta mea se agravasera, eu nu mai aveam disponibil decat un singur pinion. Crunt. Dar am reusit sa ajung la capatul turei.
Am stat sa mancam la o pensiune unde parcasem masinile, am spalat si bicicletele cu aceasta ocazie si am plecat la drum aproape de lasarea noptii.
Acasa am ajuns, din nou, la miezul noptii.
La sfarsit am adunat cam 75 de kilometri grei, munciti, de care nu am putut sa ma bucur pe deplin.



Campina - Melicesti - Mislea - Urleta 3.06.2017

 Salutare!
La inceput de iunie am avut parte de o iesire mult asteptata. De la ultima plimbare, cea de pe Valsan, trecusera 4 saptamani. Vremea se tot jucase cu nervii nostrii. In timpul saptamanii era frumos, apoi vinerea se strica si asa ne tinea pana luni, cand se insenina din nou.
La apel am raspuns cinci bucati biciclari.In ziua hotarata ne-am vorbit sa ne strangem pe la 8:30, dar, din cauza unora mai somnorosi, pana la urma, am plecat dupa 9:00. Déjà incepusera sa cada si cativa stropi de ploaie, insa nu a fost decat o simpla sperietura.
Am apucat directia Campina, pentru prima data, si probabil ultima, pe autostrada. Am ajuns in parcare la Kaufland in jur de 11:30. Avand de facut cateva cumparaturi pentru traseu, am intarziat, asa ca am plecat pe traseu abia in jur de ora 13:00. Chiar la iesirea din oras, catre valea Doftanei, ne astepta o coborare faina, fara asfalt, chiar daca era scurta. Ocazie cu care era cat pe ce sa raman fara telefonul cu care inregistrm traseul. Nefiind bine fixat pe cadru, a sarit si am “reusit” sa trec cu roata peste el. Din fericire, husa in care era bagat l-a protejat.
Am continuat pentru aproximativ 2 kilometri pe un drum de pamant pe malul Doftanei, dupa care am revenit pe asfalt.
Am trecut raul si am luat in piept prima urcare a zilei, pana in Doftana. Greu…unii incepatori, altii nepregatiti, dar am ajuns la capatul urcarii. 




Iar de aici ne astepta o coborare faina pana in Telega. In continuare am avut parte de urcare continua peste 8 kilometri. Am luat directia Melicesti si, in sfarsit, am avut parte de mult asteptatul drum forestier. Intr-o pauza chiar spuneam ca au asfaltat toate drumurile. Din fericire nu s-a adeverit.

Odata cu asfaltul a disparut si civilizatia, asadar am avut parte de salbaticie. Si de o pana pe care am suferit-o.
La Crucea Domnitorului am facut o pauza mai lunga, moment numai bun pentru o sesiune foto. Linistea a fost stricata de o gasca de motociclisti care se bucurau nespus de cum distrug drumul si pajistea.


Mai departe casele au inceput sa fie tot mai rare, am avut si o intalnire mai delicate cu cativa caini pe care stapanii ii struneau cu greu, dar am scapat. Face parte in farmecul turelor.


Reintrati in padure, am dat piept cu baltile. Chiar cand se terminase urcarea, atunci nu stiam ca urma sa coboram, la o rascruce, am ales drumul mai uscat, mai ales ca pe harta parea sa fie o scurtatura de catva kilometri. Mare eroare. Drumul se infunda in padure, iar noi am fost nevoiti sa trecem un deal aproape vertical. Asta e. Cu biticlele in spate am reusit. 





Odata ajunsi in varful dealului am constatat ca nu e nici macar o singura poteca. 




Am testat terenul si am botarat sa ne lasam ghidati de latratul cainilor din Bosilcesti. Dupa o coborare aabrupta, pe care, in anumite moment, am incercat sa ne urcam pe biciclete, am reintrat in traseul desenat de acasa. Am facut o pauza mai lunga, am mancat, ne-am odihnit si apoi am avut parte de o coborare geniala prin padure pe un forestier foarte bun.
Am revenit pe asfalt si in scurt timp am intrat in Bustenari. Drumul fiind tot in coborare, faina rau, am ratat drumul pe care trebuia sa apucam. Mirosind ceva in neregula, ne-am oprit sa stam de vorba cu localnicii, iar acestia au confirmat ce spunea si telefonul: trebuia sa ne intoarcem cateva sute de metri. In urcare. Am gasit drumul si am iesit de pe asfalt, intrand pe un drum ingust, care pe anumite portiuni era acoperit cu piatra marunta, probabil cu intentia de a stabiliza alunecarile ce se vedeau pe alocuri.
Dupa vreo 2 kilometri am intrat pe un drum betonat care ne-a dus, prin padure pana in Mislea. Asta a fost si revenirea pe asfalt. Am mers o portiune de drum, pe marginea padurii, apoi am virat dreapta si am apucat pe un drum de pamamnt printr-o livada. In marginea livezii am avut bucuria sa constatam ca intram intr-o padure deasa. Nu am stat prea mult in padure fiindca traseul marcat ne scotea pe liziera ei, care era vecina cu o alta livada.


Am ajuns destul de repede si la Aerodromul de la langa Urleta. Cat timp am poposit sa urmarim acrobatile unui avion, ne-am intretinut cu un apicultor care era cu stupii pe marginea drumului. Acesta ne-a asigurat si o degustare din toate tipurile de miere din dotare, asa ca a fost un mic pas pana la cumparaturi.
Mai departe am mers pe un drum de pamamnt pana in Urleta, ocazie cu care, iarasi, am gresit drumul, dar am revenit destul de repede. Tot restul drumului a fost numai asfalt, prin Banesti si apoi in Campina.
Singurul moment care mai merita mentionat ar fi podul care este partial surpat, ce ne-a oferit o imagine interesanta a Doftanei.

Am revenit n parcarea unde am lasat masinile, iar dupa inca o noua runda de cumparaturi am facut si fotografiile de final, apoi imbarcarea si la drum catre casa. 

Am ajuns acasa in jur de miezul noptii. Avea sa fie prima ocazie in care intarziam, dar nu si ultima. Dar despre asta mai povestim in episoadele viitoare.