marți, 17 septembrie 2013

Valea Vâlsanului - întoarcere în ţinuturile natale

Bine v-am regasit!

S-a dus si vara aceasta, concediul de asemenea. Dar nu se putea termina mai frumos decat s-a intamplat: o vizita de doua zile in locurile in care am copilarit.
Unde? Pe valea Valsanului. Probabil ca multi dintre voi nici macar nu ati auzit de acest nume. Este un afluent pe stanga al Argesului, declarat si rezervatie naturala intrucat aici este singurul loc unde mai traieste pestele numit asprete, o relicva a istoriei naturii.
Dar sa incepem povestea. Un vis mai vechi de-al meu era sa reusesc sa urc pana la barajul de pe raul Valsan, raul langa care am copilarit. De mai multe ori am urcat in munte, dar niciodata pana la baraj. Stiam ca inca de acum doi ani incepuse amenajarea drumului de piatra care servise pana in anii 90 mai mult pentru exploatarea padurilor, dar si pentru extragerea nichelului, in mod oficial, neoficial fiind vorba de uraniu. Zona este inca aproape necunoscuta turistilor, cu exceptia celor care vin in satul Bradetu, unde se afla o baza de tratament, dar si doua izvoare minerale.Desigur ca mai sunt si impatimiti ai muntelui care vin regulat in aceasta zona, cu corturile. Insa am constatat ca in ultimii ani au inceput sa apara si ceva pensiuni prin satele de pe vale: Bradetu, Bradulet, Galesu, Musatesti, insiruite in ordine dinspre izvoarele raului catre varsare.
Dupa mai multe incercari de a ajunge din nou in Dambovicioara, din cauza ca la Green Paradise nu am reusit sa mai gasim locuri libere, am hotarat sa mergem in Curtea de Arges, dar nu ne-am oprit in oras, ci am preferat sa mergem direct la tara, in Musatesti. Plecarea din Slatina am stabilit sa fie inca de vineri, imediat dupa serviciu, pentru a avea la dispozitie cat mai mult timp. Drumul clasic este de la Pitesti spre Merisani, unde avem doua variante: prin Curtea de Arges si apoi catre Campulung inca 15 kilometri, sau direct catre Musatesti, scurtand in acest fel drumul  cu circa 8 kilometri. Recomandarea mea, pentru cei care au mai fost in Curtea de Arges, sa aleaga drumul scurt, chiar daca este un drum judetean, deoarece este mult mai bun calitativ. Si chiar si pentru portiunea de 12 kilometri dintre Pitesti si Merisani exista o alta ruta alternativa, pe care am, descoperit-o acum doi ani: la iesirea de pe autostrada, in loc sa se vireze stanga catre Bascov, se poate alege un drum paralel, prin dreapta, pe celalat mal al Argesului, prin Budeasa. Drumul este aproape pustiu, dar de foarte buna calitate.
Am ajuns pe seara, aproape pe intuneric, asa ca nu am mai facut nimic decat o plimbare pana la rau, mancare si somn.
 Dimineata insa ne-am trezit intr-un colt de rai si un soare care ne imbia la drum.



Nu ne-am grabit, am stat sa ne tihneasca dimineata, sa simtim aerul curat de la poalele muntelui. Bineinteles ca am plecat cu Marc sa ii aratam raul, dar cel mai mult i-a placut puntea suspendata pe cabluri, probabil fiindca ii placea sa fie leganat.


Dintre toti, pe durata intregului week-end, a fost cel mai activ. Nu a dormit decat atunci cand a fost in masina, in rest ne-a alergat pe toti prin gradina, prin zavoiul de pe malul raului, nu a avut stare.




Totusi, aproape de pranz ne-am luat inima in dinti si ne-am urcat pe biciclete.


Initial am vrut sa urcam pe vechiul drum al mocanitei, dar am renuntat cand am aflat ca in satul vecin oamenii au inchis gradinile si era foarte posibil sa trebuiasca sa mai si sarim garduri, asa ca am plecat direct pe asfalt, unul de foarte buna calitate. Cei patru bunici, impreuna cu Marc, urmau sa plece si ei in urma noastra dupa circa o ora, timp in care noi trebuia sa ajungem la iesirea din ultimul sat, Bradetu. Am stabilit astfel, intrucat nu eram siguri ca si Cristina va putea sa urce cu bicicleta pana in munte. Nu am reusit sa ajungem la iesirea din Bradetu, fiind ajunsi din urma inca de la intrarea in sat, asta fiindca pe drum a trebuit sa ne oprim de nenumarate ori pentru fotografii. Desi am facut de mai multe ori acest drum, cu masina, abia acum, calare pe bicicleta mi-am dat seama de frumusetea locurilor. Pozitia mai inalta de pe bicicleta te ajuta sa vezi locurile dintr-o alta perspectiva, in acelasi timp, viteza fiind mult redusa, ai timp sa savurezi tot ce te inconjoara. Este o diferenta incredibila, abia acum am realizat in ce locuri minunate am copilarit.
Prima panta mai mare, la iesirea din Musatesti

Brăduleţ


Multe case inca mai au acoperis de şiţă (sindrila de brad)

Spatiul in aceste sate este atat de limitat, incat gradinile ocupa fiecare bucatica de pamant, pana pe malul raului, nici macar un petec de pamant nu se iroseste:

Drumul a fost foarte bun, cu ceva pante mai grele (cel putin pentru Cristina, care nu are acelasi antrenament cat am eu), dar am reusit sa le urcam fara probleme.


Asa cum am mai spus, insa am facut foarte multe opriri pentru fotografii, iar atunci cand pedalam o faceam totusi intr-un ritm destul de scazut pentru a putea admira privelistea.

Dupa cum stabilisem la plecare, imediat dupa iesirea din ultimul sat, Bradetu, la primul izvor, aveam sa ne oprim sa luam pranzul si pentru a ne odihni inainte de a intra in cheile Valsanului. Din fericire eram singurii care ne oprisem acolo, cu exceptia maidanezilor.

Locul ales a fost superb, Marc a fost din nou cel mai bucuros: avea la dispozitie toata poienita, plus raul pe care tot timpul a incercat sa il incerce cat este de rece.

Mamaie 1 si 2




Vreau la apa!!!!!

Cei doi tataie pregatesc gratarul


Din nou la apa


Si tati trebuie sa incerce apa, nu?

Dupa ce am ras mancarea din farfurii, a  venit si momentul imbarcarii, dar nu inainte de a savura murele care cresteau pe malul raului.
Dupa plecare am mai avut parte cam de doi kilometri de asfalt, dupa care incepe partea cea mai grea: fara asfalt, multe balti si portiuni in care raul a rupt malurile, ingustand foarte mult drumul, lucru neplacut la intalnirea masinilor care veneau din sens opus.


Cu toate acestea, peisajele sunt de vis, in plus am mai avut si norocul de a fi plouat cu o seara inainte, asa ca desi au trecut destul de multe masini, nu am avut probleme cu praful.









Pe masura ce inaintam, oboseala incepea sa se faca simtita in cazul Cristinei, insa dupa mai multe pauze am reusit sa ajungem la iesirea din chei, in zona numita Poieni.


 Aici este locul unde pe vremea cand se facea minerit erau magaziile si birourile minei. Acum in zona se afla un restaurant-pensiune, dar marea majoritate a turistilor prefera sa vina pentru o zi la un gratar sau daca stau mai multe zile vin cu cortul sau rulota.

Avand in vedere oboseala accentuata, Cristina a decis sa se opreasca urmand sa faca drumul de intoarcere cu  masina. Eu in schimb nu stiam ce sa fac, sa continui pana la baraj, sau sa ma intorc. Pana la baraj nu mai erau decat 5 kilometri. Pana la urma m-am hotarat sa incerc sa urc. De aici mai departe am avut parte de asfalt inca vreun kilometru, pana la intersectia unde eu trebuia sa merg inainte, asfaltul continuand in stanga spre Vidraru. Stiu ca planul initial era sa se asfalteze toata portiunea pana in Transfagarasan, peste Moliviş, cu iesire undeva in apropierea cabanei Valea cu pesti, cam la jumatatea lacului Vidraru, dar nu stiu daca s-a si intamplat, poate vom afla anul viitor.

De aici inainte insa, drumul a devenit pustiu si din nou drum forestier, dar de o calitate destul de buna, cel putin pentru biciclete. 
Dupa circa un kilometru am oprit o masina care cobora, pentru a afla informatii despre drum. Mi sa confirmat ceea ce vazusem pe Google Maps, si anume ca drumul se desparte la un moment dat, iar la intrebarea daca exista vreo stana cu caini care sa imi puna probleme, mi s-a raspuns ca nu este nicio stana, dar e posibil sa existe ceva caini la fosta unitate militara. Am mai mers putin, dar vazand ca drumul este pustiu, iar eu singur, am decis sa ma intorc, preferand sa ajung cu alta ocazie pana la baraj, in formula completa in care plecasem de acasa. E mai placut sa faci drumul in doi sau mai multi, peisajele parca sunt mai frumoase cand le imparti cu altcineva. De unul singur pare ca este doar o cursa, atingerea unui obiectiv si atat, nu are farmec.
La intoarcere, fiind sigur ca drumul va fi mult mai rapid, deci avand mai mult timp la dispozitie, am oprit din nou foarte des pentru fotografii. Si nu putine.


Stana langa Poieni

Drumul are foarte multe intersectii cu drumuri forestiere

De pe versanti curg foarte multe paraie ce alimenteaza Valsanul




Intrarea in mina, acum blocata



Drumul de intoarcere a fost destul de rapid, dar si plin de masini care nu se fereau sa treaca prin balti, chiar cand erau langa mine. Asadar, am ajuns acasa destul de murdar. 
In Bradetu am remarcat si o bisericuta foarte interesnta, dar nu am putut sa fac prea multe fotografii intrucat era in plina desfasurare o cununie si nu vroiam sa deranjez, mai ales ca deja niste tanti care iesisera din biserica, se uitau cam ciudat la mine (casca, ochelari galbeni, pantaloni mulati, fotografii), asa ca am plecat mai departe. 

Drumul in coborare aproape continua ma imbia sa dau talpa. Le spusesem la despartire ca ii prind din urma, insa datorita frumusetilor care m-au retinut pe traseu, am ajuns in urma lor cu 10 minute, chiar daca am depasit de cateva ori viteza legala in localitate.
A fost o zi foarte reusita, nu speram sa fie atat de frumos, mai ales ca prognozele meteo spuneau ca este posibil sa ploua putin. Din fericire a fost tot aproape timpul soare si cald.
Cu aceasta ocazie am reusit sa ne depasim propriile recorduri de distanta, atat eu cat si Cristina, lucru care ne-a facut increzatori pentru viitoarele plimbari, dimineata fiind foarte reticenti ca vom reusi sa ajungem la final cu bine. Si totusi s-a intamplat.
Seara a venit repede, din nefericire cu foarte multe dureri de picioare pentru Cristina. Eu in schimb nu am simtit aproape deloc oboseala.
Insa dimineata totul era in regula, asa ca a trebuit sa incepem sa facem bagajele si sa plecam spre casa. 
Drumul de intoarcere a fost diferit de cel de la sosire. Am trecut prin Valea Iasului, la tataie numarul 2, un alt sat foarte frumos, unde am facut pauza de circa o ora, dupa care drum intins catre casa prin Curtea de Arges. Cum va spuneam la inceputul povestii, as fi preferat sa evit acest drum, stiind ca este destul de aglomerat, dar si calitativ este din ce in ce mai  distrus, pe masura trecerii anilor. Pacat, este un drum care face legatura cu multe locuri frumoase, care ar putea ajuta dezvoltarea turismului in zona. Sa speram ca se va intampla in curand. 
Un lucru care m-a bucurat, este ca am vazut ca in zona (valea Valsanului) au aparut pensiuni noi, semn ca oamenii incep sa descopere si aceste locuri, la fel m-a bucurat sa aflu ca sunt oameni care vin de departe sa stea cu cortul in aceste zone, asa cum erau cei doi tineri bucuresteni pe care i-am intalnit cand au coborat cu bicicletele sa ia apa de la izvor.
O alta mentiune care trebuie facuta este ca la iesirea din Bradetu, spre chei, este un drum care face legatura cu valea unui alt afluent al Argesului, Raul Doamnei, vale unde se afla si biserica rupestra din Corbi, dar mai inainte se trece pe langa lacul din Nucsoara, locul de unde se ajunge cel mai usor pe varful Moldoveanu. Aici se mai poate ajunge si pe asfalt, din Musatesti se merge catre Campulung pana in primul sat, Domnesti, iar apoi pe valea raului in sus. Si acest loc este in vizor, dar anul viitor cand planuim sa facem un concediu de cel putin o saptamana pe aceste meleaguri frumoase. Vom vedea daca trecerea se va face pe asfalt, sau peste munte, prin Bradetu.
Cam asta a fost vara, in aceasta luna nu am mai plecat nicaieri, singurele ture pe care le-am mai dat cu bicicleta fiind prin satele de langa Slatina, pe drumurile catre satul socrilor. Insa nu s-a terminat, speram sa putem sa mai ajungem cel putin inca o data undeva la munte, evident, tot cu bicicletele.

Era sa uit harta:

Route 2328925 - powered by www.bikemap.net


Va doresc sa aveti parte de calatorii la fel de frumoase!

PS: uitasem ca nu toti au cont pe bikemap, asa ca iata si link-ul pentru mapmyride:


5 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Avand in vedere ca nici unul dintre noi nu a reusit sa completeze tura pana in golul alpin, te invit inca odata sa ne intalnim in vara asta si sa rezolvam problema.

      Ștergere
  2. Foarte frumos! Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  3. frumos drumul acesta lam strabatut cand am fost militar frumoase amintir

    RăspundețiȘtergere