sâmbătă, 12 noiembrie 2016

Prima iesire la munte in 2016

Salutare!

     Asa cum reiese inca din titlu, a venit si momentul asteptat de multa vreme. Am reusit sa ajung la munte, chiar la inceputul toamnei.
         Povestea s-a intamplat la inceput de septembrie.
Impreuna cu partenerul de tura am plecat dis de dimineata in directia Campina. Traseul nu era inca definitiv, asa ca, in masina, am hotarat sa pornim spre Sotrile. Pana sa pornim la drum, cat timp am pregatit calutii, am si bagat la ghiozdan ceva combustibil adus de acasa.
     Distractia a inceput cu o urcare serioasa si destul de lunga prin padure. La.un moment dat, prin sparturile dintre copaci am avut o panorama asupra vaii Doftanei. Deci, pauza si fotografiile de rigoare





      Am plecat mai departe, iar in Șotrile am facut si o pauza, pana aici am avut parte de urcare aproape continua, iar conditia fizica nu prea era atat de buna.


      Desi vroiam sa ne odihnim, am primit o solicitare mai putin obisnuita: sa ajutam la mutatul unei custi in care se afla o "fiara". Fiara avea 120 kg. A trebuit sa urcam cusca dintr-o vale pana in duba care ne astepta in strada. Deci am tras si de "fiare".
       Dupa o inghetata si o mica ciocolata am purces din nou la drum. Directia Breaza. Insa, pana acolo mai aveam de trecut doua urcari care au scos sufletul din noi. Insa privelistile meritau. Prima dintre ele a fost chiar la iesirea din Șotrile. Am mai facut insa o sesiune foto in timp ce vorbeam cu un vacar ce incerca sa ne faca harta zonei.


     Insa ne astepta o coborare frumoasa pana in Plaiu Cornului. Totusi, ca sa ajungem in DN1, mai aveam de facut o urcare grea. In varf am facut din nou o pauza pentru fotografii, dar si pentru a manca ceva.






        Din varful ultimei urcari si pana in DN1 am avut parte de o coborare super pe o straduta ingusta, printr-un cartier ce se anunta (indicatorul de la intrarea in zona caselor) a fi in componenta orasului Breaza, pe harta aparand ca fiind Nistoresti.
    La sfarșitul coborarii am infruntat momentul mai neplacut al turei: intalnirea cu DN1. In mod normal, trebuia sa mergem cam 4 kilometri pana la un pod care sa ne treaca peste Prahova. Dupa linistea avuta, timp de cateva ore, imaginati cum am fost loviti de zgomotul infernal de pe acest drum.
      O prima incercare a fost podul de cale ferata, dar, desi avea si o pasarela pietonala, nu a fost posibil sa ajungem la el. Din fericire, dupa cateva minute, a aparut o punte suspendata care ne-a ajutat sa scurtam drumul si sa scapam de zgomotul nebun facut de masini.


       In sfarsit, aveam liniste. De aici am luat directia Breaza, insa am evitat centrul, virand la dreapta catre Surdesti.



   Am savurat o noua coborare, care era sa ne faca probleme, din cauza animalelor lasate libere pe marginea drumului.
        Acum ne astepta o urcare, nu foarte lunga, dar intensa. Partea buna a fost ca ne-a oferit o priveliste frumoasa a vaii si dealurilor din imprejurimi.
      Am coborat in Ocna de jos, ocazie cu care am avut de ales: vestita urcare catre Sultanu sau coborare pe firul vaii catre Provita. Dupa analiza timpului, dar si a starii fizice, am hotarat sa coboram in Provița. A fost o bucata de drum foarte linistita printr-o zona pitoreasca. Am mers numai pe firul vaii pe un drum asfaltat, chiar daca ingust, tot ce se auzea fiind susurul apei sau pasarile. Cred ca a fost cea mai frumoasa zona prin care am trecut in aceasta tura. Liniste, aer curat, casute vechi, civilizatia aproape ca lipsea, nu s eauzea nici muzica, fantani pe marginea drumului, adica toate ingredientele unui loc in cate sa te pierzi de lumea inconjuratoare, numai tu si gandurile. Cu siguranta voi reveniin aceasta zona. Am facut o singura pauza, in Valea Bradului, pentru a reumple bidoanele cu apa si a manca ceva. Trageam de timp, parca nu mai vroiam sa plecam mai departe. Foarte rar am simtit asa ceva.
      Insa totul s-a terminat odata cu intrarea in Provița de Sus. A nu se intelege ceva rau. Este o localitate foarte curata, linistita, dar se vede apropierea de civilizatie.



      Am continuat catre Provița de Jos unde urma ultimul hop: inca un deal de urcat. La poalele acestuia am facut o pauza mai lunga, oboseala isi spunea cuvantul. Am mancat ne-am odihnit si pana la urma ne-am facut curaj. Cu greu am ajuns in varf. De aici puteam vedea destinatia finala: Câmpina. A urmat o coborare geniala. Franele s-au incins incat a inceput sa se simta mirosul de metal fierbinte.


         Am traversat orasul si am revenit la masina. Fiind duminica, ne asteptam ca la intrarea in Bucuresti sa fie aglomerat, asa ca am parasit DN1 si am intrat pe drumul care trece prin Buftea. Liber, putin valurit in anumite zone, sate destul de multe, dar,tragand linie, e o varianta estul de buna pentru evitarea aglomeratiei din zona Baneasa.
A fost o prima tura foarte reusita.
Au urmat si altele, dar voi reveni in postarile urmatoare.

marți, 11 octombrie 2016

O prima iesire cu bicicleta

Bine v-am regasit.

     Asa cum spuneam, la sfarsitul ultimei povesti, voi continua cu relatari de bicicleala.
       Dupa o lunga pauza, cauzata de diverse probleme, cam prin luna iulie, am reusit sa scot bicicleta din casa.
     In primele saptamani nu am iesit din oras din cauza lipsei unui partener. Totusi, pana la urma, am reusit sa gasesc un coleg cu care am plecat la o tura pe digul Oltului. Am avut parte de aer curat, dupa atatea gaze de esapament.
      Nu sunt prea multe de spus, durata fiind de circa o ora. Totusi, cateva cuvinte se gasesc.
     Dupa ce am trecut podul peste Olt, am apucat in amonte. Diferit fata de acum doi ani, de aceasta data am mers numai pe dig printr-un tunel de vegetatie. Colegul a reusit sa agate si un rug cu mana, asa ca a ajuns acasa plin de zgarieturi.
     Am urcat pe dig pana la Arcesti, iar de aici ne-am intors pe asfalt, data fiind ora destul de tarzie.
      Ceva merita mentionat: apusul superb si sesiunea foto de pe baraj.







luni, 12 septembrie 2016

Scurta incursiune pe Transfagarasan

Salutare!
    Asa cum am spus in postarea anterioara, in miniconcediul de luna trecuta am avut parte de o plimbare reusita, chiar daca a durat numai o zi. Am reusit sa dam o tura pe Transfagarasan.
     Am plecat destul de tarziu, asa ca totul a fost condensat, dar, pentru o zi, a iesit bine. Intai, inainte de a parasi Curtea de Arges, am putut constata ca orasul e tot mai inghesuit. Am facut proviiziile de mancare si bani, apoi, cu foamea potolita am luat directia muntelui. 
    Drumul catre munte nu e intr-o stare extraordinara, dar nici rau nu poate fi numit, e suportabil.
     Timpul fiind scurt, ne-am hotarat sa nu urcam la cetatea Poienari, asa ca prima pauza a fost la barajul Vidraru. Fiind in timpul saptamanii am avut parte de liniste, fara inghesuiala, gratare, vanzatori ambulanti. Am reusit sa facem cateva fotografii reusite. Din pacate, (a cata oara?) accesul la statuia lui Prometeu nu a fost posibil. Un lacat mare troneaza pe usa. Dar nici macar nu poti vedea un program de vizitare. Asta e.



Am plecat mai departe, oprind destul de des pentru fotografii pe marginea lacului, sau langa diverse locuri frumoase (abundente).
Desi zona lacului este destul de frumoasa, totusi, la iesirea in golul alpin incepe spectacolul: imaginea crestelor muntilor, jocurile de lumini si umbre proiectate de nori pe versanti, turmele de oi care urca peretii aproape verticali...



   
Intr-un final am ajuns si la lacul Balea. A urmat o pauza de masa si apoi nelipsitele fotografii. Atat ne ramane.




Am avut parte si de vizibilitate foarte buna, asa ca se putea vedea destul de departe in Transilvania, unduirile Oltului si imensitatea podisului de la poalele muntelui.








Cu greu ne-am desprins urmand sa ajungem si la cascada. Din nefericire, din cauza faptului ca dupa ora 21 circulatia intre Balea cascada si lacul Balea este interzisa, am fost nevoiti sa ne multumim cu fotografiile facute de la telecabina. Dar avem un motiv sa ne reintoarcem pentru a ajunge si la cascada.




              
In povestea ce urmeaza o sa revin cu povestile pe doua roti.
Pana atunci, va doresc calatorii placute!

luni, 25 iulie 2016

Din nou, Mușătești

Salutare!
A trecut si miniconcediul. Din lipsa de colegi am renuntat la tura pe care o propusesem pe forumuri. Insa tot am avut parte de o plimbare prin linistea padurii. A fost o iesire scurta dar placuta.
Locatia a fost Musatesti, loc din care am mai plecat si alta data. Cu aceasta ocazie am revazut un loc frumos de care nu am mai amintit pe acest blog. Este vorba de Manastirea Robaia, ascunsa in padurile de langa sat.
Pentru aceasta iesire am reusit sa scapam de drumurile mari, alegand sa mergem pe un drum paralel cu judetenul, pe terasamentul unei foste cai ferate. O portiune din acest drum este asfaltat, asa ca a trebuit sa fim atenti si la masinile care mai treceau (goneau) uneori. Drumul fiind foarte ingust, se puteau petrece lucruri destul de urate. Din fericire, cu exceptia unui "destept" care gonea un SUV ca pe mosia lui, si care ne-a umplut de praf, nu am avut probleme.
A fost o iesire la plimbare cu pauze lungi si dese, adunat mure, selfie-uri, relaxare.

Data e aiurea, asa ca nu luati in calcul😁
A fost o iesire care a redeschis pofta de natura.
Cu aceasta ocazie am redescoperit valea paraului Robaia, cu finalitatea la Manastirea Robaia, unde nu am mai ajuns de cativa ani. Locuri frumoase, liniste, natura, aer curat. Un loc care merita vizitat.
In postarea viitoare voi povesti, cu foarte multe poze, pe unde ne-am mai plimbat. A fost un miniconcediu reusit, reusind sa ne rupem pentru cateva zile de galagia oraselor.
Pana atunci, toate cele bune!

miercuri, 29 iunie 2016

Revenirea in natura

Salutare!

Nu am mai avut ocazia sa scriu de ceva vreme aici, dar sper ca vremea buna sa tina cu noi, iar saptamana viitoare sa pot sa ma reintorc in zona de langa Curtea de Arges pentruco tura de incalzire.
Nemaiavand ocazia sa pedalez, picioarele resimt revenirea la bicicleta, asa ca ma gandesc la o tura mai usurica, atat ca distanta cat si ca profil de altitudine.
Harta ar fi: https://www.bikemap.net/ro/route/2888472-musatesti-florieni-cerbureni-valea-iasului-musatesti/

Daca sunteti interesati, dati un mesaj.
Imi este dor de fosnetul padurii, de linistea muntilor, de aerul curat....imi este dor de VIATA.