vineri, 3 august 2012

Europa episodul 4 - Barcelona 1

Ziua 7

Barcelona - prima zi 

        Iată-ne în prima zi destinată vizitelor. De dimineață ne hotărâsem să luăm un card valabil toată ziua pe toate mijloacele de transport ale municipalității. Deși căutasem de nenumărate ori pe net locațiile de unde se vând acestea, nu am reușit să aflu nimic. În aceste condiții, am fost nevoiți să ne încercăm norocul la autobuz. Însă, când am cerut un astfel de card șoferului, am avut neplăcuta surpriză să ne spună că aceste carduri sunt disponibile doar în anumite locații din Barcelona, iar acum biletul ne costa aproape 3 euro de persoană, plus alți 3 euro pe o linie în oraș. În condițiile acestea, am preferat să ne întoarcem la hotel și să ne urcăm în mașină. S-a dovedit a fi o alegere înțeleaptă, întrucât, acel card, pentru 2 zone costa 12 euro,  iar pentru o zona costa 7,7 euro. Parcarea în Barcelona a fost sub 6 euro, așa că, dacă cineva vrea să facă astfel de calcule, e liber. Ideea importantă este că am avut mult mai multă libertate de mișcare, având mașina la dispoziție. 
         Primul loc pe care l-am căutat a fost un hypermarket de unde să facem niște provizii pentru zi: apă, ceva de ronțăială pe drum. Am fost norocoși și am găsit un complex comercial Glories, parcă, (avea în componență un Ca--our) lângă Torre Agbar, unde aveam două ore de parcare gratuită. Suficient timp pentru cumpărături. La intrarea în parcarea complexului, am remarcat, chiar peste stradă, o parcare cu preț rezonabil 5,6 euro pentru 6 ore, cele de pe marginea străzii erau 2,5 euro pentru o  oră. Am mutat mașina în parcarea respectivă și am intrat la metrou. De aici se puteau cumpăra acele carduri valabile pe mai multe zone, dar din păcate nimeni nu a putut să mă lămurească dacă acestea sunt valabile de la prima utilizare sau de la cumpărare. Așa că am luat cartele pentru o zi și pentru o singură zonă, o hartă a metroului și una cu obiectivele, și am început să studiem. Cel mai apropiat obiectiv era Arcul de Triumf. Deci am stabilit și prima destinatie, așa că am pornit la drum.
          Am găsit un Arc atipic: toate pe care le-am văzut sunt din piatră albă-cenușie, aici însă, avea o culoare cărămizie foarte frumoasă.



         De aici am plecat să explorăm strada/parcul ce pornește de la Arc.





        În acest parc, și mai apoi și în alte zone, am văzut ceva despre care citisem pe net înaintea plecării, ceva ce ar putea ajuta și aglomeratele orașe din Romania: Barcelona are pentru locuitorii săi un sistem de închiriere a bicicletelor pe bază de abonament, prin care pot să ia o bicicletă dintr-un loc și să o lase într-un alt loc. Se ușurează foarte mult traficul, o să întâlniți foarte multi bicicliști pe stradă, iar din punct de vedere al sănătății, aerul respirat este mult mai curat. Pe toată lungimea străzii numai clădiri vechi, dintre ele remarcându-se Palatul de Justiție.



         Ceva ce la noi ar fi o mare nenorocire și s-ar lăsa și cu amenzi, la ei este ceva normal: lumea stătea întinsă pe iarbă fără să deranjeze pe cineva. Dar asta înseamnă că banii primăriei se duc la niște oameni care îngrijesc aceste parcuri, nu în buzunarele cui "trebuie". Ei știu să facă turism, noi distrugem, sau atunci când cineva încearcă să facă ceva bun, îl dăm jos.
       După o plimbare prin acest parc, ne trezim în alt parc, de asta dată mult mai mare. În parc am descoperit un castel despre care nu auzisem nimic: Castelul celor Trei Dragoni.





        Ca să vă faceți idee despre distanța dintre cele două, iată o fotografie făcută din fața castelului:


          În ziua când am ajuns noi, se filma, așa că tot ce am putut face, a fost să ne plimbăm prin parc.
      De aici am plecat spre unul dintre obiectivele emblematice pentru Barcelona: Parcul Guell. Ca să ajungem acolo am apelat la autobuze. Neavând niciun ghid pentru autobuze, am fost nevoiți să apelăm la localnici. Se pare că sunt foarte săritori: am întrebat o doamnă, care chiar dacă nu vorbea nicio limbă pe care o cunoșteam noi, ne-a ajutat: a mers cu noi până la cea mai apropiată stație, s-a interesat și nu a plecat de lângă noi decât când a văzut că suntem în autobuz. 
Am  găsit un parc imens plin de opere, lucrări sau cum vreți să le numiți, originale, într-adevăr de multe ori ciudate, dar tocmai asta le scoate în evidență.











       Tot acest parc este diferit de ideea obișnuită de parc. La prima vizită, cred că multă lume nu se gândește la relaxare ca într-un parc obișnuit. Fără să vrei, ramâi impresionat de originalitatea creatorului, este mai mult o operă de artă decât un parc.
       Dar, ca în orice parc, poți întâlni și artiști ambulanți, numai că de această dată chiar părea un artist, vă las să hotărâți voi dacă am dreptate sau nu:



         După câteva ore petrecute în parc am plecat către mașină. Am făcut o plimbare pe jos, întrucât am vrut să simțim și pulsul străzii. A fost o plimbare interesantă, ne-am aruncat ochii prin magazinele înșirate pe margine,  foarte multe patiserii, am gustat niște prăjituri care arătau îmbietor, și chiar aveau un gust foarte bun. Am ajuns din nou la Arc, iar de aici am încercat să vedem cum arată Barcelona din mașină. 
În primul rând este foarte bine organizată, se circulă foarte bine, dar puțin cam prea aglomerat în zonele turistice. 
         Am văzut și vestita Rambla și am înțeles de ce le merge atât de bine hoților de buzunare: este o zonă pietonală, plină de terase, flancată pe laterale de câte o bandă de circulatie și o bandă destinată parcării, ceea ce face foarte dificilă urmărirea acestora. Atenție foarte mare atât ca pieton cât și ca șofer: pietonii sunt foarte expusi la furturi, (și nu sunt doar românii nostri), șoferii trebuie să stea cu ochii în patru întrucât aproape toate terasele care sunt aici au restaurantele aferente pe cealaltă margine a străzii, iar ospătarii au obiceiul să se arunce în fata mașinilor fără să se uite, așteaptă sa îi ferești.
       După ce am dat câteva ture prin oraș și ne-a prins întunericul, am ajuns și în zona portului. Partea destinată traficului de călători este undeva în mijlocul mării, și trecerea se face pe un pod care iți oferă o priveliște impresionantă asupra împrejurimilor: clădiri, statuia lui Columb, vapoarele imense, totul luminat feeric. A fost o senzație foarte interesantă.
         De aici am plecat către hotel și cu asta s-a terminat ziua.
         Ne reîntâlnim în zilele următoare cu ziua a doua la Barcelona, din nou cu fotografii și filme interesante.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu